Consilierii locali, întruniți de șapte ori în ședință, nu au reușit să cadă de acord asupra cuantumului taxelor și impozitelor locale și, prin urmare, acestea nu se încasează.
Concret, cinci dintre cei nouă consilieri locali nu sunt de acord să voteze cuantumul taxelor locale, deși nivelul propus de edilul PNL este cel minim prevăzut de lege.
Primarul din Almașu Mare a explicat că 5 din cei 9 consilieri locali consideră că taxele și impozitele locale pe care el le-a propus sunt prea mari, dșei nivelul propus pentru a fi votat în Consiliul Local este cel minim prevăzut de lege.
Comuna Almașu Mare are 1.250 de locuitori. Potrivit primarului, Primăria nu are bani pentru plata serviciilor de salubritate și nici pentru plata salariilor angajaților Primăriei.
















