Depogaz a terminat pe plus primul an de activitate, cu profit de peste 1 milion euro. Planul pentru următorii ani

Depogaz a terminat pe plus primul an de activitate, cu profit de peste 1 milion euro. Planul pentru următorii ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 apr 2019

Depogaz Ploiești, operatorul de stocare gaze naturale controlat 100% de producătorul de stat Romgaz, a terminat anul trecut cu un profit net de 5,163 de milioane lei, la o cifră de afaceri de 215,689 milioane lei. 2018 a fost primul an financiar întreg de raportare de la înființarea societății, în care Depogaz a avut 9 luni de activitate operațională efectivă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În 2017, anul înființării, filiala Depogaz a Romgaz a înregistrat o pierdere de 14.365 de lei, în condițiile în care nu a avut activitate operațională.

Mare parte din profit a fost realizat din activitatea de exploatare, a declarat Bogdan Stănescu, președintele CA al Depogaz. Potrivit acestuia, profitul brut din exploatare a fost de 7,381 milioane de lei.În 2018, Depogaz a avut venituri totale de 217,273 milioane de lei și cheltuieli de 209,631 milioane de lei. Pentru anul 2019, Depogaz se așteaptă la o creștere cu 32% a cifrei de afaceri, la aproape 285 milioane lei.

Israelienii de la Leumi au semnat acordul de vânzare a băncii din România către First Bank, deținută de fondul J.C. Flowers CITEȘTE ȘI Israelienii de la Leumi au semnat acordul de vânzare a băncii din România către First Bank, deținută de fondul J.C. Flowers

Potrivit lui Stănescu, în 2018, s-au cheltuit 38 milioane de lei pentru mărirea capacității de înmagazinare a gazelor.

"Pentru perioada 2019 – 2023, planul de investiții avizat de Ministerul Energiei și înaintat spre aprobare către ANRE presupune modernizarea depozitelor de înmagazinare, în scopul creșterii capacității de livrare zilnică a gazelor, creșterea capacității de înmagazinare gaze naturale și creșterea flexibilității sistemului de înmagazinare. Avem și o strategie pentru perioada 2018-2037, la finalul căreia capacitatea activă totală va fi de aproximativ 4,5 miliarde mc, capacitatea de injecție de 32 milioane mc/zi și capacitatea maximă de extracție de 50 milioane mc/zi", spune Stănescu.

Acesta declara în ianuarie pentru Profit.ro că majorarea de către Guvern de 20 de ori, de la 0,1% la 2%, a taxei ANRE pe cifra de afaceri anuală a companiilor din sectorul energiei și gazelor naturale afectează direct capacitatea investițională a companiei.

Dumă rusă aprobă în lectură finală legea privind deconectarea Rusiei de la Internetul global în situații de criză CITEȘTE ȘI Dumă rusă aprobă în lectură finală legea privind deconectarea Rusiei de la Internetul global în situații de criză

Potrivit președintelui CA, Depogaz va investi peste 1 miliard de lei în următorii cinci ani în modernizarea și extinderea capacităților de depozitare.

"Investițiile se vor face și din surse de finanțare proprii, dar și din fonduri europene. Acum, compania oferă servicii de înmagazinare pentru toți paticipanții pieței de gaze din România, nu numai pentru Romgaz. Investim în următorii ani în extinderea acestui serviciu și am inclus în planul de investiții 2019-2023 al instituției posibilitatea de a oferi servicii de înmagazinare și pentru piața externă. Depogaz intenționează să devină un jucător important la nivel european pe piața gazelor naturale", a mai spus Bogdan Stănescu.

Începand cu data de 1 aprilie 2018, în baza Directivei 73/2009 a CE, preluată în Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale în art. 141, activitatea de înmagazinare a fost separată din cadrul SNGN Romgaz SA și se desfășoară prin intermediul unui operator de înmagazinare, Filiala de înmagazinare Gaze Naturale DEPOGAZ Ploiești SRL, în care Romgaz este asociat unic. Filiala a preluat operarea depozitelor de înmagazinare aflate în concesiunea Romgaz, operează activele care contribuie la desfășurarea activității aflate în proprietatea Romgaz și a preluat, în totalitate, personalul care desfășoară activitatea de înmagazinare din cadrul Romgaz.

viewscnt
Afla mai multe despre
depogaz
inmagazinare gaze naturale
stocuri gaze
romgaz
depozite gaze
bogdan stanescu