Producătorii de electricitate vor suporta costurile cu întărirea rețelei, pentru a nu mai fi transferate în facturi consumatorilor finali

Producătorii de electricitate vor suporta costurile cu întărirea rețelei, pentru a nu mai fi transferate în facturi consumatorilor finali
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 7 mar 2023

Capacitățile suplimentare de producție de energie electrică puse în funcțiune sau licențiate în ultima perioadă vor aduce beneficii facturii achitate de consumatorul final în timp, prin reglarea raportului dintre cerere și ofertă la nivel național, dar mai ales european. O parte din costuri, în schimb, apar imediat pe factură, în tarifele de distribuție, precum sunt cele aferente întăririi rețelei, în zonele unde aceasta nu are capacitatea de a prelua energia suplimentară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acesta este motivul pentru care Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a publicat un proiect de ordin prin care producătorii „vor suporta costurile lucrărilor de întărire specifice rezultate ca necesare pentru racordarea locurilor de producere sau a locurilor de consum și de producere”.

Recent, vicepreședintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, a anunțat că în cursul anului 2022 ANRE a emis autorizații de înființare pentru noi capacități de producție cu o putere totală de 880 de MW, iar în primele două luni din 2023 pentru peste 200 de MW.

De multe ori, companiile de distribuție sunt obligate să investească suplimentar în rețea pentru a putea prelua energia suplimentară de la noii producători. Iar costurile sunt socializate, transmise consumatorilor finali în tariful de distribuție.

Financial Times - Piața Obor din București oferă britanicilor lecții despre ce și când să mănânce. În contextul crizei legumelor din Marea Britanie, o jurnalistă încântată că a găsit salata, urzicile și loboda de sezon, prezintă și o rețetă CITEȘTE ȘI Financial Times - Piața Obor din București oferă britanicilor lecții despre ce și când să mănânce. În contextul crizei legumelor din Marea Britanie, o jurnalistă încântată că a găsit salata, urzicile și loboda de sezon, prezintă și o rețetă

Din analiza unor situații concrete apărute recent privind racordarea producătorilor, s-a constatat că valoarea componentei Tarif de injecție este mult mai mică decât costul lucrărilor de întărire specifice stabilite pe bază de deviz general, susține ANRE.

„A rezultat că în aceste cazuri operatorul de distribuție suportă o mare parte a costurilor cu lucrările de întărire specifice, costuri care se recuperează prin tarifele de rețea plătite de clienții finali utilizatori ai rețelei”, adică de fiecare consumator casnic sau non-casnic, explică ANRE.

În prezent, producătorii nu plătesc tarife pentru utilizarea rețelelor de distribuție (tarife de distribuție), iar tariful de injecție TG aferent rețelei de transport, care este plătit de unii producători, nu acoperă costuri din categoria celor de capital sau celor operaționale.

Autoritatea de reglementare propune ca, începând din momentul aprobării noului ordin, în situația racordării unui loc de producere sau a unui loc de consum și de producere, proprietarul acestuia să contribuie la suportarea costurilor de realizare a lucrărilor de întărire necesare, cota sa de participare fiind achitată conform clauzelor contractului de racordare și inclusă în tariful de racordare. Astfel, acest cost suportat direct de proprietar nu va mai fi transmis în factură consumatorului final.

Din textul proiectului nu este clar dacă aceste prevederi se vor aplica și prosumatorilor. Foarte probabil, nu se va aplica în mod sigur, prosumatorilor mici, consumatori casnici, însă s-ar putea aplica eventual celor mari, cu o capacitate instalată mai ridicată, și doar în cazul în care rețeaua operată de distribuitorul local nu poate prelua din punct de vedere tehnic energia nou produsă.

La începutul acestui an, erau înregistrați 40.171 prosumatori deținători ai unei capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de 423 MW putere instalată totală.

O analiză a evoluției numărului de prosumatori efectuată de ANRE relevă o creștere de circa trei ori a acestora la sfârșitul anului 2022, comparativ cu începutul aceluiași an.

viewscnt
Afla mai multe despre
anre
producători
energie
distribuitori
întărirea rețelei