Situat în vecinătatea comunei Botiz, județul Satu Mare, parcul fotovoltaic Satu Mare 2 are o capacitate instalată de 27,056 MW și reprezintă o investiție de peste 20 de milioane de euro.
″Acesta va contribui la creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic al grupului Electrica, la reducerea emisiilor de carbon și la asigurarea de energie curată și accesibilă pentru comunitățile locale și pentru economia națională″, spune compania.


Proiectul include centrala electrică fotovoltaică de 27,056 MW, stația de transformare de utilizator 110/20 kV și lucrările de racordare la rețeaua de distribuție, fiind finanțat parțial prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
″Finalizarea parcului fotovoltaic Satu Mare 2 reprezintă mai mult decât o investiție, este o dovadă concretă a angajamentului nostru față de viitorul sustenabil al României. Acest proiect demonstrează că putem transforma oportunitățile de finanțare în investiții cu impact direct asupra comunităților și a mediului.
Vom continua să dezvoltăm proiecte similare, care să ne permită să creștem capacitățile de producție din surse regenerabile, să reducem amprenta de carbon și să consolidăm poziția României în tranziția energetic″, a declarat CEO-ul Electrica SA, Alexandru Chiriță.


Proiectul fotovoltaic Satu Mare 2 a fost cumpărat de Electrica SA, cu aproape 1,5 milioane euro, de la "regele" suedez din Monaco al eolienelor românești.
Electrica SA a raportat un profit net de 421,4 milioane lei pe primul semestru al anului, de peste 4 ori mai mare comparativ cu cel din S1 2024. Veniturile societății au crescut cu aproape 24%, la 5,842 miliarde lei, în timp ce cheltuielile operaționale au avansat cu numai 16,8%, la 5,136 miliarde lei.
