MetaWealth, platforma europeană de investiții în active reale, a semnat pe 4 noiembrie contractul de achiziție pentru al treilea proiect din programul său de stocare a energiei în baterii (BESS) din România, un sistem independent de 50 MW / 100 MWh, situat în județul Dolj. Investiția totală în noul proiect este estimată la aproximativ 20 de milioane de euro. Împreună cu proiectele de la Dumbrava și Sânpaul, portofoliul ajunge la 148 MW / 300 MWh, iar toate cele trei proiecte sunt programate să intre în operare comercială în 2027.
Noul proiect vine la mai puțin de trei luni după ce MetaWealth a atras, în august, un pachet de finanțare de 19 milioane de euro pentru Dumbrava, primul proiect al programului. Pachetul include un credit senior de aproximativ 10 milioane de euro, acordat pe 7 ani de CEC Bank. Proiectul Dumbrava, aflat deja în construcție, are operarea comercială programată pentru T2 2027. La Sânpaul lucrările încep în T1 2027, iar intrarea în operare comercială este prevăzută pentru T3 2027. Cu proiectul din Dolj, programul ajunge în Oltenia, după Moldova și Transilvania.
Proiectul din Dolj este pregătit pentru construcție. Terenul este asigurat, avizul tehnic de racordare a fost emis, iar autorizația de construire a fost obținută. Amplasamentul se află în apropierea unui nod al rețelei, ceea ce reduce costurile și riscurile de racordare. Lucrările de construcție sunt programate să înceapă în T2 2027, iar operarea comercială este estimată pentru T3 2027. Modelul MetaWealth presupune achiziția unor proiecte care au deja autorizațiile necesare și pot intra direct în construcție.
Cele trei proiecte vor intra în operare într-un an critic pentru sistemul energetic. Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproximativ 10% din producția de electricitate a țării, urmează să fie oprită în 2027 pentru retehnologizare, timp de 32 de luni, potrivit Nuclearelectrica. Studiul de adecvanță realizat pentru Transelectrica arată că, în scenariul de referință, nivelul de adecvanță impus sistemului nu ar putea fi respectat în 2027, iar cele mai multe situații critice ar apărea iarna, la vârfurile de consum.
Instalațiile de stocare preiau energie atunci când producția depășește consumul, de exemplu la prânz, când producția solară este ridicată, și o livrează în orele de vârf. La începutul lunii octombrie, capacitatea de stocare instalată în România era de aproximativ 2,31 GWh. Pentru 2027, același studiu de adecvanță estimează un necesar de aproximativ 6.000 MWh de stocare în baterii.
„În august, proiectul nostru de 100 MWh de la Dumbrava a ajuns la închiderea financiară cu CEC Bank. La mai puțin de trei luni distanță, avem trei proiecte în trei regiuni ale țării, toate programate să intre în operare comercială în 2027”, a declarat Michael Topolinski, fondator și CEO al MetaWealth. „Cererea investitorilor pentru obligațiunile prin care finanțăm proiectele noastre de stocare a fost foarte mare. Pentru 2028 ne-am propus ca încă 500 MWh să intre în operare comercială. Construim o platformă gândită să crească pe termen lung, într-un sistem energetic care are nevoie de capacitate de stocare.”
La Dumbrava, Parapet Group lucrează pe șantier. Livrarea echipamentelor este în desfășurare: transformatorul principal, sistemele de conversie a puterii și echipamentele de medie tensiune se află deja în portul Constanța, iar bateriile urmează să ajungă acolo între 20 noiembrie și 4 decembrie.
În paralel, MetaWealth a lansat procesul de vânzare a proiectului Dumbrava, proces care se va derula până la data intrării proiectului în operare comercială, în T2 2027. Până în prezent, au fost primite șase oferte, iar peste o duzină de părți interesate participă la proces, printre care fonduri mari specializate în energie regenerabilă, companii energetice europene și investitori listați pe burse internaționale. Vânzarea face parte din modelul programului: primele trei proiecte sunt dezvoltate până la operarea comercială și vândute, pentru valorificarea marjei de dezvoltare, iar următoarele vor rămâne în portofoliul MetaWealth, pentru arbitraj energetic și tranzacționare pe termen lung.
Printre fondatorii și proprietarii MetaWealth se numără doi investitori și dezvoltatori imobiliari - Michael Topolinski și Richard McLaughlin-Duane - cu un portofoliu cumulat de investiții și proiecte imobiliare în dezvoltare de 1,3 miliarde dolari, Amr Adawi, un antreprenor cu experiență directă în dezvoltarea unor startup-uri fintech cu active de peste 8 miliarde dolari, și Darren Carvalho, fost vicepreședinte la Goldman Sachs, conform informațiilor Profit.ro.
Parapet și MetaWealth au oficializat acum un parteneriat pentru dezvoltarea unui proiect de stocare a energiei în baterii (Battery Energy Storage System – BESS) în localitatea Dumbrava, județul Neamț.
Instalația va avea o capacitate de 50 MW / 100 MWh și va include 20 de unități BESS, 5 unități PCS (Power Conversion System) și o stație electrică de transformare 20/110 kV, echipată cu transformator de putere.
Fondată în 2012, Parapet activează ca antreprenor EPC pentru proiecte fotovoltaice, eoliene și de stocare a energiei, furnizând servicii integrate de inginerie, achiziții și construcții.
Până în prezent, compania a contribuit la instalarea a peste 2 GW de capacitate de energie curată în 15 țări europene, prin servicii EPC, BoP și BoS, care includ lucrări civile, construcții electrice și instalare.
