În pragul iernii, RADET vrea să renunțe la ELCEN în Pipera și Colentina, două din zonele cele mai deficitare din București din punct de vedere al căldurii și apei calde

În pragul iernii, RADET vrea să renunțe la ELCEN în Pipera și Colentina, două din zonele cele mai deficitare din București din punct de vedere al căldurii și apei calde
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 11 nov 2019

Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București a municipalității Capitalei vrea să își schimbe, în prag de iarnă, furnizorul de agent termic pentru zonele Pipera-Aviației și Colentina-Fundeni, printre cele mai deficitare din punct de vedere al căldurii și apei calde și care în prezent sunt alimentate din producția de energie termică a centralelor CET Sud și CET Progresu ale Electrocentrale București (ELCEN), companie controlată de Ministerul Economiei. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

La finalul săptămânii trecute, RADET a trimis o notă de fundamentare Primăriei Capitalei, în care a prezentat disfuncționalitățile în asigurarea de către Regie a furnizării agentului termic la parametri necesari în aceste două zone, din cauza absenței surselor locale de producție. În trecut, energia termică necesară pentru căldura și apa caldă a locuitorilor din Pipera-Aviației era produsă de CET Pipera,  iar pentru Colentina-Fundeni, de către CET Titan. Cele două centrale nu mai funcționează însă de mulți ani.

"În situația în care CET Pipera și CET Titan, care erau amplasate în zonele respective, nu mai furnizează agent termic, RADET București alimentează în prezent cu agent termic consumatorii aferenți celor două zone deficitare din CET Sud și CET Progesu, distanțele fiind considerabil de mari. (...) În considerarea aspectelor menționate, nota de fundamentare propune ca <RADET București să înceapă procedurile necesare în vederea achiziționării de energie termică pentru zonele deficitare, respectiv Pipera-Aviației și Colentina-Fundeni>", se arată într-un document al Primăriei.

Sursă: PMB

Sursă: PMB

Trump: Negocierile cu China avansează frumos, dar o înțelegere va fi încheiată doar dacă va fi bună pentru America CITEȘTE ȘI Trump: Negocierile cu China avansează frumos, dar o înțelegere va fi încheiată doar dacă va fi bună pentru America

Demararea procedurilor de achiziție de agent termic de către RADET pentru zonele Pipera-Aviației și Colentina-Fundeni va fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului București (CGMB) în ședința de Consiliu de săptămâna viitoare.

Potrivit sursei citate, RADET a mai arătat că, pentru a menține cât de cât furnizarea căldurii și apei calde la parametri corespunzători în acele zone, a demarat lucrări de înlocuire a conductelor de transport de agent termic primar. RADET s-a mai plâns și că situația actuală, pe lângă disconfortul termic creat consumatorilor, provoacă pierderi financiare substanțiale pentru Regie, din cauza pierderilor tehnologice suplimentare generate de faptul că agentul termic trebuie transportat pe distanțe mult mai mari decât cea optimă.

Într-un comunicat al RADET din 1 noiembrie se arăta, de altfel, că, se fac lucrări pentru îmbunătățirea alimentării cu agent termic în cartierul Aviației. "Termenul avansat de constructor este 15 noiembrie 2019, termen la care alimentarea cartierului Aviației va fi făcută din CET Grozăvești. Problemele privind furnizarea agentului termic sunt accentuate de faptul că, în momentul de față, acest cartier este alimentat din CET Sud, adică de la o distanță de aproximativ 8 kilometri", se menționa în comunicat.

România ar putea figura pe agenda dezbaterilor privind demiterea președintelui Trump. Republicanii cer audierea lui Hunter Biden CITEȘTE ȘI România ar putea figura pe agenda dezbaterilor privind demiterea președintelui Trump. Republicanii cer audierea lui Hunter Biden

Documentul Primăriei nu precizează însă de la cine intenționează RADET să cumpere agent termic pentru Pipera-Aviației și Colentina-Fundeni, în condițiile în care intenționează să renunțe la CET Sud și CET Progresu ale ELCEN, și nici cât va dura până ce această achiziție va deveni efectiv posibilă. Contactate de Profit.ro în această privință, nici autoritatea locală și nici Regia nu au transmis deocamdată nici un răspuns

Specialiști în energie contactați de Profit.ro au afirmat că este posibil ca, în cele două zone, să fie instalate în timp relativ scurt echipamente de producție de mici dimensiuni de către investitori privați, cu condiția să se fi identificat terenuri libere pe care acestea să fie amplasate.

