Enel X România a instalat trei centrale fotovoltaice în județul Arad, investiție de peste 500.000 de euro

Enel X România a instalat trei centrale fotovoltaice în județul Arad, investiție de peste 500.000 de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 oct 2020

Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a anunțat marți că a finalizat instalarea a trei sisteme de panouri fotovoltaice în localitățile Sebiș și Arad, în urma unei investiții totale de peste 500.000 de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a finalizat instalarea a trei sisteme de panouri fotovoltaice în localitățile Sebiș și Arad, în urma unei investiții totale de peste 500.000 de euro. Proiectele, de care vor beneficia firmele Gema Superb, Masofma și Gemi Center, presupun amplasarea a 1.500 de panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor celor trei operatori economici, precum și instalarea de soluții de infrastructură electrică și stații JuicePole de încărcare pentru vehiculele electrice”, arată compania.

Procurorii cer încuviințarea urmăririi penale a lui Nicolae Bănicioiu. Acesta este suspectat de trafic de influență și luare de mită, comise pe vremea când era ministru CITEȘTE ȘI Procurorii cer încuviințarea urmăririi penale a lui Nicolae Bănicioiu. Acesta este suspectat de trafic de influență și luare de mită, comise pe vremea când era ministru

Sistemul instalat pe clădirile Gema Superb din Sebiș (județul Arad) va contribui la reducerea cu 114,2 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon, scrie News.ro.

”Soluțiile Enel X România de eficiență energetică destinate companiilor permit generarea independentă a energiei electrice, creșterea gradului de flexibilitate energetică și a profitabilității, prin reducerea costurilor cu energia electrică, precum și reducerea impactului asupra mediului, prin scăderea amprentei de carbon. Investițiile celor trei firme din Arad arată că tot mai mulți antreprenori români sunt interesați de energia curată, din surse regenerabile, atât pentru reducerea costurilor, cât și datorită sustenabilității acesteia”, a declarat Marius Chiriac, head of B2B, Enel X România.

Panourile amplasate la Gemi Center din Arad vor reduce emisiile de dioxid de carbon cu 48,6 tone/an, în timp ce sistemul fotovoltaic instalat la firma Masofma (localitatea Sebiș) va contribui la reducerea cu 61,8 tone /an a emisiilor de dioxid de carbon.

”Suntem pregătiți să facem tranziția către o energie verde, sustenabilă, iar soluția propusă de către Enel X ne aduce mai aproape de obiectivul nostru. Este important pentru noi să putem asigura energie curată pe tot fluxul de producție, în paralel cu îmbunătățirea nivelului de eficiență energetică”, a declarat Cosma Gheorghe, actionar al companiilor Gemi, Gema și Masofma.

Echipamentele și tehnologiile utilizate de Enel X în cadrul proiectului au performanțe si fiabilitate ridicate, provenind de la furnizori importanți pentru piața de sisteme fotovoltaice la nivel mondial.

”Optimizarea consumului energetic este foarte importantă pentru un centru comercial și sportiv, iar soluția propusă de către Enel X este una potrivită nevoilor noastre. În același timp, clienții noștri sunt deschiși către mobilitatea electrică, unii dintre ei fiind deja posesori de autovehicule electrice, așadar am inclus în planul nostru și soluții de încărcare a acestor vehicule”, a spus, la rândul său, George Țucudean, actionar al companiilor Gemi, Gema și Masofma.

Enel este o companie energetică multinațională, unul dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate totală gestionată de circa 86 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 74 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de producție cu o capacitate instalată de peste 46,4GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Australia.

Enel X, divizia globală de afaceri a Enel dedicată serviciilor energetice avansate, este liderul mondial în soluții de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW, gestionată la nivel global; compania a instalat 110 MW de capacitate de stocare, iar, în sectorul mobilității electrice, în jur de 130.000 de puncte publice și private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel x
centrale fotovoltaice