Iranul ar putea renunța la construirea gazoductului păcii, ca urmare a neînțelegerilor cu Pakistanul

Iranul ar putea renunța la construirea gazoductului păcii, ca urmare a neînțelegerilor cu Pakistanul
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 28 ian 2017

Iranul ar putea să anuleze proiectul construirii “gazoductului păcii” irano-pakistanez, cu costuri estimate la 7 miliarde de dolari, ca urmare a întârzierilor repetate și îndelungate a lucrărilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit OilPrice.com, anularea proiectului ar fi o lovitură pentru statul pakistanez, care spera să se alimenteze cu 22 milioane de metri cubi de gaz zilnic de la vecinii săi iranieni.

Șeful Companiei Naționale de Gaz a Iranului, Hamid Reza Araqi, i-a avertizat vineri pe colegii săi pakistanezi că, în cazul în care nu se identifică rapid o soluție fezabilă de realizare a proiectului, acesta va fi anulat deficinitv.

Șansele identificării rapide a unei soluții sunt extrem de reduse, proiectul aflându-se în cel de-al 15-lea an de negocieri, în faza inițială fiind vorba de un proiect Iraniano-indiano-pakistanez. Pakistanul și Iranul au semnat un acord inițial de construire a gazoductului de-abia în 2009, în timp ce India s-a retras din proiect.

Potrivit acordului preliminar semnat în 2009, importul de gaz al Pakistanului din Iran ar fi trebuit să înceapă încă din urmă cu 2 ani, din 2015, însă niciuna dintre părți nu și-a făcut treaba, nici pakistanezi nu și-au construit rețeaua de transport internă, nici Iranul nu a finalizat proiectul autohton de transpoirt al gazului din South Fars către granița cu Pakistanul. Iranul ar fi trebuit să construiască un gazoduct de 180 de km până la graniță. Gazoductul ar fi trebuit să facă legătura dintre zăcământul iranian South Fars și provinciile pakistaneze Baluchistan și Sindh.

Proiectul este crucial în special pentru Pakistan, dacă statul asiatic vrea să evite crizele energetice care l-au afectat în ultimul timp, ca urmare a creșterii consumului celor 170 de milioane de cetățeni pakistanezi.

Teheranul s-a oferit inițial să împrumute Pakistanului jumătate de miliard de dolari (o treime din costul porțiunii de gazoduct iraniene), ofertă retrasă însă ca urmare a problemelor financiare cauzate de sancțiunile impuse de statele occidentale Iranului.

De altfel, ministrul pakistanez al petrolului, Shahid Khaqan Abbasi, a afirmat recent că, în vederea construirii gazoductului, este necesară înlăturarea în întregime a sancțiunilor impuse Iranului.

Un alt motiv pentru care negocierile evoluează atât de lent este pretenția Pakistanului de a i se acorda un preț mai redus, invocând oferta mai favorabilă venită din partea Turkmenistanului prin intermediul gazoductului TAPI.

viewscnt
Afla mai multe despre
gazoduct
iran
pakistan
sancțiuni
gaz