De menționat că, în septembrie, Gheorghe Piperea, reprezentant al administratorului judiciar al RADET, Rominsolv, declara că termocentralele ELCEN, nu vor mai putea funcționa multă vreme fără efectuarea investițiilor necesare pentru conformarea la normele europene de mediu, iar dacă cei de la ELCEN nu pot garanta continuitatea în funcționare a acestora, atunci RADET și Primăria Capitalei vor fi nevoite să caute alți furnizori.

Școala Superioară de Aviație Civilă construiește un centru de instruire cu simulator de zbor Boeing 737 NG. Calculele inițiale - date peste cap de OUG 114 CITEȘTE ȘI Școala Superioară de Aviație Civilă construiește un centru de instruire cu simulator de zbor Boeing 737 NG. Calculele inițiale - date peste cap de OUG 114

"Iar acest lucru, să știți că nu este doar teoretic posibil. Există niște centrale termice punctuale, insularizate, zonale, dar există și planuri ale unor mari actori economici din energie de a produce, printre altele, și energie termică. Iar dacă ELCEN-ul nu ne asigură energia termică, noi nu putem să stăm după ei. Chiar dacă comenzile RADET înseamnă cam 70% din cifra de afaceri a ELCEN, iar dispariția acestui procent în mod evident ar însemna faliment pentru ELCEN, nu vom avea de ales. Conducerea ELCEN ar trebui să ne asigure de faptul că se va furniza în continuare energie termică. Dar ce face ELCEN, cu obrăznicie, scuzați termenul, și cu un nivel de iresponsabilitate incredibil? Amenință populația Bucureștiului că va fi lăsată fără căldură și apă caldă pentru că nu-și plătește Primăria datoria, datorie pe care, oricum, Primăria nu o poate plăti, devreme ce nu are bani de la Guvern", a spus atunci Gheorghe Piperea.

ELCEN asigură peste 90% din necesarul de agent termic al RADET, restul provenind de la producători semnificativ mai mici, respectiv Vest Energo și CET Grivița.

Pe de altă parte, planurile Primăriei Capitalei de a construi două noi centrale de producție de energie termică, în Colentina sau Titan, precum și în Aviației, au eșuat, ca și cel privind implementarea sistemului de cogenerare la centrala Casa Presei a RADET. De altfel, luna trecută, CGMB a aprobat diminuarea capitalului social al Companiei Municipale Energetica cu aproape 218 milioane lei, bani care erau destinați chiar implementării acestor proiecte investiționale.

În pragul iernii, RADET vrea să renunțe la ELCEN în Pipera și Colentina, două din zonele cele mai deficitare din București din punct de vedere al căldurii și apei calde
Sursă: PMB

Sursă: PMB

Trei decenii de la căderea Zidului Berlinului: Democrația trebuie apărată în continuare. Evenimentul istoric nu a marcat „finalul istoriei” CITEȘTE ȘI Trei decenii de la căderea Zidului Berlinului: Democrația trebuie apărată în continuare. Evenimentul istoric nu a marcat „finalul istoriei”

Planuri în acest sens există însă la nivelul municipalității București de mult mai mulți ani.

