Nuclearelectrica analizează preluarea și repornirea uzinei de apă grea de la Severin

Nuclearelectrica analizează preluarea și repornirea uzinei de apă grea de la Severin
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 28 mar 2024

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, se pregătește să comande mai multe studii pe care să-și fundamenteze o eventuală decizie de preluare și repornire a uzinei de apă grea Romag Prod de lângă Turnu Severin, din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), controlată tot de Ministerul Energiei și aflată în faliment de 8 ani, conform datelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Profit.ro a relatat luna trecută despre interesul SNN în această privință.

Planul Raiffeisen de a-și repatria banii din Rusia a trecut de primul obstacol CITEȘTE ȘI Planul Raiffeisen de a-și repatria banii din Rusia a trecut de primul obstacol

Acum, compania se interesează în piață cât ar costa și în ce condiții ″prestarea de servicii de consultanță integrată (în domeniile tehnic, financiar, mediu/autorizări, resurse umane și juridic) pentru efectuarea analizei de tip “Due Diligence”, elaborarea studiului de fezabilitate și a studiului de fundamentare în vederea unei potențiale preluări de către SNN a fluxului tehnologic de producere a apei grele (D2O) de la RAAN (…) și reoperaționalizarea acestuia, sub forma unei sucursale sau filiale a SNN sau a unei companii de proiect″.

Ideea SNN este ca, odată cu Romag Prod, să preia și activitatea de administrare a rezervelor strategice existente de apă grea ale României, de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) și de la Centrul Național de Management al Apei Grele (CNMAG). Nuclearelectrica intenționează, de altfel, să își înființeze și un punct de lucru la sediul CNMAG din comuna mehedințeană Izvorul Bârzii.

Averea lui Donald Trump a crescut masiv, pe hârtie, după prima zi de la listarea Trump Media CITEȘTE ȘI Averea lui Donald Trump a crescut masiv, pe hârtie, după prima zi de la listarea Trump Media

În toamna anului trecut, Nuclearelectrica și și Laurentis Energy Partners (LEP), filială a gigantului nuclear canadian Ontario Power Generation (OPG), au încheiat un memorandum de înțelegere privind o colaborare strategică, inclusiv în ceea ce privește producția și furnizarea de apă grea, pe care reactoarele CANDU o folosesc ca moderator și agent de răcire.

Apa grea poate fi utilizată într-un număr tot mai mare de aplicații nenucleare, inclusiv în domeniul farmaceutic, al diagnosticelor medicale și al electronicii de ultimă generație, cum ar fi fabricarea fibrelor optice și a ecranelor OLED.

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie. Ce salarii primesc CITEȘTE ȘI 70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie. Ce salarii primesc

Producția de apă grea a uzinei Romag Prod din cadrul RAAN a fost oprită în vara lui 2015, iar RAAN a intrat în faliment în ianuarie 2016.

Regia se afla în insolvență din 2013. RAAN a produs apă grea pe stoc, fără să fie preluată contra cost la rezerva de stat, mai mulți ani la rând, aceasta fiind, de altfel, una dintre cauzele intrării în faliment a Regiei.

RAAN vinde în prezent din aceste stocuri, care sunt diferite de cele strategice ținute la rezerva de stat pentru nevoile centralei nucleare Cernavodă și excedentare acestora, pentru plata datoriilor către creditorii înscriși la masa credală.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica apă grea
raan apă grea
romag prod apă grea
apă grea centrala cernavodă