Cine sunt "singaporezii" care vor Oil Terminal și pe cine au în spate. S-au lansat promițând investiții de jumătate de miliard de dolari, au active în portul Amsterdam și proiecte în Asia și Orientul Mijlociu

Cine sunt "singaporezii" care vor Oil Terminal și pe cine au în spate. S-au lansat promițând investiții de jumătate de miliard de dolari, au active în portul Amsterdam și proiecte în Asia și Orientul Mijlociu
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 8 iul 2019

Global Petro Storage Group (GPS Group), compania multinațională înregistrată în Singapore care, în parteneriat cu firma americană de private equity Amerocap, intenționează să investească până 100 milioane dolari în societatea românească de stat Oil Terminal, vizând chiar pachetul majoritar de acțiuni al operatorului terminalului petrolier de la Marea Neagră din portul Constanța,  a fost înființată în 2016, moment în care anunța că are la dispoziție până la jumătate de miliard de dolari pentru investiții de capital în active de stocare și depozitare de produse energetice din întreaga lume.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

GPS Group are în spate, ca investitori, mai multe fonduri de investiții administrate de firma britanică de asset management Blue Water Energy (BWE) și de cea americană White Deer Energy (WDE). BWE are în administrare active de 2,5 miliarde dolari, iar WDE – de circa 2,2 miliarde dolari.

"Pețitorul" Oil Terminal deține în prezent un terminal de depozitare de carburanți și biocombustibili localizat în portul olandez Amsterdam, cu o capacitate de stocare de peste 148.000 mc, grupată în 11 rezervoare. Terminalul, achiziționat la finalul anului 2016 de la compania elvețiană de downstream petrolier Varo Energy, ar urma să fie extins până la finalul anului cu încă 6 rezervoare, cu capacitate totală de 133.000 mc. În plus, GPS Group intenționează să dezvolte, în parteneriat cu portul, o legătură de cale ferată între terminalul său și rețeaua publică feroviară olandeză.

Opoziția a atacat la CCR modificările la Legea privind darea în plată CITEȘTE ȘI Opoziția a atacat la CCR modificările la Legea privind darea în plată

Cei de la GPS Group mai sunt acționari majoritari la o companie mixtă care are în plan construirea de la zero a unui terminal industrial de aproape 178.000 mc în portul Hamriyah din Emiratele Arabe Unite, care va deservi o rafinărie de reprelucrare a deșeurilor petroliere din apropiere a companiei Innova Refining din Emirate.

Un al treilea proiect al GPS Group, demarat recent, este dezvoltat în parteneriat cu compania petrolieră de stat a Norvegiei, Equinor (fosta Statoil) și vizează construirea unui terminal de stocare de GPL în portul Klang din Malaezia, cu capacitate de depozitare de 134.000 mc. Valoarea totală a investiției este estimată la 300 milioane dolari.

Președintele executiv al GPS Group este Andy Winser, fost manager al rafinăriilor din Europa al gigantului petrolier Shell, ulterior șef de strategie și dezvoltare pentru activitățile de trading ale grupulu. CEO-ul GPS Group, Eric Arnold, a fost director general al diviziei din Asia a companiei de stocare și logistică de produse petroliere VTTI, parte a grupului de trading de mărfuri Vitol.

CCR: Completurile de trei judecători de la Înalta Curte, nelegal constituite. Dosarul lui Liviu Dragnea nu mai poate fi trimis însă spre rejudecare, condamnarea definitivă fiind dată înainte de decizia CCR CITEȘTE ȘI CCR: Completurile de trei judecători de la Înalta Curte, nelegal constituite. Dosarul lui Liviu Dragnea nu mai poate fi trimis însă spre rejudecare, condamnarea definitivă fiind dată înainte de decizia CCR

Principalul investitor al GPS Group, firma britanică de asset management Blue Water Energy (BWE), a fost înființat în 2011 și îi are ca fondatori și șefi pe Jerker Johannson, fost top manager la Morgan Stanley și CEO al UBS Investment, pe Thomas Sikorski, care a condus biroul din Londra al First Reserve Corporation, și pe Graeme Sword, fost partener și director al executiv al firmei britanice de private equity 3i, dar și fost brand manager la Unilever.

La celălalt investitor al GPS Group, firma americană de private equity White Deer Energy (WDE), înființată în 2008, fondatori și oameni-cheie sunt Thomas Edelman, fost vicepreședinte al First Boston Corporation (ulterior Credit Suisse), Ben Guill, fost președinte al First Reserve Corporation, și James Meneely III, fost vicepreședinte al Halliburton.

După cum a relatat Profit.ro, GPS Group și Amerocap au trimis o scrisoare neangajantă Consiliului de Administrație al Oil Terminal în care își exprimă interesul de a investi în compania românească de stat, fapt care a făcut să explodeze prețul pe Bursă al acțiunilor operatorului portuar constănțean. În document, cei doi potențiali investitori se declară gata să investească 100 milioane dolari în modernizarea și îmbunătățirea activelor Oil Terminal, având ca scop creșterea veniturilor, reducerea costurilor și aducerea operării la cele mai înalte standarde de calitate și eficiență, una din variante fiind preluarea pachetului majoritar de acțiuni al Oil Terminal.

viewscnt
Afla mai multe despre
oil terminal
amerocap
gps group
vanzare oil terminal
investitori americani oil terminal
depozitare stocare produse petroliere
portul constanta
portul amsterdam