OMV Petrom face un pas înainte în proiectul de încălzire geotermală a Timișoarei, cu tehnologia dezvoltată de un start-up finanțat și de grupul-mamă omonim din Austria

OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi și carburanți din România și unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică din țară, a făcut un pas înainte în proiectul de exploatare de energie geotermală din zona Timișoarei, gândit inclusiv pentru alimentarea sistemului centralizat de încălzire și apă caldă al municipiului.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
OMV Petrom face un pas înainte în proiectul de încălzire geotermală a Timișoarei, cu tehnologia dezvoltată de un start-up finanțat și de grupul-mamă omonim din Austria

Sursă foto: Eavor Technologies

Proiectul a fost inițiat în urmă cu aproape 2 ani, când Consiliul Local Timișoara a aprobat semnarea unui parteneriat cu OMV Petrom în acest scop.

Acum, cei de la OMV Petrom și-au înființat o companie specializată dedicată proiectului, pe care o controlează integral, intitulată OMV Petrom Geothermal HDR Timișoara SRL. Aceasta are ca obiect principal de activitate ″producția de energie electrică din surse regenerabile″.

″HDR″ înseamnă ″Hot Dry Rock″ și desemnează sursa geologică de energie termică.

SRI vine cu precizări legate de contractul pentru platforma pentru securitate cibernetică finanțat prin SAFE CITEȘTE ȘI SRI vine cu precizări legate de contractul pentru platforma pentru securitate cibernetică finanțat prin SAFE

Vehiculul juridic de proiect este condus de Oliver Gratzer, numit în iunie 2024 vicepreședinte OMV Petrom pentru activități cu emisii reduse de carbon. El gestionează proiectele OMV Petrom privind energia geotermală, precum și captarea și stocarea CO2.

Anterior, Gratzer a lucrat timp de 11 ani la compania-mamă OMV, cel mai recent pe poziția de coordonator al studiilor tehnice geotermale întreprinse de grupul austriac, la care a venit după aproape 7 ani petrecuți la francezii de la TotalEnergies, ca geofizician însărcinat cu proiecte de explorare, în Franța, Congo și Angola.

În ianuarie anul acesta, Federația Patronală a Energiei (FPE), al cărei principal membru și susținător este OMV Petrom, a organizat, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara, un eveniment dedicat prezentării tehnologiei geotermale cu buclă închisă, dezvoltată de Eavor Technologies, un start-up finanțat și de grupul OMV.

Oliver Gratzer a vorbit la eveniment ca ″expert FPE″.

OMV Petrom face un pas înainte în proiectul de încălzire geotermală a Timișoarei, cu tehnologia dezvoltată de un start-up finanțat și de grupul-mamă omonim din Austria
VIDEO Ciucu anunță ce vă așteaptă: 2 ani de șantiere. La final, veți vedea, inconfortul din acestă perioadă va merita! CITEȘTE ȘI VIDEO Ciucu anunță ce vă așteaptă: 2 ani de șantiere. La final, veți vedea, inconfortul din acestă perioadă va merita!

Tehnologia geotermală în buclă închisă (Closed Loop Geothermal System - CLGS) presupune forarea și introducerea în sol a unor conducte realizate dintr-un material special termoconductor, la adâncimi semnificative (până la 7.000 de metri), în apropierea stratului de rocă magmatică, unde se înregistrează temperaturi de aproximativ 300 grade Celsius. Dezvoltatorul a subliniat în mai multe rânduri că această tehnologie nu utilizează fracturarea hidraulică.

În martie 2026, tot FPE a organizat o vizită a mai multor reprezentanți ai autorităților din România, din Ministerul Energiei, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) și alte instituții, la proiectul din Germania de la Geretsried al Eavor Technologies, primul operațional din Europa cu tehnologia geotermală în buclă închisă.

Pentru implementarea tehnologiei în României, este nevoie de modificarea și completarea Legii minelor, care în prezent reglementează exclusiv exploatarea apei geotermale, adică a acviferelor subterane, în timp ce instalațiile CLGS injectează în subteran apă din alte surse, după cum a relatat Profit.ro.

ULTIMA ORĂ Producătorul celebrelor țigări Carpați și Snagov a intrat în insolvență CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Producătorul celebrelor țigări Carpați și Snagov a intrat în insolvență

″Pentru ca România să se poată bucura de această tehnologie, este necesară o aducere a zi a legislației, și anume o definire mai clară a energiei geotermale în Legea minelor. Aceasta a fost propusă deja de către industrie, prin vocea Federației Patronale a Energiei, și a fost analizată de autoritățile de reglementare și alte instituții de decizie. Adoptarea modificărilor ar însemna o șansă de dezvoltare pentru energia românească, o contribuție la securitatea energetică a țării, în condiții de siguranță pentru mediu″, au transmis cei de la FPE.

Potrivit organizației, alte schimbări legislative necesare sunt: ″● un proces de autorizare simplificat/unic, cu criterii transparente pentru cererile investitorilor; ● acces facil la procedurile de autorizare și termene rezonabile; ● extinderea terminologiei utilizate în lege pentru a include în mod explicit căldura geotermală, energia geotermală și exploatarea apei geotermale printre resursele care pot fi exploatate în temeiul acestui act normativ; ● perioade extinse, de până la 30 de ani, pentru permisele de foraj acordate pentru proiecte de energie geotermală; ● eliminarea sarcinii fiscale asociate cu documentația de reglementare″.

″Hopul principal este legislativ. Statul nu știe cum să ia bani pentru această investiție. Avem legi care reglementează redevențele pentru orice se extrage din pământ – petrol, gaze, cărbune, apă. Problema este că prin această tehnologie nu extragem absolut nimic din pământ, nu extragem apă caldă  sau altceva, ci se captează căldura naturală din sol″, a punctat în ianuarie și primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2436 -0.0052-0.10 %
1 USD4.5565 +0.0463+1.03 %
1 GBP6.0676 -0.0042-0.07 %
1 CHF5.7073 -0.0169-0.30 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite