Lovitură pentru distribuitorii de gaze, veste bună pentru clienți: marii consumatori industriali se vor putea alimenta direct din conductele Transgaz, economisind tarifele de distribuție

Lovitură pentru distribuitorii de gaze, veste bună pentru clienți: marii consumatori industriali se vor putea alimenta direct din conductele Transgaz, economisind tarifele de distribuție
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 14 iun 2018

Producătorul de energie Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, și alți mari consumatori industriali de gaze obțin posibilitatea legală de a se alimenta cu gaze naturale prin racordare directă la sistemul național de transport al operatorului de profil Trangaz și de a economisi în acest fel banii pe care îi plătesc în prezent operatorilor rețelelor de distribuție la care sunt branșați.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Plenul Camerei Deputaților a votat amendarea în acest sens a Legii energiei, în calitate de cameră decizională, laolaltă cu alte modificări la lege, despre care Profit.ro a scris aici, aici și aici și care vor fi trimise acum la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Legea energiei prevedea că racordarea directă la sistemul național de transport este permisă doar clienților industriali noi. Aceștia erau definiți ca acei clienți care se racordează pentru prima oară la un sistem de transport sau de distribuție.

Datoria externă a României a crescut în primele patru luni cu 1,59 miliarde euro, la 95,07 miliarde euro CITEȘTE ȘI Datoria externă a României a crescut în primele patru luni cu 1,59 miliarde euro, la 95,07 miliarde euro

În acest fel, ELCEN și alți mari consumatori industriali nu se calificau pentru statutul de clienți noi și nu puteau renunța la contractele cu distribuitorii pentru a se branșa direct la conductele magistrale ale Transgaz, fapt care le-ar fi permis să plătească doar tariful de transport, nu și pe cel de distribuție, cel din urmă având o pondere de circa un sfert în prețul final de furnizare a gazelor pentru populație.

În forma votată astăzi de plenul Camerei, Legea energiei prevede acum că racordarea la conductele de alimentare din amonte și la sistemul de transport al Transgaz este permisă clienților industriali cu un consum anual mai mare de 150.000 MWh. Deputații din Comisia de Industrii au avut în vedere inițial un prag minim de consum de 400.000 MWh, pe care însă l-au modificat ulterior în jos, ținând cont și de estimări privind nivelul minim de consum pentru care investiția în racordarea unui client nou este rentabilă pentru Transgaz.

Marii consumatori de gaze racordați la sisteme de distribuție, cu consum de peste 250.000 MWh anual și care, în plus, sunt situați aproape de sistemul național de transport al Transgaz, beneficiau deja de mai mulți ani de o facilitate prevăzută de legislația secundară a ANRE, prin care plăteau distribuitorilor un așa-numit tarif de proximitate, semnificativ mai redus decât cel datorat de alți clienți industriali.

Strategia de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din municipiul București prevede, de altfel, că trei din cele patru termocentrale ale ELCEN – CET Sud, CET Vest și CET Progresu - ar urma să se alimenteze cu gaze naturale prin racordare directă la sistemul național de tranport al Trangaz. În documentul citat se precizează că această mișcare este preconizată pentru perioada 2019-2021.

Primă decizie: Televiziunile vor fi obligate să subtitreze inclusiv filmele, serialele sau documentarele realizate în limba română CITEȘTE ȘI Primă decizie: Televiziunile vor fi obligate să subtitreze inclusiv filmele, serialele sau documentarele realizate în limba română

În septembrie 2016, președintele PSD, Liviu Dragnea, promitea, într-un interviu acordat DC News, că un viitor Guvern PSD va lua măsurile necesare pentru ca ELCEN să se branșeze direct la conductele Transgaz. ELCEN este controlată de Ministerul Energiei, cu 97,5% din acțiuni.

"Guvernul (tehnocrat, condus de Dacian Cioloș – n.r.) are la îndemână un instrument foarte simplu, deloc costisitor, dar pe care nu o să-l facă foarte repede. O să îl facem noi. De exemplu, gazul este produs de Romgaz, ia gazul din subsolul României, îl duce în conductele magistrale ale Transgaz. Este un preț la care se adaugă prețul de transport al Transgaz, la care se adaugă costurile generate de Distrigaz, după care vine ELCEN și ajunge la fiecare om. Distrigaz câștigă bani cât câștigă și producătorul. Am înțeles că este o conductă de la Distrigaz la ELCEN de un kilometru. De ce nu se poate <înțepa< direct în rețeaua Transgaz? Este o cerere pe care nu au cum să o refuze. În acel moment, prețul pe gigacalorie în București scade.Scoatem practic un intermediar. Noi vom elimina orice cost în plus pentru români", spunea Liviu Dragnea.

Dragnea făcea aceste declarații în contextul în care, în prima parte a lunii septembrie 2016, operatorul de distribuție din Capitală, Distrigaz Sud Rețele a pus poprire pe conturile ELCEN pentru o datorie de 11,67 milioane lei, reprezentând dobânzi de întârziere la plata serviciilor de distribuție a gazelor naturale. Ulterior, poprirea a fost ridicată, după încheierea unei convenții de eșalonare a datoriei. Distrigaz Sud Rețele este controlată de Engie România, la care Ministerul Energiei deține 37% din acțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
distributie gaze
tarif distributie gaze
pret gaze
operatori distributie gaze
transport gaze
transgaz
elcen
racordare transgaz
consumatori industriali gaze