VIDEO Un start-up finanțat și de compania-mamă austriacă a OMV Petrom vrea să încălzească geotermal localități din România. Are nevoie însă de schimbarea legislației

VIDEO Un start-up finanțat și de compania-mamă austriacă a OMV Petrom vrea să încălzească geotermal localități din România. Are nevoie însă de schimbarea legislației

Sursă foto: Eavor Technologies

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 10 sep 2024

Eavor Technologies, un start-up canadian finanțat și de grupul austriac OMV, compania-mamă a OMV Petrom, a dezvoltat o tehnologie nouă de producție de energie termică și electrică cu sursă geotermală, cu proiecte în derulare în Canada, Statele Unite și Germania și pe care vrea să o implementeze și în România, însă pentru asta are nevoie de modificarea legislației locale în vigoare.

Este vorba de așa-numita tehnologie geotermală în buclă închisă (Closed Loop Geothermal System - CLGS), care presupune forarea și introducerea în sol a unor conducte realizate dintr-un material special termoconductor, la adâncimi semnificative (până la 7.000 de metri), în apropierea stratului de rocă magmatică, unde se înregistrează temperaturi de aproximativ 300 grade Celsius.

Urmărește-ne și pe Google News
Crescătorii de stridii din Italia se gândesc să cultive perle în apele încălzite ale Mediteranei CITEȘTE ȘI Crescătorii de stridii din Italia se gândesc să cultive perle în apele încălzite ale Mediteranei
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

″Asemănător unui radiator prin care este recirculată apa, sistemul de conducte captează căldura subterană a rocilor magmatice și o aduce la suprafață sub formă de lichid fierbinte. Acest lichid este apoi transformat în cadrul centralei de cogenerare atât în energie electrică, cât și în energie termică. Captarea în buclă închisă nu utilizează resurse naturale, deoarece nu extrage apă fierbinte (geotermală) din subteran. De asemenea, tehnologia în circuit închis nu necesită dispozitive de pompare, deoarece lichidul fierbinte este returnat la suprafață prin termosifon natural″, scrie într-o prezentare a Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), din care face parte și OMV Petrom.

FPPG subliniază că această nouă tehnologie nu utilizează fracturarea hidraulică, astfel încât nu există niciun risc de seismicitate indusă.

Lufthansa este interesată preluarea unei participații în compania de stat airBaltic din Letonia CITEȘTE ȘI Lufthansa este interesată preluarea unei participații în compania de stat airBaltic din Letonia

″De asemenea, nu se eliberează dioxid de carbon sau gaze cu efect de seră, iar costurile de exploatare sunt mai mici decât în cazul sistemelor geotermale tradiționale. Pe de altă parte, investiția inițială în acest caz este mult mai semnificativă decât în cazul sistemelor convenționale (cu buclă deschisă) de captare a căldurii, recuperarea investiției având loc în timp″, arată organizația.

Costurile de capital ale unei instalații CLGS sunt estimate la circa 100 milioane euro.

Grupul american Corteva investește în modernizarea stației de semințe din Afumați CITEȘTE ȘI Grupul american Corteva investește în modernizarea stației de semințe din Afumați

În iunie anul trecut, cei de la OMV au anunțat că au preluat o deținere de 6,5% din acțiunile Eavor Technologies, contra unei investiții de 34 milioane euro. Austriecii au semnat atunci și un acord comercial cu Eavor, în baza căruia au devenit parteneri-cheie ai start-up-ului, beneficiind de condiții de licențiere preferențiale, acces la servicii și suport pentru dezvoltare în implementarea de proiecte la scară largă de exploatare a tehnologiei, cu focus inițial pe Austria, România și Germania.

Printre investitorii care au preluat participații de capital la Eavor Technologies se numără și alte nume mari din industria hidrocarburilor, cum ar fi Chevron sau BP.  

