Shell va desființa până la 9.000 de locuri de muncă

Shell va desființa până la 9.000 de locuri de muncă
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 30 sep 2020

Gigantul anglo-olandez Royal Dutch Shell va desființa până la 9.000 de locuri de muncă până în 2022, în contextul planului de reducere a costurilor anuale cu circa 2,5 miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Problemele și provocările sectorului energetic, afectat la fel ca multe alte domenii de criza generată în contextul pandemiei COVID-19, vor fi dezbătute pe larg de liderii celor mai importanți jucători în domeniu, alături reprezentanți ai autorităților, la Videoconferința - Energy Profit Forum - Energia post-coronavirus, organizată în data de 8 octombrie 2020Mai multe detalii AICI

Noi detalii vor fi anunțate la Profit Energy.forum, videoconferinta transmisa in direct la Profit TV și organizată cu sprijinul Black Sea Oil & Gas, Complexul Energetic Oltenia, FPPG, E-INFRA (Nova Power & Gas), Nuclearelectrica, OMV Petrom, Romgaz și Transgaz.

Shell are, în prezent, circa 83.000 de angajați. Compania a anunțat miercuri că, până în 2022, vrea să renunțe la 7.000-9.000 de locuri de muncă, din care 1.500 vor fi reduse chiar anul acesta, prin plecări voluntare.

Primul din trei tancuri petroliere iraniene încărcate cu carburant cu destinația Venezuela a intrat luni în apele teritoriale ale acesteia CITEȘTE ȘI Primul din trei tancuri petroliere iraniene încărcate cu carburant cu destinația Venezuela a intrat luni în apele teritoriale ale acesteia

Pandemia de Covid 19 pune presiune pe rezultatele financiare ale companiilor din industria petrolului și gazelor. Totodată, unii analiști consideră că cererea de petrol a atins deja, în 2019, nivelul maxim. În acest context și în condițiile în care s-a angajat să reducă emisiile de carbon la zero până în 2050, Shell vrea să își îndrepte atenția spre energia regenerabilă

În aprilie, Shell a redus dividendele pentru prima oară de la cel de-al Doilea Război Mondial, după ce scăderea cererii de petrol din cauza pandemiei a condus la prăbușirea rezultatelor.
 
În primul trimestru, profitut nel al Shell a scăzut cu 46%, la 2,9 miliarde de dolari, iar în trimestrul al treilea declinul s-a accentuat la 82%, compania obținând un rezultat net de 638 de milioane de dolari. Pentru trimestrul al treilea, Shell anticipează un profit de circa 800 de milioane de dolari.
viewscnt
Afla mai multe despre
royal dutch shell
shell
concedieri shell
cererea petrol
petrol si gaze
concedieri pandemie