OMV Petrom: Oprirea centralei și rafinăriei de la Brazi, impact de până la 350 milioane lei. Poziția față de suprataxa de solidaritate retrimisă de Iohannis în Parlament

OMV Petrom: Oprirea centralei și rafinăriei de la Brazi, impact de până la 350 milioane lei. Poziția față de suprataxa de solidaritate retrimisă de Iohannis în Parlament

Foto dreamstime.com

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 10 mai 2023

Oprirea centralei de producție de energie electrică Brazi și a rafinăriei Petrobrazi va avea un impact negativ cumulat de până la 350 milioane lei în profitul operațional înainte de dobânzi și taxe (EBIT) al OMV Petrom pe al doilea trimestru al anului, au anunțat oficialii companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Impactul opririi centralei este estimat de aceștia ca urmând să fie de până la 150 milioane lei, iar cel al reviziei de la rafinărie – de circa 200 milioane lei.

FOTO Atac cibernetic la Ministerul Educației. Mesajul apărut pe site. „Sistemul de învățământ românesc este unul foarte prost, care nu te învață absolut nimic util, ci doar te îndoctrinează cu informații inutile. Pe cine putem da vina?\ CITEȘTE ȘI FOTO Atac cibernetic la Ministerul Educației. Mesajul apărut pe site. „Sistemul de învățământ românesc este unul foarte prost, care nu te învață absolut nimic util, ci doar te îndoctrinează cu informații inutile. Pe cine putem da vina?"

Centrala de la Brazi, care în 2022 a produs 9% din energia electrică generată la nivel național, a intrat pe 1 martie într-o revizie programată, care se va întinde pe aproape 3 luni, până la sfârșitul lunii mai.

″(…) întregul trimestru 2 va fi afectat de această oprire a centralei. Pentru T2, așteptăm un impact în EBIT al acestei opriri atât de extinse de până la 150 milioane lei″, a declarat directorul financiar al OMV Petrom, Alina Popa, la teleconferința cu analiștii financiari de după anunțarea rezultatelor companiei în T1 2023.

Problemele Euroins schimbă legislația Fondului de Garantare a Asiguraților. Noile reguli CITEȘTE ȘI Problemele Euroins schimbă legislația Fondului de Garantare a Asiguraților. Noile reguli

Rafinăria Petrobrazi a intrat în revizie generală programată pe 21 aprilie, aceasta urmând să dureze 6 săptămâni.

Impactul în EBIT este de aproximativ 200 milioane lei. Jumătate provine din costurile de mentenanță, care vor fi trecute în contul de profit și pierdere, iar cealaltă provine din pierderea marjei, din cauza faptului că nu vom avea rafinăria disponibilă în aceste 6 săptămâni. (…) Și, bineînțeles, vom avea și CAPEX-ul (cheltuieli de capital – n.r.) de la Petrobrazi în această perioadă de asemenea″, a spus Popa.

ANAF a reintrat în complexul Dragonul Roșu CITEȘTE ȘI ANAF a reintrat în complexul Dragonul Roșu

OMV Petrom a anunțat anterior că a alocat pentru revizia Petrobrazi circa 400 milioane lei.

Compania a terminat primul trimestru al anului cu profit net de 1,481 miliarde lei, în scădere cu 15% față de perioada similară din 2022.

Audiența TV a încoronării lui Charles, jumătatea din cea a urcării pe tron a mamei sale CITEȘTE ȘI Audiența TV a încoronării lui Charles, jumătatea din cea a urcării pe tron a mamei sale

Teleconferința a avut loc pe 28 aprilie, cu circa 2 săptămâni după ce președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii de modificare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, lege menită să oblige și OMV Petrom la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numind-o neconstituțională.

După cum ați putut vedea, amendamentele propuse de Parlament au fost respinse de președinte pentru neclaritate, și pe bună dreptate, pentru că nivelul de neclaritate era foarte mare. Nu știm care va fi rezultatul. Parlamentul va începe să lucreze săptămâna viitoare și nu avem nici o indicație cu privire la rezultat. Însă cu certitudine, când vom avea o lege updatată, o vom analiza, vom calcula și vom comunica impactul″, a spus directorul financiar al OMV Petrom.

Ucraina amenință Republica Moldova cu interzicerea importurilor CITEȘTE ȘI Ucraina amenință Republica Moldova cu interzicerea importurilor

Declarația a fost făcută în contextul unei discuții despre dividendul special anunțat de companie în prima parte a anului, fără o cifră precisă.

Am anunțat că noi considerăm că bilanțul nostru este suficient de solid și că ar trebui să fim în poziția de a comunica dividendul special la jumătatea anului. Pe baza poziției noastre de numerar, dimensiunea acestui dividend special va depinde de trei lucruri. Primul este Neptun Deep, iar la jumătatea anului vom avea o înțelegere mai bună cu privire la evoluția și calendarul proiectului. Al doilea este intervenția fiscală și de reglementare, iar aici, principalul subiect este contribuția de solidaritate. Până atunci, vom ști exact care va fi versiunea finală a legii. Iar al treilea, bineînțeles, este mediul de piață și performanța financiară a companiei″, a punctat Alina Popa.

Introducerea impozitării progresive va afecta dorința medicilor de a face gărzi, acuză Federația Solidaritatea Sanitară CITEȘTE ȘI Introducerea impozitării progresive va afecta dorința medicilor de a face gărzi, acuză Federația Solidaritatea Sanitară

Între timp, amendamentele inițiale la legislația contribuției de solidaritate au fost eliminate integral în Parlament, iar în schimb a fost introdusă o taxă în sumă fixă pe țițeiul prelucrat în rafinării, datorată doar de către companiile care practică concomitent activități de extracție și de rafinare a țițeiului. Singura companie din România aflată în această situație este OMV Petrom. Forma finală a actului normativ se află la promulgare, pe masa președintelui Iohannis.

Taxa va fi de 350 lei pe tona de țiței procesat în activitatea de rafinare. OMV Petrom a procesat anul trecut 4,241 milioane tone de țiței și condensat la rafinăria Petrobrazi, potrivit raportului său anual pe 2022, din care ar rezulta o obligație de plată la bugetul de stat de peste 1,48 miliarde lei. Cifra este mult sub estimările privind ″factura″ de plată a OMV Petrom pentru contribuția de solidaritate în situația în care activitățile vizate de contribuție ar fi avut o pondere de cel puțin 75% în cifra sa de afaceri, estimări care au mers de la minimum 3 miliarde lei până la 1 miliard de euro. Prevederile care au făcut obiectul cererii de reexaminare a lui Iohannis aveau ca scop tocmai ″forțarea″ acestui procent de 75%.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom centrala brazi
omv petrom rafinăria petrobrazi
omv petrom contribuția de solidaritate
omv petrom profit
omv petrom dividende