Liderii UE urmează să analizeze mai multe opțiuni pentru plafonarea prețului gazelor

Liderii UE urmează să analizeze mai multe opțiuni pentru plafonarea prețului gazelor
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 oct 2022

Liderii statelor membre UE vor profita de reuniunea lor de la finele acestei săptămâni pentru a analiza mai multe opțiuni pentru plafonarea prețului gazelor naturale, un subiect care creează divergențe în UE de mai multe săptămâni, potrivit unei noi variante de lucru a concluziilor summitului din 20-21 octombrie, consultată de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Statele membre UE sunt blocate de mai multe săptămâni cu privire la subiectul necesității și modalităților plafonării prețului gazelor, în cadrul eforturilor de ținere sub control a prețurilor în creștere la energie, în condițiile în care Europa se îndreaptă spre o iarnă cu livrări limitate de gaze naturale rusești, o criză a costului vieții și o posibilă recesiune, scrie Agerpres.

Dacia dezvăluie planul mașinilor electrice fabricate în România. „Se va întâmpla, este scris deja.\ CITEȘTE ȘI Dacia dezvăluie planul mașinilor electrice fabricate în România. „Se va întâmpla, este scris deja."

Unele state membre, inclusiv Germania, cea mai mare piață europeană de gaze, se opun în continuare la ideea plafonării prețului gazelor. Aceste state susțin că impunerea unui plafon de preț ar putea conduce la creșterea cererii de gaze sau ar aduce țările în situația în care se străduiesc să atragă livrări de gaze de pe piețele mondiale.

Comisia Europeană urmează să propună, marți, un set de măsuri destinate contracarării crizei energetice, înainte de summitul liderilor UE.

Potrivit unui diplomat european consultat de Reuters, mai multe state membre, care sunt favorabile plafonării prețului gazelor, se tem că Executivul comunitar nu va avansa opțiunile pe care le-au propus ele. "Crește nerăbdarea în rândul statelor membre. Așa că am schimbat viteza și am pus pe masa discuțiilor toate ideile vehiculate. Aceasta este o modalitate pentru a pune presiune pe Comisie să vină cu cele mai concrete propuneri posibile", a spus diplomatul.

Cea mai recentă variantă de lucru a concluziilor summitului din 20-21 octombrie arată că liderii UE vor fi de acord "să exploreze un coridor dinamic temporar" privind prețul gazelor naturale până când va fi disponibil un preț alternativ de referință în UE.

Belgia, Grecia, Italia și Polonia vor un coridor de preț pentru tranzacțiile angro cu gaze, ceea ce ar însemna un interval de preț cu o valoare centrală mai mică decât prețul de pe piață.

În documentul consultat de Reuters se mai precizează că liderii europeni vor analiza de asemenea "un cadru de referință UE temporar pentru a plafona prețul gazelor utilizate în producția de electricitate la un nivel care să ajute la reducerea prețului electricității fără a conduce la o creștere a concurenței generale pe piața gazelor".

Diplomații sunt de părere că ar putea să apară un consens cu privire la plafonarea prețului gazelor utilizate la producția de electricitate, pe baza unei opțiuni denumite "modelul Iberic", după schema implementată de Spania și Portugalia în luna iunie, chiar dacă unele state se tem că asta ar putea duce la creșterea cererii UE de gaze.

Diplomatul consultat de Reuters a subliniat însă că analizarea mai multor opțiuni înainte de concluziile summitului nu înseamnă neapărat că toate vor fi acceptate. Ideea este ca liderii UE să nu excludă din start o anumită soluție. Ambasadorii statelor membre la UE vor avea luni seară o reuniune extraordinară la Luxemburg pentru a discuta acest subiect, a mai spus diplomatul.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
pret