SUA dă asigurări Ucrainei și Poloniei că va preveni orice risc legat de gazoductul Nord Stream 2

SUA dă asigurări Ucrainei și Poloniei că va preveni orice risc legat de gazoductul Nord Stream 2
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 sep 2021

Un însărcinat de rang înalt al Statelor Unite a dat asigurări Ucrainei și Poloniei că va preveni orice risc legat de gazoductul rus Nord Stream 2, dar a afirmat că proiectul este acum ”o realitate”, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Amos Hochstein, consilierul principal al Departamentului de Stat pentru securitate energetică, a declarat sâmbătă că există ”spațiu de respirație” până în 2024 pentru a se asigura că Ucraina își păstrează statutul de țară de tranzit al gazelor, dar a cerut Kievului să se îndrepte către surse alternative de energie.

VIDEO Emma Răducanu a câștigat US Open la doar 18 ani CITEȘTE ȘI VIDEO Emma Răducanu a câștigat US Open la doar 18 ani

Statele Unite au fost cel mai puternic susținător al Ucrainei în confruntarea cu Moscova, de când Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014, dar Kievul s-a opus unui acord convenit în iulie de SUA și Germania, care a permis finalizarea proiectului Nord Stream 2, de 11 miliarde de dolari.

Compania rusă Gazprom a afirmat vineri că a terminat construcția conductei, care va livra gaze naturale în Germania prin Marea Baltică, ocolind Ucraina.

Africa de Sud a aprobat administrarea vaccinului anti-Covid al Pfizer la copii cu vârste de peste 12 ani CITEȘTE ȘI Africa de Sud a aprobat administrarea vaccinului anti-Covid al Pfizer la copii cu vârste de peste 12 ani

Guvernul președintelui Volodimir Zelenski se teme că Rusia va folosi Nord Stream 2 ca armă geopolitică și va priva Ucraina de tarife de tranzit în valoare de miliarde de dolari.

Hochstein a vizitat Ucraina și Polonia, care au criticat, de asemenea, acordul din iulie dintre SUA și Germania, ”pentru a vorbi și a le oferi asigurări”, a spus el, în marja summitului Strategiei Europene de la Yalta (DA).

Fostul prim-ministru australian Tony Abbott, amendat pentru că nu a purtat mască de protecție CITEȘTE ȘI Fostul prim-ministru australian Tony Abbott, amendat pentru că nu a purtat mască de protecție

"Uite, cred că trebuie să trecem de la a vorbi despre ceea ce ne-am dori cu toții să se fi întâmplat, că proiectul nu ar fi trebuit să fie finalizat, la realitatea că va fi finalizat", a spus oficialul american.

Actualul acord de tranzit al Ucrainei cu Rusia expiră în 2024. Moscova nu și-a asumat un angajament ferm privind extinderea acestuia.

Manchester United a vândut tricouri ale lui Ronaldo în valoare de aproape 220 de milioane de euro într-o săptămână CITEȘTE ȘI Manchester United a vândut tricouri ale lui Ronaldo în valoare de aproape 220 de milioane de euro într-o săptămână

Întrebat dacă este încrezător că Ucraina își va păstra statutul de tranzit, Hochstein a spus: "Sunt 100% încrezător că vom face tot ce putem și că germanii s-au angajat să facă tot ce pot, pentru a se asigura că acel tranzit va continua".

Ucraina dorește oprirea Nord Stream 2. În caz contrar, Ucraina a cerut Washingtonului și Berlinului să prezinte garanții specifice privind protejarea intereselor Kievului.

Toyota Motor a redus ținta de producție anuală cu 3%, din cauza deficitului de cipuri și de componente CITEȘTE ȘI Toyota Motor a redus ținta de producție anuală cu 3%, din cauza deficitului de cipuri și de componente

Cancelarul german Angela Merkel a fost sâmbătă în vizită în Polonia.

"Așteptăm încă momentul în care acest lucru (pași concreți) va fi pus pe hârtie", a declarat Andri Yermak, șeful biroului președintelui  Zelenski, la summitul YES.

El a spus că ”astăzi Ucraina este nevoită să creadă nu cuvinte, ci pași reali”.

Washingtonul nu a spus ce măsuri va lua împotriva Rusiei.

Atac cibernetic la Politehnica din București CITEȘTE ȘI Atac cibernetic la Politehnica din București

"Există un contract în vigoare până în 2024, așa că avem un spațiu de respirație aici, pentru a ne asigura că respectă contractul pe care îl au astăzi și că acesta nu se va încheia în 2024", a spus Hochstein.

Acordul SUA-Germania prevede un nou ”Fond verde pentru Ucraina” de 1 miliard de dolari, care vizează îmbunătățirea independenței energetice a țării.

"Trebuie, de asemenea, să începem să lucrăm împreună cu Ucraina pentru tranziția economiei energetice, pentru a se potrivi cu ceea ce se întâmplă în restul lumii, și mai ales în Europa", a spus Hochstein.

viewscnt
Afla mai multe despre
nord stream 2
rusia gaze naturale
importuri gaze rusesti
rusia ucraina tranzit gaze