DOCUMENT ANRE confirmă - NU toți trebuie să depună Declarație pentru a primi compensarea la facturile de energie și gaze. Cine trebuie să depună Declarația și cum arată formularul

DOCUMENT ANRE confirmă - NU toți trebuie să depună Declarație pentru a primi compensarea la facturile de energie și gaze. Cine trebuie să depună Declarația și cum arată formularul
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 dec 2022

ANRE confirmă că doar anumite categorii de clienți, precum cei care au mai multe locuri de consum, trebuie să depună declarație pe proprie răsundere și cerere la furnizori, nu toți clienții casnici. VEZI MAI JOS FORMULARUL ȘI MESAJUL ANRE

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro a explicat anterior, într-o opinie-analiză, cine trebuie să depună declarația, arătând că în piață a fost generată, prin declarații de presă, o tensiune inutilă pe această temă.

VIDEO SUA anunță o realizare istorică în domeniul fuziunii nucleare CITEȘTE ȘI VIDEO SUA anunță o realizare istorică în domeniul fuziunii nucleare

“Facem precizarea că numai clienții finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, familiile monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum și clienții finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de prețul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reședință, trebuie să depună Cerere și Declarație pe proprie răspundere la furnizor, restul clienților casnici beneficiază de preț plafonat în mod automat fără alte formalități”, transmite acum  ANRE

VEZI AICI MODEL DECLARAȚIE

"Ca urmare a noilor modificări legislative instituite prin Legea nr. 357/2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022—31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 13 decembrie 2022, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei vine în sprijinul clienților finali casnici cu următoarele precizări cu privire la prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică, pentru perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025:

TABEL Prăbușire a prețului carburanților. Ieftiniri record într-o singură zi CITEȘTE ȘI TABEL Prăbușire a prețului carburanților. Ieftiniri record într-o singură zi

    pentru circa 5 milioane de clienți casnici, prețul final facturat plafonat este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus și se aplică următoarelor categorii de clienți:

    al căror consum lunar este cuprins între 0 și 100 kWh inclusiv;
    care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
    care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
    familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;

    pentru circa 2,8 milioane de clienți casnici, prețul final facturat plafonat este de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul lunar cuprins între 100,01 și 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus;

BUGET 2023 Mister: Nicio informație despre încasările și cheltuielile destinate compensării plafonării prețurilor la energie și gaze. Cât a costat schema în 2022 CITEȘTE ȘI BUGET 2023 Mister: Nicio informație despre încasările și cheltuielile destinate compensării plafonării prețurilor la energie și gaze. Cât a costat schema în 2022


    în cazul în care consumul depășește 300 kWh/lună, întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, de acest plafon beneficiind cca. 0,8 milioane de clienți casnici.

Menționăm că, în cazul clienților finali casnici, prețul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reședință, astfel:

    clientul final casnic cu un singur loc de consum, beneficiază automat de prețul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar,
    clientul final casnic care are atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu, poate beneficia de prețul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reședință, pe baza unei declarații depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum.

Având în vedere noile categorii de clienți finali introduse care pot beneficia de prețul plafonat în urma depunerii unei cereri și declarații la furnizorul de energie electrică, pentru a ușura procedura, ANRE a elaborat un model de Cerere și un model de Declarație pe proprie răspundere pentru a fi folosite în relația cu furnizorul. Atât Cererile, cât și Declarațiile pe proprie răspundere se pot depune la furnizorii de energie electrică, atât în format fizic, cât și în format electronic. 

SNN cumpără uraniu pentru Cernavodă cu cel puțin 25% mai scump decât estima CITEȘTE ȘI SNN cumpără uraniu pentru Cernavodă cu cel puțin 25% mai scump decât estima

Facem precizarea că numai clienții finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, familiile monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum și clienții finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de prețul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reședință, trebuie să depună Cerere și Declarație pe proprie răspundere la furnizor, restul clienților casnici beneficiază de preț plafonat în mod automat fără alte formalități", este mesajul ANRE.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
gaze
formular
declaratie