CONFIRMARE Enel a mutat sediile subsidiarelor sale de furnizare energie și regenerabile de pe Mihalache în clădirea Day Tower din zona Unirii

CONFIRMARE Enel a mutat sediile subsidiarelor sale de furnizare energie și regenerabile de pe Mihalache în clădirea Day Tower din zona Unirii
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 12 feb 2019

Grupul italian Enel a mutat sediile companiilor de furnizare de energie electrică și gaze naturale pe care le controlează în România, Enel Energie Muntenia și Enel Energie, precum și pe cel al diviziei sale locale de producție de energie regenerabilă, Enel Green Power România, din vechiul sediu de pe Bulevardul Ion Mihalache, din apropiere de Piața Victoriei, în clădirea de birouri Day Tower din zona Unirii, de lângă Tribunalul București.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Schimbarea sediilor celor 3 companii este oficială, fiind consemnată și la Registrul Comerțului, și confirmă informațiile publicate de Profit.ro încă din urmă cu peste un an. Noua adresă a Enel Energie Muntenia, Enel Energie și Enel Green Power România este Bulevardul Mircea Vodă nr. 30, sector 3, București.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a scris în mai anul trecutEnel România a inclus un spațiu de 230 metri pătrați din clădirea de birouri Day Tower din zona Piața Unirii, de lângă Tribunalul București, pe o listă oficială a sediilor companiei pentru care intenționează să contracteze servicii centralizate de mentenanță, management și control, utilizator al spațiului respectiv fiind indicat furnizorul de energie electrică Enel Energie Muntenia.

Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
VIDEO Auchan a lansat și în Europa magazinele-container fără angajați CITEȘTE ȘI VIDEO Auchan a lansat și în Europa magazinele-container fără angajați

De asemenea, după cum a relatat Profit.ro, Enel intenționa să mute în Day Tower și operatorul de distribuție de energie electrică E-Distribuție Muntenia, care asigură acest serviciu public în București, Ilfov și Giurgiu, însă a întâmpinat opoziția Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care le-a transmis celor de la Enel că nu le va recunoaște costurile relocării în tarifele reglementate de distribuție percepute consumatorilor.

Argumentul tehnic al ANRE a fost că echipamentele aferente dispecerizării rețelei electrice de distribuție au caracter de infrastructură critică, fiind corelate cu cele ale dispecerului energetic național al Transelectrica, iar relocarea lor într-un spațiu închiriat ar pune în pericol siguranța și securitatea sistemului de distribuție din zona Capitalei. Autoritatea nu a explicat însă de ce situația unui spațiu închiriat ar fi diferită față de cea a unui sediu aflat în proprietatea operatorului.

Argumentul economic ținea de faptul că ANRE deja a recunoscut în tarife costul ridicat al amenajării centrului de dispecerat din actualul sediu al companiei din bulevardul Mihalache, iar relocarea implică alte costuri, atât de capital, cât și de operare, costuri fără un fundament economic în opinia Autorității. Relocarea ar fi presupus însă doar costuri operaționale, nu și noi costuri de capital, altele decât cele deja recunoscute.

CONFIRMARE Noul președinte ANAF schimbă șefii din 19 structuri vamale, inclusiv la Direcția Generală a Vămilor CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Noul președinte ANAF schimbă șefii din 19 structuri vamale, inclusiv la Direcția Generală a Vămilor

Clădirile Enel de la adresa din Bulevardul Ion Mihalache 41-43 sunt vechi, una construită în anii 40. Consolidarea și modernizarea acestora ar fi costisitoare, mai ales în condițiile înăspririi cerințelor de autorizare ISU și ar necesita, în plus, relocarea temporară în alte spații, închiriate, pentru cel puțin doi ani, cu costurile aferente, care le-ar dubla pe cele ale consolidării vechilor sedii.

Day Tower, dezvoltat de firma Danube Capital Partners SRL, parte a companiei grecești Day Group, are 9 etaje și o suprafață construită de 19.000 metri pătrați, cu spații de birouri de clasă A de închiriat, pe o suprafață totală de 12.000 metri pătrați, plus o suprafață de retail de aproape 1.000 metri pătrați. Un etaj tipic de închiriat are o suprafață de 1.360 metri pătrați.

Profitul înregistrat de companiile deținute de Enel în România (EBITDA - înainte de plata taxelor, dobânzilor, deprecierii și amortizării) a urcat cu 5% în primele 9 luni ale anului trecut, la 180 de milioane de euro, în principal ca urmare a evoluției pozitive a veniturilor din activitatea de furnizare, care au compensat scăderile de venituri din activitățile de distribuție și de producție de energie regenerabilă. Cifra de afaceri a evoluat la rândul său pozitiv, apreciindu-se de la 847 de milioane de euro, în primele 9 luni ale anului precedent, la 918 milioane de euro, în primele 3 trimestre din 2018, echivalentul unei creșteri de 8%.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
sediu
sedii
relocare
sediul enel
cladirea enel
casieriile enel
day tower
bulevardul mircea voda
enel bulevardul mihalache
enel energie
enel energie muntenia
enel greenpower