Cotația barilului de petrol a coborât sub 70 de dolari pentru prima dată după 2021

Cotația petrolului și-a continuat tendința descrescătoare, țițeiul WTI, de referință pe piața americană, atingând cel mai redus nivel de după luna decembrie 2021, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul economic potențial al problemelor de la Credit Suisse, după falimentul Silicon Valley Bank, transmite AFP.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Cotația barilului de petrol a coborât sub 70 de dolari pentru prima dată după 2021

Cotația petrolului și-a continuat tendința descrescătoare, țițeiul WTI, de referință pe piața americană, atingând cel mai redus nivel de după luna decembrie 2021, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul economic potențial al problemelor de la Credit Suisse, după falimentul Silicon Valley Bank, transmite AFP.

În jurul orei 11:10 GMT, cotația barilului de țiței West Texas Intermediate (WTI) era în scădere cu 1,65%, până la 70,15 dolari, după ce anterior a coborât cu 2,2%, până la 69,76 dolari, cel mai scăzut nivel înregistrat după data de 20 decembrie 2021, scrie Agerpres.

GALERIE FOTO Samsung anunță smartphone-urile Galaxy A34 și A54 CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Samsung anunță smartphone-urile Galaxy A34 și A54

Echivalentul european, țițeiul Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai, era cotat în scădere cu 1,43%, până la 76,34 dolari per baril.

În paralel, acțiunile băncilor europene BNP Paribas, Société Générale și Commerzbank au înregistrat miercuri o cădere de peste 10%, în timp ce acțiunile Credit Suisse s-au prăbușit cu peste 20%, după ce principalul acționar al băncii elvețiene, Saudi National Bank, a anunțat că nu își poate majora participația de 10% din cauza unor reglementări. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0695 +0.0025+0.05 %
1 USD4.2820 +0.0042+0.10 %
1 GBP5.8441 +0.0052+0.09 %
1 CHF5.4347 -0.0040-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite