Perspective sumbre pentru Marea Neagră: Exxon a descoperit un zăcământ uriaș în Cipru, cu rezerve de 3 ori mai ridicate decât cele din Neptun Deep

Perspective sumbre pentru Marea Neagră: Exxon a descoperit un zăcământ uriaș în Cipru, cu rezerve de 3 ori mai ridicate decât cele din Neptun Deep
scris 4 mar 2019

Mediterana, și nu Marea Neagră, cum susțin guvernanții români, este noua Mare a Nordului din punct de vedere al rezervelor de gaze. ExxonMobil, care a decis amânarea deciziei finale de investiție în Neptun Deep, ca urmare a prevederilor fiscale și reglementatorii ale Legii offshore, a anunțat că a descoperit un zăcământ de gaze în apele teritoriale ale Ciprului, care, potrivit Wood Mackenzie, va fi una din cele mai mari descoperiri de rezerve de gaze din acest an.

Ca și cum concurența celor 15,75 miliarde metri cubi de gaze rusești care vor fi transportate anual în regiune de prelungirea Turkstream (pe traseul Bulgaria-Serbia-Ungaria-Austria, paralel cu BRUA) nu ar fi fost suficientă, gazul din Marea Neagră, dacă va mai fi exploatat, mai are un concurent: gazul din Marea Mediterană

Urmărește-ne și pe Google News

Iar în Mediterana, unul dintre cei mai activi operatori este chiar ExxonMobil, operatorul Neptun Deep, care se demonstrează cel mai scump proiect actual al companiei americane. Deciziile finale de investiție iau în calcul costul de producție pe baril, ceea ce face ca proiectul din Cipru să fie din start mult mai profitabil pentru Exxon decât cel din România. De ce ar investi Exxon mai degrabă în România, unde mai sunt și sunt spoliați de guvernanții autohtoni, decât în Cipru, unde au descoperit și un zăcământ de trei ori mai mare?

Potrivit Financial Times, estimările preliminare ale Exxon arată că perimetrul Glaucus din Cipru conține rezerve cuprinse între 4 și 8 trilioane de picioare cubice (peste un miliard de barili echivalent petrol). Comparativ, rezervele din Neptun Deep, în care Exxon deține o participație de 50%, sunt estimate la 1,5-3 miliarde de picioare cubice.

EXCLUSIV BSOG ar putea da statul român în judecată în cazul în care dialogul privind restabilirea drepturilor concesionarilor de gaze din Marea Neagră va eșua CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BSOG ar putea da statul român în judecată în cazul în care dialogul privind restabilirea drepturilor concesionarilor de gaze din Marea Neagră va eșua

“Glaucus un zăcământ gigant. Descoperirea confirmă că Mediterana este una din zonele fierbinți de explorare la nivel global”, a declarat Robert Morris, analist la Wood Mackenzie.

Anunțul făcut de Exxon survine unor anunțuri similare făcute de companiile care explorează în apele teritoriale din regiune, cele ale Egiptului, Israelului și Ciprului din ultimii ani.

Potrivit ministrului cipriot al Energiei, Gaucus este cea mai mare descoperire de gaze realizată vreodată în Cipru. La începutul acestei luni, descoperiri de gaze în apele teritoriale cipriote au fost anunțate de Eni și Total.

Cea mai mare descoperire din regiune a fost efectuată în Egipt de Eni, rezervele din perimetrul Zohr fiind estimate la 30 trilioane de metri cubi.

Zăcăminte uriașe, Leviathan și Tamar, au fost descoperite și în Irsael, ceea ce transformă Mediterana de est într-un jucător important la nivel global.

EXCLUSIV Cum a ajuns Societatea Națională a Apelor Minerale să fie obligată să-și despăgubească fostul director general cu 50 de salarii, adică cu peste 150.000 de euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cum a ajuns Societatea Națională a Apelor Minerale să fie obligată să-și despăgubească fostul director general cu 50 de salarii, adică cu peste 150.000 de euro

Cele trei state creat recent Forumul Gazelor din Mediterana de Est, cunoscut ca Clubul Med, iar Israel intenționează să exporte gaze în Egipt în pofida tensiunilor politice pe termen lund dintre cele 2 state.

Producătorii români de gaze naturale, în special cei care dețin licențe în Marea Neagră, au primit în această săptămână o nouă lovitură ca urmare a acordului la care au ajuns statele membre ale Uniunii Europene asupra modificării directivei gazelor promovate de președinția României la Consiliului UE, care a dat undă verde prelungirii gazoductului TurkStream în Europa. În numai două săptămâni de la închiderea acestui dosar de către președinția României, Gazprom a obținut deja primele avize de construire a prelungirii TurkStream atât în Bulgaria, cât și în Serbia.

Ca și cum n-ar fi fost suficiente prevederile fiscale ale Legii offshore și plafonarea prețului gazelor prin OUG 114, producătorii autohtoni de gaze au mai încasat o lovitură de la actualul guvern. Directiva gazelor negociată de România transformă Sofia într-un hub regional, având, în ceea ce privește TurkStream, o poziție similară celei a Germaniei în ceea ce privește Nord Stream 2. Chiar dacă viitorul gazoduct va trebui să respecte reglementările europene în ceea ce privește rezervarea de capacitate, Bulgaria va putea face excepții, cel puțin până în momentul în care investitorul, Gazprom sau companiile pe care le deține, își va recupera investiția.

Pentru România, noua poziție strategică a Bulgariei este importantă pentru simplul motiv că, în cazul în care ar fi declanșată producția în Marea Neagră, consumul intern nu este suficient pentru a acoperi viitorul nivel al producției. Producătorii autohtoni de gaze vor fi astfel obligați să găsească piețe externe, dar și rute de transport, disponibile. Față de momentul prezent, ei vor avea de-a face și cu concurența gazului rusesc din TurkStream, cu costuri de producție mult mai mici decât cele din Marea Neagră, amplificate și de noile impozite impuse prin Legea offshore. În plus, în cazul în care prima moleculă de gaz rusesc ajunge în Bulgaria prin intermediul TurkStream, concurența prețului acestuia va atârna greu asupra deciziei finale de investiție care ar urma să fie adoptată de OMV Petrom și EXXON. Producția din Marea Neagră nu numai că trebuie să fie una care poate fi vândută la un preț mai mare decât costul de producție, dar ea va trebui să suporte și concurența prețului gazului rusesc.

viewscnt
Afla mai multe despre
exxon
cipru
marea neagră
mediterana
gaze
concurență