Ministrul Mediului încurajează turismul lent în Delta Dunării CITEȘTE ȘI Ministrul Mediului încurajează turismul lent în Delta Dunării

Energia termică geotermală poate fi o soluție optimă pentru furnizarea de energie termică în România la prețuri mai competitive, fără aplicarea de subvenții la prețul final, în special în zonele cu condiții geologice propice. Astfel, sistemul în circuit închis poate genera electricitate la scară industrială sau suficientă căldură pentru a încălzi echivalentul a 16.000 de locuințe, cu o singură instalație. (...) Electricitatea care poate fi produsă prin noua tehnologie în circuit închis ar putea aduce pe piață până la 25 TWh pe an, înlocuind astfel necesarul de consum din importuri. În timp, această resursă poate înlocui energia electrică produsă din combustibili fosili (cărbune, produse petroliere sau gaze naturale), având în vedere tendința europeană și internațională, precum și angajamentele recente ale României în cadrul Strategiei pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră″, se mai spune în prezentare.

Pentru implementarea tehnologiei în României, este nevoie de modificarea și completarea Legii minelor, care în prezent reglementează exclusiv exploatarea apei geotermale, adică a acviferelor subterane, în timp ce instalațiile CLGS injectează în subteran apă din alte surse.

Uniunea Europeană ar putea reduce taxele vamale suplimentare propuse pentru mașinile Tesla produse în China CITEȘTE ȘI Uniunea Europeană ar putea reduce taxele vamale suplimentare propuse pentru mașinile Tesla produse în China

Pentru a sprijini dezvoltarea proiectelor de energie geotermală pe termen lung în România, propunerile de revizuire a Legii minelor ar trebui să prevadă următoarele: ● o definiție clară a energiei geotermale; ● un proces de autorizare simplificat/unic, cu criterii transparente pentru cererile investitorilor; ● acces facil la procedurile de autorizare și termene rezonabile; ● extinderea terminologiei utilizate în lege pentru a include în mod explicit căldura geotermală, energia geotermală și exploatarea apei geotermale printre resursele care pot fi exploatate în temeiul acestui act normativ; ● perioade extinse, de până la 30 de ani, pentru permisele de foraj acordate pentru proiecte de energie geotermală; ● eliminarea sarcinii fiscale asociate cu documentația de reglementare″, susține FPPG.

Potrivit sursei citate, prelungirea la treizeci de ani a perioadelor prevăzute de lege pentru permisele de foraj este necesară pentru că proiectele în circuit închis necesită cel puțin trei ani de la stadiul inițial de dezvoltare până când devin pe deplin operaționale. De asemenea, conform Federației, componenta de costuri inițiale semnificative asumate de entitățile care dezvoltă proiectul este un factor important care trebuie luat în considerare.

Studiu BCR, la începerea școlii: 66% dintre adolescenți primesc bani de buzunar de la părinți, dar 37% cred că aceștia nu le cumpără tot ce își doresc. Subiecte încă tabu despre bani în familie CITEȘTE ȘI Studiu BCR, la începerea școlii: 66% dintre adolescenți primesc bani de buzunar de la părinți, dar 37% cred că aceștia nu le cumpără tot ce își doresc. Subiecte încă tabu despre bani în familie

Cel mai avansat proiect comercial al Eavor Technologies este cel care vizează construirea unei instalații geotermale CLGS care să alimenteze cu energie termică sistemul municipal centralizat de încălzire din orașul Geretsried din Germania, la inaugurarea căruia a participat și cancelarul Olaf Scholz. După ce va fi finalizată și pusă în funcțiune, instalația, care beneficiază și de un grant de peste 91 milioane euro din partea Fondului pentru Inovare al Comisiei Europene, va asigura 64 MW de putere termică și 8,2 MW de putere electrică. 

Alte proiecte ale Eavor Technologies sunt derulate în Canada și Statele Unite.

Proiecte experimentale au mai fost derulate, de alți dezvoltatori, în Japonia (detalii aici și aici) și în statul american California.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie geotermală încălzire centralizată
omv eavor technologies