Consiliul Concurenței a amendat Delgaz Grid cu acuzația de abuz de poziție dominantă. Compania a recunoscut

Consiliul Concurenței a amendat Delgaz Grid cu acuzația de abuz de poziție dominantă. Compania a recunoscut
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2021

Consiliul Concurenței a sancționat compania Delgaz Grid SA, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de circa 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) cu argumentul de abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor conexe distribuției de gaze naturale, respectiv pe piața serviciilor de verificări și revizii tehnice ale Instalațiilor de Utilizare a Gazelor Naturale (IUGN) în zona de distribuție a Delgaz Grid SA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Delgaz Grid SA deţine o poziţie de monopol pe piaţa distribuţiei de gaze naturale aferentă zonelor geografice pentru care are licenţă de distribuţie, în  speță județele situate în partea de nord a țării (Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț, Bacău).

Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

În cadrul investigației declanșate la sfârșitul anului 2018, Autoritatea de concurență a constatat că, în perioada martie 2015 – decembrie 2018, Delgaz Grid SA, în calitate de distribuitor de gaze naturale, ar fi abuzat de poziția sa dominantă prin refuzul de a acorda acces tuturor companiilor din piață la o facilitate esențială - înregistrarea fișelor de evidență a lucrărilor de verificări/revizii tehnice în sa baza de date.

În acest fel, ar fi fost create condiții discriminatorii pentru firmele prezente pe această piață față una dintre companiile cadrul grupului E.ON.

Favorizarea companiei din cadrul grupului E.ON ar fi contribuit la consolidarea poziției acesteia pe piața serviciilor de verificări și revizii a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale furnizate în aria de distribuție a Delgaz.

Serviciul de înregistrare a datelor din fișele de evidență a lucrărilor de verificări și revizii în baza de date a distribuitorului este indispensabil unei companii care concurează pe piața serviciilor de verificări și revizii tehnice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, fiind esențial pentru desfășurarea activității. Prin neînregistrarea sau înregistrarea cu întârziere a fișelor în baza de date administrată de Delgaz Grid SA, mecanismul de funcționare a pieței serviciilor de verificări și revizii tehnice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale era întrerupt și nefuncțional, întrucât informația legată de data scadentă a verificării/reviziei tehnice nu era transmisă la timp consumatorului final, prin notificarea realizată de furnizorul de gaze naturale, sau operatorilor economici autorizați aflați deja într-o relație contractuală cu clienții, susține instituția.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

”Acțiunile anticoncurențiale întreprinse de Delgaz Grid SA au condus atât la afectarea concurenței pe piața serviciilor de verificări și revizii tehnice furnizate în aria sa de distribuție, prin limitarea accesului operatorilor economici pe această piață și împiedicarea dezvoltării acestora, cât și la afectarea consumatorilor, prin restrângerea posibilității acestora de a-și alege furnizorii de servicii de verificări/revizii tehnice și prin creșterea cheltuielilor cu astfel de servicii” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În calitatea sa de operator al sistemului de distribuție de gaze naturale, Delgaz Grid SA avea o obligație specială de a asigura un tratament nediscriminatoriu pentru firmele ce acționează pe piețe conexe, îndeosebi de a evita favorizarea în orice fel a întreprinderilor care sunt parte a aceluiași grup.

Activităţile de verificare şi revizie tehnică a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează în condiţii concurenţiale, de către operatori economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final. Tarifele practicate de către operatorii autorizaţi pentru efectuarea serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale sunt stabilite în condiţii de piaţă, pe baza cererii şi ofertei.

Delgaz Grid SA a recunoscut integral faptele anticoncurențiale și a beneficiat de reducerea amenzii, arată Consiliul.

În ultimii ani, Autoritatea de Concurență a aplicat mai multe sancțiuni companiilor care își desfășoară activitatea pe piața serviciilor conexe distribuției de gaze pentru încălcarea normelor de concurență.

Telios Care se listează pe SeedBlink și țintește atragerea unei finanțări de 800.000 de euro. Compania vizează și extinderea în Europa de Est CITEȘTE ȘI Telios Care se listează pe SeedBlink și țintește atragerea unei finanțări de 800.000 de euro. Compania vizează și extinderea în Europa de Est

Astfel, compania Distrigaz Sud Rețele SRL (DGSR) a fost amendată cu 17.650.326 lei (aprox. 3,7 milioane euro), pentru abuz de poziție dominantă manifestat prin practicarea unor tarife excesive, nejustificate economic, pentru avizarea tehnică a proiectelor de execuție, recepția și punerea în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale (IUGN).

Distribuitorul de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA a fost sancționat cu 6,3 milioane lei (aprox. 1,3 milioane euro) pentru că a abuzat de abuz de poziția sa dominantă prin impunerea unor tarife discriminatorii pentru servicii de avizare tehnică a proiectelor, de recepție a lucrărilor și de punere în funcțiune a IUGN, diferențiate în funcție de realizatorul lucrărilor de proiectare și de execuție a instalațiilor.

Distribuitorul de gaze naturale Wirom Gas SA și nouă executanți de lucrări în domeniu au fost amendați cu 920.069 lei pentru pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale prin care  au stabilit un preț fix pentru realizarea IUGN.

În urma implementării angajamentelor asumate de E-Distribuție Muntenia SA (EDM) în contextul investigației privind un posibil abuz de poziție dominantă, durata medie de obținere a avizelor tehnice de racordare (ATR) emise de companie a scăzut cu 20%, în condițiile în care, numărul cererilor de racordare a crescut cu 30%. De asemenea, intervenția Consiliului Concurenței a condus la creșterea transparenței procesului de racordare și a gradului general de informare a utilizatorilor în legătură cu procesul de racordare, în ultimul an, numărul de clienți care utilizează serviciul online de racordare crescând cu peste 90%.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
delgaz grid sa