„Secretarul de stat Marco Rubio și cu mine înțelegem necesitatea unei comunicări regulate. Este important pentru a discuta problema ucraineană și pentru a promova agenda bilaterală. De aceea comunicăm prin telefon și suntem pregătiți să organizăm întâlniri față în față atunci când este necesar”, a declarat Lavrov într-un interviu acordat RIA Novosti.
Declarația vine după ce o convorbire telefonică între el și Rubio, destinată pregătirii unui summit ruso-american la Budapesta, nu a decurs bine și a dus la anularea întâlnirii pe care o anunțase deja președintele american Donald Trump.
La scurt timp după aceea, Lavrov a fost absent de pe scena publică, lipsind inclusiv de la o importantă ședință a Consiliului rus de Securitate, ceea ce a dus la speculații că ar fi intrat în dizgrația Kremlinului, în ciuda unor dezmințiri făcute de purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.
Sâmbătă, agenția oficială de stat TASS a transmis primele declarații pe care Lavrov le-a făcut după o absență de câteva zile în spațiul public, afirmând că declarațiile au fost făcute jurnaliștilor, dar fără a detalia unde și cu ce ocazie.















