Minele Lupeni și Lonea ar putea să nu fie închise complet, iar Guvernului îi va fi propusă subvenționarea energiei produse de CEH

Minele Lupeni și Lonea ar putea să nu fie închise complet, iar Guvernului îi va fi propusă subvenționarea energiei produse de CEH
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 17 mar 2017

Păstrarea unei activități la minele Lupeni și Lonea, precum și soluția subvenționării costului de producție a energiei de la Complexul Energetic Hunedoara vor fi cuprinse într-un plan de măsuri ce va fi înaintat spre dezbatere Guvernului și Parlamentului. Decizia elaborării unui astfel de plan a fost luată, joi, cu prilejul unei dezbateri privind situația sectorului minier din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Guvernul Cioloș a decis anul trecut, după cum a anunțat în premieră Profit.ro, ca exploatările miniere Lonea și Lupeni din Complexul Energetic Hunedoara să fie închise cu ajutoare financiare acordate minerilor care urmează să fie disponibilizați, operațiunea fiind avizată de Comisia Europeană. Minele au fost propuse pentru închidere deoarece Guvernul consideră că acestea nu au perspective de viabilizare a activității.

În cadrul unei dezbateri organizate de comisia de industrie a Camerei Deputaților, autoritățile, patronatele și sindicatele din domeniu au convenit elaborarea unui plan de măsuri care să vizeze sectorul resurselor minerale, care ulterior să fie supus analizei Guvernului și Pralamentului.

Președintele comisiei, Iulian Iancu, a solicitat chiar identificarea în acest plan a unor hotărâri de guvern privind închiderea unor mine, care apoi eventual să fie abrogate dacă se constată că unele mine sunt încă viabile.

Guvernul Grindeanu nu îl lasă pe Grecea să fie consul la Vancouver, unde a fost trimis de Cioloș. În 2003, Năstase îl trimitea să se bată cu Băsescu CITEȘTE ȘI Guvernul Grindeanu nu îl lasă pe Grecea să fie consul la Vancouver, unde a fost trimis de Cioloș. În 2003, Năstase îl trimitea să se bată cu Băsescu

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vișan, a declarat, la rândul său, că pe criterii de eficiență trebuie păstrate exploatările care pot fi revigorate, conform legislației în vigoare și beneficiind în continuare de fondurile europene pentru închiderea minelor neviabile.

În acest context, reprezentantul Ministerului Energiei a arătat că nu suține închiderea minelor Lupeni și  Lonea, explicând că o parte din activitatea acestor mine ar putea rămâne viabilă și susține producția Complexului Energetic Hunedoara.

Propunerea a fost susținută de sindicaliștii minelor complexului energetic, aceștia arătând că guvernul ar trebui să subvenționeze diferența dintre costul de producție al energiei electrice, situat în prezent la 380-400 lei, și prețul de vânzare pe piața de a doua zi. Potrivit mai multor participanți la dezbatere, o astfel de schemă este aplicată și în alte state europene și nu intră sub definiția ajutorului de stat.

Planul de măsuri pentru tot sectorul de resurse minale, inclusiv cu propuneri de amanedare a legislațiai în vigoare, ar trebui finalizat până la finele lunii aprilie.

viewscnt
Afla mai multe despre
mine
lonea
lupeni
inchidere
complex
energetic
hunedoara
subventie
guvern
parlament