Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost numit președintele CA al Nuclearelectrica

Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost numit președintele CA al Nuclearelectrica
scris 4 mai 2017

Consiliul de administrație al producătorului de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) l-a numit pe secretarul de stat în Ministerul Energiei Iulian-Robert Tudorache în funcția de președinte al consiliului de administrație al companiei, cu un mandat provizoriu.

”Iulian-Robert Tudorache urmează să ocupe funcția de președinte al consiliului de administrație pe o perioadă de patru luni de zile, perioadă aferentă mandatului provizoriu deținut în cadrul consiliului de administrație al SNN, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 2/24.04.2017”, arată un comunicat al companiei.

Tudorache este șef al ALDE Pitești și fost consilier al fostului ministru al Energiei, Andrei Gerea, scrie News.ro.

Ministerul Energiei, care controlează toate deciziile în adunarea generală a acționarilor Nuclearelectrica, a impus luna trecută un nou consiliu de administrație provizoriu, din care nu fac parte Bogdan Stănescu și Daniela Lulache, actualul directorul general al societății, pe care ministrul Toma Petcu nu i-a mai dorit în conducerea companiei.

Daniela Lulache ocupă postul de director general al Nuclearelectrica din aprilie 2013.

Astfel, noul consiliul de administrație este format din Eva-Georgeta Andreaș, Cristian Romulus Anton, Cristian Gentea, Ionuț Mișa, Florin Tătar, Iulian Robert Tudorache și Sebastian Tcaciuc.

Tcaciuc a fost numit în AGA din 23 decembrie 2013, mandatul său urmând să expire în 23 decembrie 2017.

Inițial, din partea unui acționar minoritar, au fost propuși pentru posturile de membri provizorii în consiliul de administrație al Nuclearelectrica și actualul director general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, și Bogdan Stănescu.

Ariston: Costurile instalării unei centrale termice de apartament pot fi amortizate în 2-4 ani CITEȘTE ȘI Ariston: Costurile instalării unei centrale termice de apartament pot fi amortizate în 2-4 ani

Ministrul Energiei, Toma Petcu, s-a declarat nemulțumit de conducerea producătorului de energie, după ce a reziliat în urmă cu mai bine de un an contractul cu Compania Națională a Uraniului (CNU).

Ministerul Energiei a declarat luna trecută pentru News.ro că propunerea lui Bogdan Stănescu și a Danielei Lulache pentru reînnoirea funcțiilor de administrator al Nuclearelectrica nu aparține Ministerului Energiei, ci unui acționar minoritar.

Agenția de presă News.ro a relatat, la sfârșitul lunii martie, că Nuclearelectrica urmează să numească șase membri în consiliul de administrație, pe o perioadă de patru ani, începând cu data de 26 aprilie 2017, ca urmare a încetării mandatului administratorilor în 25 aprilie.

Nuclearelectrica a realizat anul trecut o producție netă de energie în scădere la 10.388 GWh, de la 10.709 GWh în anul 2015. Cele două unități de la Cernavodă asigură aproape 20% din producția totală de electricitate a țării.

Acționarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participație de 82,49%.

Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori București și are o valoare de piață de 2 miliarde lei (444,4 milioane euro).

Detalii privind perspectivele pieței energetice, schimbările legislative pregătite în domeniu și impactul acestora asupra jucătorilor din domeniul energetic  dar mai ales asupra consumatorului vor fi anunțate, pe lângă multe alte teme, la Profit Energy.forum, pe 15 mai, la Hotel Intercontinental, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice. Pentru detalii și înregistrări, AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
robert tudorache
ministerul energiei
nuclearelectrica