DOCUMENT Rău-platnicii pe certificate verzi ar putea finanța un Fond Național de investiții în eficiență energetică

DOCUMENT Rău-platnicii pe certificate verzi ar putea finanța un Fond Național de investiții în eficiență energetică
scris 6 aug 2020

Penalizările financiare aspre impuse de legislația în vigoare marilor consumatori industriali de energie care nu își îndeplinesc cotele obligatorii de achiziție de certificate verzi destinate subvenționării producției de energie regenerabilă ar putea constitui una dintre sursele de finanțare ale Fondului Național specializat în investiții în eficiență energetică pe care statul român intenționează să îl înființeze, se arată într-un document guvernamental.

Legea 121/2014 privind eficiența energetică prevede că, "În vederea realizării de economii de energie în rândul consumatorilor, în perioada 1 ianuarie 2014-31 decembrie 2020 se adoptă măsuri de politică de eficiență energetică care au ca obiectiv obținerea unor economii, în fiecare an, de 1,5% din volumul vânzărilor anuale de energie către consumatorii tuturor distribuitorilor sau tuturor furnizorilor de energie ca volum, calculate ca medie pe perioada de 3 ani imediat anterioară datei de 1 ianuarie 2013".

Printre măsurile de acest tip enumerate în lege se numără și "constituirea unui fond specializat pentru investiții în eficiență energetică".

MAM Bricolaj, care vizează listarea la bursă, pregătește extinderea rețelei de magazine CITEȘTE ȘI MAM Bricolaj, care vizează listarea la bursă, pregătește extinderea rețelei de magazine

Ministerul Economiei a lansat o licitație pentru a achiziționa un studiu privind mecanismul de înființare și funcționare al unui astfel de Fond. Valoarea contractului este estimată la 150.000 lei, iar data-limită de depunere a ofertelor este 21 august.

Cu privire la constituirea capitalului inițial al Fondului, în documentația de atribuire se menționează că "se va analiza în ce măsură fondurile provenite din penalizări pentru neîndeplinirea cotelor de achiziție de certificate verzi (art. 12 din Legea nr. 220/2008 actualizată) pot fi direcționate în scopul formării capitalului inițial pentru Fondul de investiții pentru eficiență energetică".

Actul normativ citat stipulează că furnizorii și producătorii "care nu realizează cota obligatorie anuală sunt obligați să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate Administrației Fondului pentru Mediu la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificat neachiziționat", în condițiile în care aceeași lege prevede că certificatele verzi se pot tranzacționa la prețuri situate între un minim de 27 euro/certificat și un maxim de 55 euro/certificat.

Femeile sunt cele care decid unde pleacă familia în vacanță și tot ele rezervă hotelul CITEȘTE ȘI Femeile sunt cele care decid unde pleacă familia în vacanță și tot ele rezervă hotelul

Potrivit datelor ANRE, anul trecut, entitățile care nu și-au îndeplinit obligațiile de achiziție de certificate verzi au fost penalizate cu suma totală de aproape 40 milioane lei. În 2019, însă, legea prevedea o penalizare semnificativ mai redusă, de 70 euro/certificat.

"Beneficiarii proiectelor finanțate din Fondul specializat pentru investiții în eficiența energetică pot fi numai consumatori finali, indiferent de statut sau formă de proprietate, societăți cu capital de stat, privat sau mixt și autorități publice locale/centrale. (...) În analiza structurii fondului de investiții se vor lua în considerare mai multe opțiuni și anume: a) fond de investiții finanțând direct beneficiarii; b) fond de investiții co-finanțând componenta necomercială din contracte de performanță energetică implementate de companiile ESCO; c) fond de investiții co-finanțând acțiuni de tip demand-side management (DSM) promovate de companiile de distribuție; d) fond de investiții reprezentând o combinație a punctelor a), b) și c) anterior menționate (...)", se mai arată în documentația de atribuire.

Alte surse de capital luate în considerare sunt următoarele:

DOCUMENT Rău-platnicii pe certificate verzi ar putea finanța un Fond Național de investiții în eficiență energetică
DOCUMENT Rău-platnicii pe certificate verzi ar putea finanța un Fond Național de investiții în eficiență energetică

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
certificate verzi
subventii energie regenerabila
fond investitii eficienta energetica