Cu birouri în Cluj, București, Nuremberg și Bergamo și un portofoliu de peste 450 de proiecte fotovoltaice, eoliene și BESS, Parapet furnizează soluții de la proiectare și inginerie până la mentenanță și repowering.
România generează aproape jumătate din energia electrică din surse regenerabile, însă are o capacitate limitată de stocare a energiei în sisteme de baterii. Acest dezechilibru a crescut nevoia de flexibilitate la nivelul rețelei, atrăgând atenția investitorilor instituționali asupra sistemelor de stocare a energiei ca element de infrastructură esențial, mai degrabă decât ca tehnologie emergentă.
Prima investiție a MetaWealth în BESS, în valoare de 22 de milioane de euro, va acoperi o capacitate totală de 130 de megawați-oră (MWh) constând într-un sistem BESS și unități de stocare independente, ce vor fi exploatate în regim de colocare.
Astfel, aceasta include un sistem autonom de baterii de 100 MWh în Dumbrava, județul Neamț (România), situat în apropierea infrastructurii de rețea existente și a capacității de generare a energiei regenerabile, precum și 30 MWh de stocare în regim de colocare ce vor fi instalate în mai multe locații conectate la rețeaua electrică existentă.
Primii 30 MWh vor deveni operaționali în trimestrul al treilea al anului 2026, iar întreaga capacitate de 130 MWh va fi pusă în funcțiune până în trimestrul al patrulea al anului 2026. MetaWealth a declarat că aceste proiecte reprezintă baza unei strategii pe termen lung de dezvoltare a unei platforme românești de stocare a energiei, intenționând să dezvolte o capacitate suplimentară de aproximativ 650 MWh în mai multe locații, în valoare totală de 110 milioane de euro.
„Stocarea de energie în sisteme de baterii a evoluat de la o tehnologie auxiliară la o infrastructură esențială a rețelei”, a declarat anterior Richard McLaughlin-Duane, directorul departamentului Origination and Structuring al MetaWealth. „Pe piețe precum România, producția de energie regenerabilă a crescut mai rapid decât flexibilitatea sistemului. Acest lucru creează volatilitate, dar și un argument clar în favoarea investițiilor în sisteme de stocare, atunci când proiectele sunt construite conform standardelor instituționale, cu amplasamente adecvate, acces la rețea și disciplină în execuție încă din prima zi.”
Expansiunea MetaWealth în domeniul infrastructurii energetice are la bază dezvoltarea progresivă a platformei. De la lansarea sa în 2023, compania s-a extins pe mai multe piețe europene, și-a crescut numărul de active în administrare și a introdus structuri de investiții reglementate, inclusiv obligațiuni listate și identificate prin cod ISIN și emise de vehicule de securitizare din Luxemburg. Platforma deservește peste 1.400 de investitori din 28 de țări.
Inițial axată pe investiții imobiliare în România și Europa de Sud, MetaWealth s-a poziționat din ce în ce mai mult ca o platformă de active reale multi-clasă, vizând sectoare în care cererea de capital pe termen lung se intersectează cu constrângerile structurale ale ofertei.
În întreaga Europă, promovarea accentuată a producerii de energie din surse regenerabile a crescut nevoia de dezvoltare a infrastructurii cu reacție rapidă pentru stabilizarea sistemelor energetice. Proiectele de tip BESS s-au extins repede pe piețele mai mature, dar rămân într-un stadiu incipient în anumite părți din Europa Centrală și de Est. „Pentru investitorii instituționali, BESS este acum clasificat ca infrastructură energetică de bază”, a adăugat McLaughlin-Duane. „Ne concentrăm pe identificarea piețelor în care această tranziție este încă la început, dar inevitabilă.”
MetaWealth și InteRo Property Development funcționează ca o platformă deținută la nivel de grup, sub controlul unui beneficiar final comun, cu investiții și dezvoltări în valoare totală de 1,8 miliarde de euro GDV. Platforma reunește competențe în gestionarea investițiilor de nivel instituțional cu capacități dovedite de dezvoltare și implementare.
MetaWealth este o platformă europeană de investiții în active reale, axată pe oportunități de nivel instituțional în domeniul imobiliar, infrastructură energetică, construcții și finanțări private.
Fondată în 2023, platforma operează în Spania, Italia, Grecia, România și Polonia și oferă investitorilor acces la investiții reglementate în active reale.
Cine este Michael Topolinski
Omul de afaceri Michael Topolinski s-a mutat în România în 2006. Mirajul balonului imobiliar l-a determinat să cumpere rapid, cu un partener, peste 800 de apartamente noi în 14 ansambluri rezidențiale din București și Brașov. Criza a făcut ca, în cele din urmă, să rămână cu doar 300 de apartamente în care a investit 25 milioane de euro, plus credite de la Alpha Bank.
Totuși, numele său este asociat cu cele trei foste fabrici din București pe care le-a cumpărat pentru investiții imobiliare. A început cu Textile Dacia și a continuat în 2012 cu fabrica Vulcan, pentru care i-a plătit omului de afaceri Marian Iancu 23 milioane de euro și ulterior a vândut terenul către NEPI care a dezvolat aici Vulcan Value Centre.
În septembrie 2013, a cumpărat la licitație producătorul de pompe Aversa pentru 17,3 milioane de euro. La mai puțin de o lună de la licitație, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a contestat în instanță vânzarea fabrici. Pe cele 10 hectare de teren ale Aversa din zona Obor, Topolinski a anunțat că ar vrea să construiască „cel mai mare complex rezidențial din mijlocul Bucureștiului“.






