"In prezent, lipsa CET Pipera, desfiintat in anul 2009, si a CET Titan, desfiintat in anul 2014, a facut ca zona de nord a Capitalei - Dorobanti, Aviatiei, Stefan cel Mare, Fundeni - sa fie preluata de CET Grozavesti si de CET Sud. Desi CET-urile pot functiona interconectate, exista zone - capete de retele care nu au alternativa de functionare, ca de exemplu cartierul Aviatiei sau zona Dudesti- Pantelimon. Pentru zona Dudesti-Pantelimon, in anul 2014 s-au facut eforturi in mentinerea in functiune a acestui tronson si alimentarea a trei consumatori, prin inlocuirea a aproximativ 400 de metri liniari de conducta. La sfarsitul sezonului de iarna 2014 - 2015, s-a constatat ca reteaua trebuie inlocuita in totalitate, acest lucru insemnand inlocuirea a aproximativ 2.800 de metri liniari de conducta. O prima masura necesara pentru asigurarea si siguranta furnizarii agentului termic in zona de nord-vest a Capitalei ar fi aparitia unui producator in aceasta zona. In 2011 a fost comandat un studiu de un operator privat, la RADET, un studiu care prevedea amplasarea unei noi centrale in zona Colentina. Chiar si daca, in 2011, RADET a dat un aviz plecand de la aceasta constatare, necesitatea unui producator pe zona, chiar daca si in urma cu o luna am reavizat aceasta oportunitate, aceasta initiativa privata este blocata de Agentia Municipala de Reglementare a Serviciilor Publice, care in doua raspunsuri elucubrante ne trimite la o strategie municipala care sa aiba la baza o strategie nationala. Am impresia ca cineva se ascunde dupa hartii, studii si strategii amanand o decizie de bun-simt si economica , pentru ca, asa cum stiti, Bucurestiul este astazi la mana celui care detine monopolul productiei agentului termic, si anume ELCEN", declara, în iulie 2015, președintele Consiliului de Administrație al RADET de la acea dată, Gabriel Dumitrașcu. El a reluat mesajul și anul următor.

O nouă centrală în Titan este plănuită în prezent de către Ministerul Economiei, prin compania Titan Power, la care acționari sunt Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) și Electrocentrale Grup.  

Trei marinari români, aflați pe nave abandonate în Djibouti, vor fi repatriați CITEȘTE ȘI Trei marinari români, aflați pe nave abandonate în Djibouti, vor fi repatriați

Omul de afaceri Constantin Bucur, care deține și conduce producătorul de energie privat Vest Energo din București, fostul CET Militari, a declarat luna trecută că se străduiește din 2010 să obțină aprobările necesare de la autorități pentu a construi două centrale termice noi în partea de nord a Capitalei, unde alimentarea cu căldură și apă caldă este extrem de precară, însă până în prezent ar fi primit doar răspunsuri negative, reproșându-i-se inclusiv că vrea să "acapareze" piața triplându-și cota ca furnizor al RADET.

Anul trecut, Vest Energo aproba oficial, în AGA, planuri de investiții care vizau construirea chiar a trei noi centrale în cogenerare.

"În 2010, când am descoperit aceste echipamente la General Electric, cu care am pus 30 MW în bandă, am făcut cerere la Primărie și la RADET, am făcut nu știu câte adrese. Pentru că, după cum știți, partea de nord a Capitalei este descoperită 100% din punct de vedere al alimentării cu energie termică. Se pompează din sud până în nord, iar infrastructura de transport e atât de proastă, țevile sunt atât de proaste, încât la presiuni mari noi nu putem să pompăm mai mult de 3,5% maxim, pentru că la mai mult conductele explodează, și de aceea nu există confort termic în acea zonă. Dacă RADET-ul ne cere agent termic la 100 de grade, noi putem să oferim doar cel mult 90-92 de grade. Din cauza asta, în 2010, am făcut adrese și para-adrese și la RADET, și la Primărie, ca să fac două centrale cu care să acopăr partea de nord, una în Floreasca-Băneasa și una în Colentina. Costurile totale s-ar ridica cam la 50 milioane euro. Aveam proiectele făcute, aveam contractate echipamentele, studii de fezabilitate, cash-flow, tot absolut. Am primit însă doar răspunsuri negative. Dacă nu mă înșel, pe atunci era la ELCEN domnul Berevoianu (care a fost și consilier al fostului primar Oprescu – n.r.), care mi-a spus "De ce vrei tu să le iei pe toate?". Am răspuns că, cu cele două centrale în plus, aș ajunge la cotă de piață de 10%, de la 3,5%. Dar acopăr o pierdere pe iarnă de 30-40%, care e suportată de RADET, căci apa se duce toată în pământ și pe pompaj. N-au înțeles și nu se vrea. Eu am vrut și vreau în continuare. Am echipamentele și aștept cu arma la picior, să acopăr zona de nord, dar nu se vrea, nu știu de ce și nu înțeleg", a relatat proprietarul Vest Energo, răspunzând unei întrebări a Profit.ro în cadrul unui eveniment pe tema termoficării.

viewscnt
Afla mai multe despre
caldura
apa calda
subventii incalzire centralizata
subventii radet bugete locale