Planul de reorganizare, restructurare și redresare financiară a companiei de stat Electrocentrale Craiova, controlată de Ministerul Energiei, ce avea ca obiectiv principal reducerea costurilor de funcționare, inclusiv a celor de personal, a fost respins de minister, într-o AGA extraordinară, instituția solicitând refacerea acestuia de către conducerea societății.
Ministrul social-democrat al Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că statul va trebui să intervină cu bani pentru ca producătorul de energie termică și electrică al municipiului doljean, care asigură atât agentul termic pentru sistemul centralizat de încălzire al capitalei Olteniei, cât și aburul tehnologic pentru platforma industrială Ford, să treacă peste această iarnă.

″La Electrocentrale Craiova, situația e destul de complicată. Acea companie are datorii de vreo 30 de ori mai mari decât capitalul social. Nu vreau să intru în tot istoricul, cu ruperea de Complexul Energetic Oltenia și așa mai departe. Ce mă interesează acolo, după discuțiile cu doamna primar al municipiului Craiova (Olguța Vasilescu, PSD – n.r.) și cu specialiștii din minister, EximBank (actuala Exim Banca Românească – n.r.) și așa mai departe, e să găsim o soluție temporară prin care să trecem de această iarnă.
Va trebui din nou ca statul să intervină și să susțină. Sunt mai multe modelări, vorbim de sume foarte mari, căutăm soluții pentru întreaga perioadă a iernii, să venim cu diferite formule financiare care să nu pună o presiune atât de mare pe CET-ul de stat″, a spus ministrul, răspunzând întrebărilor Profit.ro pe această temă.


Electrocentrale Craiova operează o termocentrală pe bază de lignit cu adaos de gaze naturale, cu putere termică instalată de peste 1.000 MW și electrică de 300 MW, fiind activă și pe piața de echilibrare a sistemului energetic național.
Compania de stat a terminat anul trecut cu pierderi de peste 433 milioane lei, la încasări totale de 540,2 milioane lei, datorii de 969,3 milioane lei și un efectiv mediu de circa 500 de salariați.
În vară, primăria municipiului a transmis că intenționează să cumpere de la Electrocentrale Craiova activele necesare producerii agentului termic.

După cum a relatat Profit.ro, încă de iarna trecută au fost demarate demersuri menite să permită majorarea capitalului companiei cu bani de la stat. Asta după ce, în ultima parte a lunii septembrie 224, Electrocentrale Craiova a fost nevoită, pentru respectarea legislației climatice și de mediu europene și naționale, să încheie un contract de împrumut a 960.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) cu societatea-″soră″ Complexul Energetic Oltenia, care și ea își asigură o bună parte din banii necesari achizițiilor obligatorii de certificate din subvenții de la bugetul de stat.
Garanția pentru împrumutul de certificate CO2, în favoarea creditorului CE Oltenia, a fost stabilită la 350 milioane lei. Pentru constituirea acesteia, Electrocentrale Craiova a luat un credit de 331,03 milioane lei de la banca de stat Exim Banca Românească.

În ianuarie anul acesta, în urma unei licitații, Electrocentrale Craiova a încheiat contract cu firma de consultanță KPMG Advisory, de 305.000 lei plus TVA. Consultantul a avut ca misiune efectuarea testului investitorului privat prudent, menit să ferească o viitoare majorare de capital operată de către Ministerul Energiei de riscul ca măsura să fie considerată ajutor de stat ilegal. ″Suma exactă, pe care intenționează să o investească Ministerul Energiei, urmează a fi comunicată consultantului după selecția acestuia″, se menționa în documentația de atribuire a licitației pentru servicii de consultanță.
Întrebat de Profit.ro de câți bani este nevoie pentru salvarea Electrocentrale Craiova, ministrul Energiei nu a menționat o sumă exactă.
În plus, compania și Ministerul Energiei pregătesc încetarea prin ″acordul de voință al părților″ a contractului de finanțare nerambursabilă UE din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) semnat în urmă cu peste 2 ani, prin care societatea de stat urma să primească o subvenție de 825,8 milioane lei (162,6 milioane euro), destinată finanțării construirii unei noi capacități noi producție de energie electrică și termică pe gaze naturale în cogenerare de înaltă eficiență, cu putere instalată de 295 MW.

″Lucrez cu colegii mei la crearea unui mecanism prin care să retehnologizăm, sau, ca să spun mai simplu, să creăm noi capacități de producție a agentului termic și a energiei electrice, în locul CET-urilor existente, care acum sunt sub povara certificatelor CO2 și care ajung să nu mai fie, nu profitabile, ajung să nu mai supraviețuiască acestor perioade foarte complicate.
Am gândit un plan național, pe care acum îl avem în fundamentare. Vreau să folosim finanțări din Fondul de Modernizare, pentru a finanța direct autoritățile publice locale care au astfel de CET-uri, pe modelul Arad și Constanța, care au astfel de proiecte aflate în implementare, cu finanțare din PNRR și au grad de realizare de 40% ca progres fizic. Și îmi doresc să avem o viziune de ansamblu asupra întregii Românii pe acest capitol. Este evident că, având peste 1 milion de locuințe care depind de aceste CET-uri, trebuie să le retehnologizăm. Iar cele care astăzi funcționează sunt nesustenabile dat fiind costurile certificatelor CO2″, a mai spus Bogdan Ivan.