FOTO Hidroelectrica: Un bancher veteran, care a lucrat în BNR și înainte de Revoluție, propus drept candidat alternativ pentru reprezentarea acționarilor minoritari în board

FOTO Hidroelectrica: Un bancher veteran, care a lucrat în BNR și înainte de Revoluție, propus drept candidat alternativ pentru reprezentarea acționarilor minoritari în board
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 9 ian 2024

Unul dintre veteranii industriei financiar-bancare și ai pieței de capital din România, care a lucrat la Banca Națională a României (BNR) și înainte de schimbarea de regim din decembrie 1989, a fost propus pentru poziția de reprezentant al acționarilor minoritari în Consiliul de Supraveghere al companiei de stat Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În prezent, dintre cei 9 membri ai Consiliului de Supraveghere (CS) al companiei, 3 au mandate provizorii. La AGA convocată pe 22 ianuarie vor trebui aleși membri CS cu mandate de 4 ani pentru a ocupa cele 3 poziții provizorii menționate.

Tranzacție - Producătorul apei minerale Keia – Izvorul Zăganului preia business-ul comerciantului de apă Lipova CITEȘTE ȘI Tranzacție - Producătorul apei minerale Keia – Izvorul Zăganului preia business-ul comerciantului de apă Lipova

Ministerul Energiei, care controlează Hidroelectrica cu circa 80% din capital, i-a propus pentru mandate pline pe administratorii provizorii pe care i-a sprijinit până acum, respectiv Petre Nicolescu și Cristian Stoina.

Cel mai proaspăt membru provizoriu al CS, Ana Bobircă, a fost propusă pentru un mandat de 4 ani de către fondurile de pensii private AZT Viitorul Tau, AZT Moderato si AZT Vivace, administrate de Allianz Țiriac Pensii Private.

ANUNȚ Din 1 ianuarie, angajații cu vechime mai mare de doi ani nu mai pot fi plătiți cu salariul minim pe economie CITEȘTE ȘI ANUNȚ Din 1 ianuarie, angajații cu vechime mai mare de doi ani nu mai pot fi plătiți cu salariul minim pe economie

Există și un al doilea candidat din partea acționariatului minoritar al Hidroelectrica, în persoana lui Nicolae Petria, care a fost propus de către un deținător de titluri H2O persoană fizică, Constantin Frâncu. Acesta, care are acțiuni și la Romgaz, l-a propus pe Petria și pentru board-ul producătorului român de gaze controlat de stat, anul trecut, însă fără succes. 

Nicolae Petria (69 de ani) este din 2020 președinte al Consiliului de Supraveghere și al Comitetului de Audit al Transilvania Leasing și Credit IFN SA, compania de profil controlată de Transilvania Investments Alliance, fostul SIF Transilvania (SIF3). În 2022 a fost consilier al directorului general al Transilvania Investments Alliance, după ce fusese membru (2017-2020) și vicepreședinte (2020-2021) al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania.

Nicolae Petria - Foto: ULB Sibiu

Nicolae Petria - Foto: ULB Sibiu

LISTA Țigările se scumpesc din nou. Cât vor costa Camel, Winston sau Sobranie CITEȘTE ȘI LISTA Țigările se scumpesc din nou. Cât vor costa Camel, Winston sau Sobranie

Nicolae Petria a lucrat la BNR începând cu anul 1988, fiind director adjunct al sucursalei Sibiu a băncii centrale în perioada 1990 – 1999. În sectorul bancar, candidatul pentru CS al Hidroelectrica a mai fost CEO al Băncii Carpatica (1999-2001), branch manager la Banca Țiriac (ulterior HBV Țiriac și Unicredit Țiriac, între 2004 și 2010), membru (2010-2012) și președinte (2012-2015) al Consiliului de Supraveghere al Băncii Carpatica.

Petria a mai lucrat, pe poziții de conducere, la Turism Felix SA, Casa Albă Independența SA, Imocredit SA și Moara Cibin SA.

LEGE Iohannis a promulgat inițiativa lui Ciucă - amenzi mari pentru cei care pun însemne pe tricolor. Pas spre ”consacrarea \'sacralității\' drapelului național CITEȘTE ȘI LEGE Iohannis a promulgat inițiativa lui Ciucă - amenzi mari pentru cei care pun însemne pe tricolor. Pas spre ”consacrarea 'sacralității' drapelului național

Între 2012 și 2016 a fost prodecan al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, unde a predat în calitate de conferențiar doctor în perioada 2010-2021.

Hidroelectrica, controlată de Ministerul Energiei cu 80% din capital, a terminat primele 9 luni ale anului trecut cu profit net de 5,18 miliarde lei, cu 42% mai mare față de perioada similară din 2022. Producția de energie a companiei a avansat cu 38%, la 14,1 GWh, grație hidraulicității ridicate, ducând veniturile Hidroelectrica la peste 9,5 miliarde lei, cu 32% deasupra nivelului din ianuarie-septembrie 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica consiliul de supraveghere
hidroelectrica administratori
hidroelectrica aga
hidroelectrica acționari minoritari