Rusia a declanșat procesul de reducere a producției de petrol cu 300.000 de barili pe zi

Rusia a declanșat procesul de reducere a producției de petrol cu 300.000 de barili pe zi
scris 10 ian 2017

Rusia a declanșat procesul de reducere a producției de petrol cu 300.000 de barili pe zi, angajament asumat în cadrul acordului semnat cu statele membre ale cartelului OPEC, dar și cu alte state producătoare de țiței, pe 30 noiembrie la Viena.

Informația este furnizată de agenția de presă rusă Ria Novosti, care citează surse apropiate de negociatorii ruși ai acordului.

Pe 30 noiembrie, statele membre ale cartelului OPEC, dar și alte state mari producătoare, au semnat un acord privind reducerea producției al nivel global începând cu 1 ianuarie 2017, într-o tentativă de a impulsiona, dacă nu, măcar de a stabiliza, prețul petrolului în 2017. OPEC și-a asumat un plafon de 32.5 milioane de barili pe zi. Statul care s-a angajat să-și reducă cel mai mult producția a fost Arabia Saudită, care va extrage în 2017 cu 480 de mii de barili decât volumul extras la finalul anului trecut.

Rusia a înregistrat în noiembrie cea mai mare producție de petrol de după căderea URSS CITEȘTE ȘI Rusia a înregistrat în noiembrie cea mai mare producție de petrol de după căderea URSS

Chiar dacă nu este stat membru OPEC, Rusia s-a angajat la rândul său să-și reducă producția cu 300.000 de barili pe zi.

OPEC a invitat Rusia în Comitetului Ministerial de monitorizare a implementării acordului

Ca urmare a angajamentului asumat, Ministerul rus al Energiei a primit o invitație din partea OPEC pentru a participa la ședința Comitetului Ministerial de monitorizare a implementării acordului, care va avea loc pe 21-22 ianuarie la Viena.

“Am primit invitația, însă nu am decis cine va participa la ședință”, a declarat un reprezentat al ministerului, citat de Tass.

RECORD Consumul de gaze a atins maximul ultimilor 27 de ani pe 7 ianuarie, prima zi a actualei perioade geroase CITEȘTE ȘI RECORD Consumul de gaze a atins maximul ultimilor 27 de ani pe 7 ianuarie, prima zi a actualei perioade geroase

Anterior, ministrul venezuelean al Energiei declarase că Rusia ar putea face parte din respectiva Comisie, potrivit acordului semnat pe 30 noiembrie. Potrivit acestuia, Rusia ar urma să fie reprezentată de ministrul Energiei, Alexander Novak. Alături de acesta, din comisie ar urma să facă parte reprezentanți ai Kuwait-ului, Venezuelei și Algeriei, ca și reprezentați ai altor state non-membre OPEC.

Potrivit acordului semnat pe 30 noiembrie, statele membre OPEC ar urma să-și reducă producția în 2017 cu 1,164 milioane de barili pe zi, în timp ce cele 11 state semnatare care nu sunt membre ale cartelului ar să-și diminueze producția cu 536-636 mii de barili pe zi, din care numai Rusia cu 300.00 de barili pe zi. În total, reducerea producției la nivel global ar urma să fie una de 1,7-18 milioane de barili pe zi.

viewscnt
Afla mai multe despre
opec
acord
rusia
producție
preț
petrol