TABEL Revin scumpirile. OMV Petrom a majorat prețul motorinei, care a ajuns cu 70 de bani/l mai mare decât cel al benzinei

TABEL Revin scumpirile. OMV Petrom a majorat prețul motorinei, care a ajuns cu 70 de bani/l mai mare decât cel al benzinei

Inquam Photos / Octav Ganea

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 18 oct 2023

Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a efectuat astăzi prima modificare de prețuri din ultima săptămână, scumpind motorina cu 4 bani/l. Diferența dintre prețul combustibilului diesel și cel al benzinei a urcat astfel la peste 70 de bani/l, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
20 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro organizează, pe 19 octombrie, cu cei mai mari jucători în domeniu, Profit Energy.forum Ediția a VII- a - A doua iarnă de război în energie. Evenimentul, care va fi transmis în direct și la PROFIT NEWS TV, este organizat cu sprijinul Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Electrica Furnizare, Tinmar Energy, Black Sea Oil & Gas, Delgaz Grid, Artenie, Secrieru & Partners (AS Partners), Romgaz, OMV Petrom, Premier Energy, Nova Power and Gas, Transgaz, Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG), REI Grup, Hidroelectrica, Nuclearelectrica

Detalii aici

În urma majorării de preț de miercuri, un litru de motorină standard costă 7,62-7,65 lei în stațiile Petrom și 7,70-7,73 lei în cele OMV din capitală, în timp ce cel de benzină se poate cumpăra cu 6,91-6,96 lei, respectiv 7,01-7,05 lei.

Benzina standard a coborât sub 7 lei/l în toate stațiile Petrom și Lukoil, în urma a 2 ieftiniri de peste 10 bani/l efectuate în urmă cu o săptămână.

GRAFICE România este astăzi cea mai scumpă piață de electricitate din Europa. Importator net din Ungaria CITEȘTE ȘI GRAFICE România este astăzi cea mai scumpă piață de electricitate din Europa. Importator net din Ungaria

Și companiile concurente, Lukoil, MOL sau Rompetrol, vor efectua o mișcare de preț similară în următoarele ore, așa cum au obișnuit piața.

Intensificarea conflictului dintre Hamas și Israel pune presiune pe piața petrolului, miercuri dimineață țițeiul Brent apreciindu-se cu 1,7%, până la 91,5 dolari/baril.

Inițial, îngrijorările cu privire la extinderea conflictului s-au atenuat ușor după ce serviciile de informații americane au indicat că oficialii iranieni au fost surprinși de atacul Hamas.

VIDEO România va cere amânarea închiderii centralelor sale pe bază de lignit CITEȘTE ȘI VIDEO România va cere amânarea închiderii centralelor sale pe bază de lignit

Iranul și-a crescut producția și exporturile de petrol în ultimele luni, deoarece, în contextul embargourilor impuse Rusiei, SUA nu au mai aplicat sancțiuni la fel de stricte Teheranului.

Un embargo impus Iranului după modelul aplicat Rusiei ar fi putut duce la o diminuare considerabilă a ofertei globale de petrol, la probleme de aprovizionare și la înăsprirea condițiilor pe piață.

Volumul vânzărilor de produse rafinate ale OMV Petrom a rămas constant în trimestrul al treilea al acestuia an, la 1,51 miloane tone, în timp ce marja de rafinare a coborât la 16,8 dolari/baril, de la 17,1 dolari pe baril în perioada similară a anului trecut. În trimestrul al doilea, marja de rafinare a fost de doar 11,7 dolari/baril, rata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi fiind de 31%, în urma reviziei în care aceasta s-a aflat în cel de-al doilea trimestru. În perioada iulie-septembrie, rata de utilizare a rafinăriei a urcat la 95%.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
benzina
motorina
omv
petrom
lukoil
mol
rompetrol
ieftiniri