Grupul german E.ON SE, prezent și în România, a anunțat că a emis obligațiuni verzi în valoare de 750 de milioane de euro, cu scadență în luna octombrie 2032 și un cupon de 0,6%.
"Grupul E.ON SE a emis obligațiuni verzi în valoare de 750 de milioane de euro, cu scadență în luna octombrie 2032 și un cupon de 0,6%. Înainte de această tranzacție, la 1 martie, E.ON a introdus noul său Cadru de Obligațiuni Verzi, devenind astfel prima corporație din Europa care este deplin aliniată criteriilor taxonomiei UE privind activitățile economice durabile și proiectul de act delegat", a informat grupul.

Veniturile generate de aceste obligațiuni vor fi utilizate pentru proiecte sustenabile, care vizează atât rețelele energetice, cât și soluțiile pentru clienți, scrie News.ro.
Emiterea de obligațiuni a fost validată de un consorțiu bancar internațional. ABN AMRO, BofA Securities, Societe Generale și UniCredit au servit ca subscriptori activi.

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid și E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție, respectiv de furnizare a energiei și a soluțiilor energetice pentru circa 3,2 milioane de clienți.

Grupul german E.ON a investit 1,7 miliarde euro în România, în ultimii 15 ani, în modernizarea rețelelor de distribuție și dezvoltarea de soluții energetice.