Cîțu a schimbat conducerea ANRM. Noul președinte, fost șef Romtehnica și al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială

Cîțu a schimbat conducerea ANRM. Noul președinte, fost șef Romtehnica și al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 6 apr 2021

Premierul Florin Cîțu l-a eliberat din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) pe Nicolae Turdean, care fusese instalat pe post în 2019 de către Ludovic Orban, și l-a numit în locul său pe Daniel Grigoroiu-Norocel, fost șef al companiei militare de stat Romtehnica și al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (OCATS), instituția care gestionează contractele de offset pentru achizițiile externe de tehnică militară ale statului român.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele ANRM are rang de secretar de stat.

În absența unui CV public disponibil al noului președinte ANRM, declarațiile de avere depuse de acesta de-a lungul timpului arată că, în 2008-2009, Daniel Grigoroiu-Norocel a fost consilier al premierilor Călin Popescu Tăriceanu și Emil Boc, după care, în 2010, a trecut pe aceeași funcție la Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF), iar apoi la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), unde a avansat până pe postul de director general, și la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor, ca secretar general.

FOTO Mercedes-Benz România, mutare strategică: a deschis un nou centru de logistică, lângă, București, în timp ce și-a închis principalul centru de distribuție, din Oradea CITEȘTE ȘI FOTO Mercedes-Benz România, mutare strategică: a deschis un nou centru de logistică, lângă, București, în timp ce și-a închis principalul centru de distribuție, din Oradea

În 2014 a fost numit director general al companiei naționale de apărare Romtehnica, funcție în care a rămas până în 2018. Romtehnica este "interfața partenerilor externi cu industria românească de apărare și Ministerul Apărării Naționale, pentru livrarea de produse și desfășurarea de activități de interes național", potrivit prezentării proprii.

În mandatul lui Grigoroiu-Norocel, Romtehnica a semnat contractul de achiziție a 227 de transportoare blindate Piranha cu americanii de la General Dynamics, în valoare de aproape 900 milioane euro.

În 2019, Daniel Grigoroiu-Norocel apare în postul de consilier la cabinetul președintelui Curții de Conturi, iar anul trecut a fost numit președinte al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (OCATS).

Bezos rămâne lider în clasamentul Forbes al miliardarilor; Musk urcă, Buffett iese din Top 5 după 20 de ani CITEȘTE ȘI Bezos rămâne lider în clasamentul Forbes al miliardarilor; Musk urcă, Buffett iese din Top 5 după 20 de ani

Daniel Grigoroiu-Norocel este avocat, membru al Baroului București din 1999, însă s-a autosuspendat din profesie în 2003.

Schimbarea președintelui ANRM survine în aceeași zi în care președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea de aprobare a ordonanței de urgență de modificare a Legii petrolului emisă de Guvern în urmă cu un an, prin care, invocându-se legislația UE, se conferă ANRM autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de securitate națională, iar Guvernului, din aceleași rațiuni – pe cea de a de a controla cui sunt cedate participațiile la perimetre petroliere deja concesionate sau firmele concesionare ca atare.

Tot recent, producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român, a depus ofertă angajantă de preluare integrală a subsidiarei românești de upstream a gigantului american ExxonMobil, care deține 50% din drepturile și obligațiile aferente concesiunii celui mai mare perimetru offshore de gaze naturale din sectorul românesc al Mării Negre, Neptun Deep.

viewscnt
Afla mai multe despre
presedinte anrm
nou sef anrm
romtehnica
offset achizitii militare
acorduri petroliere securitate nationala