Europa se pregătește pentru un posibil deficit de energie în timpul iernii

Europa se pregătește pentru un posibil deficit de energie în timpul iernii
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 sep 2022

Germania a făcut presiuni să obțină contracte pentru gaze naturale lichefiate (GNL) cu producătorii din Golf, iar alte state europene au evidențiat măsuri de conservare a energiei, în timp ce livrările rusești au loc la niveluri foarte reduse, pe măsură ce iarna se apropie, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Berlinul a declarat că intenționează să semneze contracte pentru GNL în Emiratele Arabe Unite, pentru a aproviziona terminalele pe care le construiește, acum că gazoductul vital Nord Stream 1 din Rusia este închis, în timp ce Spania și Franța au subliniat planuri de urgență pentru a încerca să evite întreruperile de curent.

DECIZIE Compensarea prețului la carburanți, prelungită CITEȘTE ȘI DECIZIE Compensarea prețului la carburanți, prelungită

”Dacă totul merge bine, economiile în Germania sunt mari și avem puțin noroc cu vremea, avem... șansa de a trece confortabil iarna”, a spus ministrul Economiei, Robert Habeck, după un tur al unui viitor terminal GNL din nordul Germaniei.

Scăderea bruscă a livrărilor din Rusia, care furniza anterior aproximativ 40% din necesarul de gaze al Uniunii Europene, a lăsat guvernele să caute resurse alternative de energie și a stârnit temeri de posibile întreruperi de curent și de o recesiune.

Rusia a dat vina pe sancțiunile occidentale impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei pentru împiedicarea livrărilor de conducte.

Politicienii europeni spun că Moscova folosește energia ca pe o armă.

Compania germană RWE a declarat că este ”în discuții bune și constructive” cu Qatarul despre livrările de GNL, înainte de o vizită planificată a cancelarului Olaf Scholz în Golf. Importatorul în dificultate Uniper a declarat că nu a ajuns încă la o înțelegere.

De asemenea, Germania va putea conta pe gazele care vor veni din Franța din jurul datei de 10 octombrie, a declarat șeful autorității de reglementare a energiei CRE din Franța, în urma unui anunț al președintelui Emmanuel Macron că cele doiuă țări se vor ajuta reciproc cu aprovizionarea cu energie.

Deși livrările prin Nord Stream 1 s-au oprit, fluxurile de gaze rusești către Europa prin Ucraina, deși mult reduse, au continuat.

În Franța, șefa CRE, Emmanuelle Wargon, a spus că, dacă eforturile grupului energetic EDF de a repara reactoarele nucleare afectate de coroziune vor suferi întârzieri, măsurile ”excepționale” din această iarnă ar putea include întreruperi localizate de electricitate.

"Dar nu vor exista reduceri ale livrărilor de gaze pentru gospodării. Niciodată", a spus ea pentru postul franceinfo.

”IARNA DIFICILĂ”

În Pirinei, ministrul spaniol al Industriei Reyes Maroto a declarat că obligarea companiilor mari consumatoare de energie să se închidă în timpul vârfurilor de consum este o opțiune în această iarnă, dacă va fi necesar.

Companiile vor fi compensate financiar, a spus ea într-un interviu acordat agenției de știri spaniole Europa Press, adăugând că nu este nevoie să impunem astfel de închideri acum.

Și finlandezii au fost avertizați de operatorul național de rețea Fingrid că ar trebui să fie pregătiți pentru întreruperi de curent.

Reflectând perturbările cauzate pe întreg continent, comerciantul finlandez de energie Karhu Voima Oy a declarat că a depus cerere de intrare în faliment, din cauza creșterii puternice a prețurilor electricității.

Între timp, în Germania, Habeck a spus că Berlinul nu va lăsa marii importatori de gaze precum VNG să devină insolvenți, în timp ce un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei a spus că au loc discuții ”concentrate” cu importatorul Uniper, referitoare la ajutorul necesar acestuia.

