E.ON Energie a acordat o a două tură de dividende acționarilor în prag de Crăciun: 100 milioane lei, din care aproape o treime pentru bugetul de stat

E.ON Energie a acordat o a două tură de dividende acționarilor în prag de Crăciun: 100 milioane lei, din care aproape o treime pentru bugetul de stat
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 25 ian 2018

Acționarii furnizorului de gaze naturale și energie electrică E.ON Energie, controlat de grupul german omonim, au decis, pe 20 decembrie anul trecut, aprobarea celei de-a doua distribuții de dividende din 2017, în valoare totală de 100 milioane lei, din care 31,82 milioane lei a revenit Ministerului Energiei, proporțional cu deținerea instituției la companie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru E.ON Romania SRL, firma prin care grupul german E.ON controlează E.ON Energie, au fost avizate dividende de 68,18 milioane lei.

Sumele distribuite ca dividende au provenit din profitul exercițiului financiar 2016, precum și din profitul reportat rămas aferent anului 2015.

De ce nu se mai joacă copiii în fața blocului? CITEȘTE ȘI De ce nu se mai joacă copiii în fața blocului?

Prima distribuire de dividende din 2017 a E.ON Energie a fost aprobată la finalul lunii mai a anului trecut, suma totală acordată atunci fiind de 130 milioane lei, din care 90,67 milioane lei pentru E.ON Romania SRL și 42,32 milioane lei pentru Ministerul Energiei.

Bugetul de stat a beneficiat astfel anul trecut de dividende în valoare totală de circa 73,5 milioane lei de la E.ON Energie.

E.ON Energie era liderul pieței locale de furnizare de gaze naturale pentru clienții casnici la finalul anului 2016, cu o cotă de aproape 49%, celălalt mare jucător fiind Engie, cu aproape 42%. Compania și-a majorat cu 55% profitul net în 2016, la 173,6 milioane lei, pe fondul menținerii cifrei de afaceri la circa 4,8 miliarde lei.

Tăriceanu: Impozitul pe venitul global rămâne, dar nu pot da un termen pentru introducerea lui CITEȘTE ȘI Tăriceanu: Impozitul pe venitul global rămâne, dar nu pot da un termen pentru introducerea lui

Prețul reglementat final de furnizare a gazelor către consumatorii casnici a fost majorat de ANRE din 10 ianuarie 2018 cu 5,34% în cazul E.ON și cu 6,08% pentru Engie, ca urmare a creșterii costului de achiziție a gazelor naturale pe care furnizorii îl plătesc producătorilor.

Potrivit unui document guvernamental din vara anului trecut, statul încasase, până la acea dată, peste jumătate de miliard de euro sub formă de dividende de la companiile la care este acționar prin Ministerul Energiei, de două ori mai mult decât media dividendelor încasate aferente perioadei 2012-2015.

În 2017, statul a obligat companiile la care este acționar majoritar să distribuie 90% din profit sub formă de dividende. În plus, a modificat legislația pentru a acorda posibilitatea distribuirii sub formă de dividende și a sumelor ținute de companii sub formă de rezerve. 

viewscnt
Afla mai multe despre
e.on energie
e.on
engie
ministerul energiei
furnizare gaze
furnizor gaze
scumpire gaze naturale
majorare tarif furnizare gaze
gaze populatie
gaze consumatori casnici
gaze pret reglementat
dividende bugetul de stat