GRAFICE Prețul energiei va sări mâine de 1.500 de lei/MWh, cu 20% peste precedentul record al acestui an, de azi

GRAFICE Prețul energiei va sări mâine de 1.500 de lei/MWh, cu 20% peste precedentul record al acestui an, de azi
scris 12 nov 2024

Pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă, în special solară, România va înregistra miercuri cel mai mare preț mediu zilnic pe piața spot operată de OPCOM din acest an, de 320,35 euro/MWh sau 1593 lei/MWh, cu o cincime peste precedentul record, realizat chiar astăzi, de de 268 euro/MWh sau 1335,5 lei/MWh, relevă datele analizate de Profit.ro.

În numai puțin de 12 intervale orare, începând cu ora 08:00 și până la 22:00 prețul orar al energiei pe piața pentru ziua următoare va fi superior celui de 2.000 de lei/MWh, între orele 15 și 16 el depășind 3.00 de lei/MWh.

Urmărește-ne și pe Google News
GRAFIC Americanii care vor să ne vândă tehnologie pentru mini-reactoare nucleare la Doicești țintesc să atragă până la 200 milioane dolari de la investitori pe piața de capital CITEȘTE ȘI GRAFIC Americanii care vor să ne vândă tehnologie pentru mini-reactoare nucleare la Doicești țintesc să atragă până la 200 milioane dolari de la investitori pe piața de capital

Absența soarelui face ca inclusiv la orele de prânz prețurile să depășească 2.000 lei/MWh. Prosumatorii nu numai că nu mai furnizează curent în rețea, ci contribuie și la majorarea consumului cu cantitatea pe care în zilele cu soare o produceau pentru autoconsum.

România importă în aceste zile peste 1.500 MWh în fiecare interval orar al zilei, pe seară importurile depășind 2.000 MWh.

Media orară a consumului este de peste 8.200 MW, în timp ce producția s-a situat marți la o medie orară puțin peste 6.700 MW. Mai puțin de 10% din aceasta (o medie orară de aproximativ 600 MW) este energie solară și eoliană.

ULTIMA ORĂ Și supraimpozitarea traderilor de energie și gaze din România a ajuns pe masa Curții Constituționale. A fost sesizată și Curtea de Justiție a Uniunii Europene CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Și supraimpozitarea traderilor de energie și gaze din România a ajuns pe masa Curții Constituționale. A fost sesizată și Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Ca și marți, România va importa energie în toate cele 24 de intervale orare din Ungaria și va exporta o parte din aceasta către Bulgaria.

Volumul maxim orar de importuri din Ungaria ajunge aproape de 2.500 MWh, în intervalul 19-20, cel al exporturilor către Bulgaria sărind de 1.000 MWh doar pe timp de noapte.

Profit.ro a anunțat că în luna octombrie, România nu a mai fost cea mai scumpă piață spot a energiei din Uniunea Europeană, cum s-a întâmplat în trimestrul al treilea al acestui an, cu un preț mediu zilnic de puțin sub 90 euro/MWh, ocupând poziția a 11-a în acest top.

România se situează în continuare un loc fruntaș în topul celor mai scumpe piețe de energie din UE de la începutul anului și până în prezent, situându-se pe poziția a treia, cu un preț de 95,8 euro/MWh. Prețuri mai ridicate înregistrează doar Italia (103 euro/MWh) și Irlanda (104,5 euro/MWh).

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
energie
opcom
pzu
spot