Economia Germaniei se contractă deja și probabil că evoluția sa se va înrăutăți în lunile de iarnă, pe măsură ce consumul de gaze va fi redus sau raționalizat, a anunțat luni banca centrală a țării.

În Portugalia, guvernul a fost direct cu privire la preocupările sale.

”De la o zi la alta, s-ar putea să avem o problemă, cum ar fi faptul că nu ni se furnizează volumul de gaze care este planificat”, a spus ministrul Mediului și Energiei Duarte Cordeiro, adăugând că Portugalia lucrează pentru a-și diversifica aprovizionarea, pentru a spori securitatea energetică.

”Portugalia s-a pregătit, la fel ca toată Europa, pentru ceea ce va fi o iarnă grea”, a spus el, îndemnând Comisia Europeană să avanseze cu planurile pentru o platformă comună de cumpărare a gazelor din UE și definirea prețurilor de import.

Rusia, care furniza aproximativ 40% din gazele necesare Uniunii Europene înainte de invazia sa din februarie în Ucraina, a declarat că a închis Nord Stream 1 deoarece sancțiunile occidentale i-au împiedicat operațiunile.

Politicienii europeni spun că acesta este un pretext și acuză Moscova că folosește energia ca pe o armă.

Cumpărătorii germani au rezervat pentru scurt timp, luni, capacitate pentru a primi gaz rusesc prin conducta Nord Stream 1, cândva una dintre principalele rute de aprovizionare cu gaze din Europa, pentru prima dată de când linia a fost închisă în urmă cu trei săptămâni. Dar au renunțat curând la cereri.

ByteDance, proprietarul TikTok, va cheltui până la 3 miliarde dolari pentru a răscumpăra acțiuni, la o evaluare de 300 miliarde dolari CITEȘTE ȘI ByteDance, proprietarul TikTok, va cheltui până la 3 miliarde dolari pentru a răscumpăra acțiuni, la o evaluare de 300 miliarde dolari

Nu a fost imediat clar de ce cumpărătorii au depus cereri de capacitate, când Rusia nu a dat nicio indicație că ar reporni livrările.

Între timp, Ucraina a acuzat forțele ruse că au bombardat lângă centrala nucleară Pivdennoukrainsk din regiunea Mikolaiv, din sudul Ucrainei.

De când forțele sale au fost alungate din Harkov, Rusia a tras în repetate rânduri asupra centralelor electrice, a infrastructurii de apă și a altor ținte civile, ceea ce Ucraina spune că sunt represalii pentru înfrângerile pe teren.

Moscova neagă că a vizat în mod deliberat civilii.

”ÎNAPOI ÎN TIMP”

Depozitele europene de gaze sunt acum pline în proporție de 85,6%, iar cele din Germania în proporție de aproape de 90%, arată date ale Gas Infrastructure Europe.

Stocurile vor continua să fie construite în continuare, sprijinite de finalizarea lucrărilor de întreținere planificate și de creșterea livrărilor norvegiene începând cu această săptămână”, au declarat analiștii de la Energi Danmark, într-o notă de dimineață.

Importurile de cărbune din Europa în 2022 ar putea fi cele mai mari din cel puțin patru ani, au spus analiștii.

Poliția își cumpără un sistem de supraveghere video care identifică din mers numerele de înmatriculare ale mașinilor CITEȘTE ȘI Poliția își cumpără un sistem de supraveghere video care identifică din mers numerele de înmatriculare ale mașinilor

”Europa se întoarce în timp”, a declarat Rodrigo Echeverridirector pentru cercetare la Noble Resources, în cadrul unei conferințe.

Prețurile petrolului au stagnat luni, presate de așteptările privind scăderea cererii globale și de puterea dolarului american, înainte de o posibilă majorare creștere a dobânzii de referință, deși îngrijorările privind oferta au limitat scăderea.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
iarna
deficit