Toma Petcu: Ministerul Energiei va înființa până la jumătatea anului o autoritate care va gestiona apa grea de la RAAN

Toma Petcu: Ministerul Energiei va înființa până la jumătatea anului o autoritate care va gestiona apa grea de la RAAN
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mar 2017

O autoritate specială pentru administrarea apei grele produsă de Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, aflată în faliment, va fi înființată ”cât de curând”, până la jumătatea anului, aceasta urmând a funcționa în subordinea Ministerul Energiei, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, ministrul Energiei, Toma Petcu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Trebuie să creăm o autoritate în subordinea Ministerului Energiei care să gestioneze apa grea care se află în stocul RAAN din Drobeta Turnu Severin. Este un subiect de interes național. Până la 1 aprilie lichidatorul judiciar (Euro Insol, n.r.) a reușit să administreze apa grea”, a spus Petcu, pentru News.ro.

Aceasta autoritate va avea sumele neceare de la bugetul de stat pentru conservarea în condițiile necesare și pentru paza acestui produs strategic.

Subiectul a fost discutat până acum la nivel de memorandum, dar urmează ”să intre și deciziile necesare”, potrivit ministrului.

”E foarte urgent, e o prioritate pentru noi. Și într-un termen foarte scurt se va crea această autoritate, cu buget și tot ce este necesar pentru a funcționa. Până la jumătatea anului trebuie realizată”, a afirmat Petcu, în interviul acordat News.ro.

Producția de apă grea de la RAAN a fost oprită încă din vara anului 2015.

Hagi vrea să iasă din business-ul turistic și să vândă cu 9 milioane euro hotelul Iaki din Mamaia, pentru a investi banii în fotbal CITEȘTE ȘI Hagi vrea să iasă din business-ul turistic și să vândă cu 9 milioane euro hotelul Iaki din Mamaia, pentru a investi banii în fotbal

”Actualul lichidator judiciar, Euro Insol, a reușit să mențină apa grea, pe costurile lor, în parametrii normali. Dar nu mai pot face acest lucru în continuare, întrucât nu este obligația lor. Apa grea este a statului român și nu este firesc să aibă ei cheltuielile acestea”, a precizat Petcu.

Regia a intrat în faliment în ianuarie 2016, după ce intrase în insolvență în 2013.

Stocul de apă grea al Romag Prod a fost transferat juridic în patrimoniul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), dar este depozitat în continuare pe platforma uzinei din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit informațiilor disponibile, RAAN a produs în ultimii ani o cantitate suficientă de apă grea încât să ajungă pentru câteva decenii pentru cele două reactoare nucleare în funcțiune, acoperind pentru o perioadă chiar și consumul reactoarelor 3 și 4, dacă acestea vor fi construite. 

viewscnt
Afla mai multe despre
toma petcu
ministerul energiei
raan