Petrom are un nou șef: OMV a schimbat CEO-ul, fostul director al Borealis, Alfred Stern, înlocuindu-l pe Rainer Seele

Petrom are un nou șef: OMV a schimbat CEO-ul, fostul director al Borealis, Alfred Stern, înlocuindu-l pe Rainer Seele

Alfred Stern, noul CEO al grupului austriac OMV, principalul acționar al Petrom

Profit.ro
Profit.ro
scris 1 sep 2021

Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, are un nou director executiv. Alfred Stern, fostul CEO al Borealis AG, companie în care recent OMV și-a majorat la 75% participația, l-a înlocuit pe Rainer Seele. Acesta a demisionat din poziția de CEO al OMV pe 31 august, decizie convenită cu membrii Consiliului de Supraveghere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: OMV Petrom deține o participație de 50% din cel mai important zăcământ de gaze din Marea Neagră, Neptun Deep, alături de Exxon (care și-a anunțat intenția de a-și vinde participația, Romgaz depunând deja o ofertă angajantă).

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

De asemenea interesant: Rainer Seele a anunțat recent că “OMV se pregătește să adopte anul viitor o decizie finală de investiție în proiectul Neptun Deep, fiind încurajată de evoluția din România, unde Guvernul pare decis să declanșeze procedura parlamentară de modificare a Legii offshore.

Nu este prima dată când Seele anunță “iminenta” adoptare a unei decizii de investiții finale în Neptun Deep, însă, în acest an, Seele a venit cu o noutate: dacă va fi adoptată o decizie favorabilă de investiție în proiectul Neptun Deep, OMV va analiza renunțarea la exercitarea opțiunii pentru achiziționarea unei participații de 24,9% din proiectul Gazprom destinat dezvoltării blocurilor 4 și 5 ale formațiunii Achimov, parte a zăcământului de gaze Uregoy din Siberia.

eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace CITEȘTE ȘI eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace

Deși nu se cunoaște poziția sa pe această temă, numirea lui Stern, expert în petrochimie, ar putea să afecteze strategia OMV privind Neptun Deep.

Mandatul lui Seele expira în iunie 2022 și avea și o clauză de prelungire de un an, pe care a anunțat încă din luna aprilie a acestui an că nu o va activa.

Noul CEO Alfred Stern (56 de ani) va avea un mandat de 3 ani, cu opțiune de prelungire pentru încă doi ani, sub rezerva acordului reciproc.

Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov

Alfred Stern a fost membru al Comitetului Executiv OMV pentru petrochimie. Între 2018 și 2021 a fost CEO-ul Borealis AG, companie controlată în prezent de OMV, care deține 75% din acțiuni în urma preluării contra a 4,7 miliarde dolari a 39% din participația de 64% pe care o deținea celălalt acționar, Mubadala, fondul suveran de investiții din Abu Dhabi. În perioada 2008-2018 a ocupat diferite poziții de conducere în Borealis AG.

Aceasta este și motivația prezentată de Mark Garrett, președintele Consiliului de supraveghere al OMV, care a anunțat că OMV este pe punctul de a se reorienta definitiv către petrochimie, domeniu în care este expert Stern. “Experiența sa de specialitate, precum și experiența sa de management internațional și CEO în industria chimică îl fac candidatul ideal pentru a conduce această transformare. În ultimii ani, Alfred Stern și echipa sa nu numai că au asigurat o poziție excelentă pe piață pentru afacerea Borealis, dar au supravegheat și evoluția companiei către o economie circulară ”.

De altfel, Alfred Stern și-a anunțat deja intențiile, care vizează decarbonifizarea business-ului OMV și reorientarea sa către o economie circulară.

“Tranziția energetică va duce la schimbări pe diferite piețe și sectoare, dar aceste schimbări vor fi diferite și vor avea viteze variabile. Vom stimula în mod activ decarbonizarea afacerii noastre și vom fi proactivi în utilizarea modificărilor respective în întregul portofoliu de produse, inclusiv în economia circulară, pentru a continua cu succes creșterea noastră profitabilă și durabilă”, a afirmat acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
petrom
seele
stern
neptun deep