Tranzacție surpriză: Fondul american GIP, cu active de 81 miliarde dolari, cumpără afacerile eoliene offshore din România ale WPD, prima care a aplicat pentru energie eoliană în Marea Neagră, pionier al industriei mondiale

Tranzacție surpriză: Fondul american GIP, cu active de 81 miliarde dolari, cumpără afacerile eoliene offshore din România ale WPD, prima care a aplicat pentru energie eoliană în Marea Neagră, pionier al industriei mondiale
scris 9 mai 2022

Fondul american de investiții în infrastructură Global Infrastructure Partners (GIP), cu active în administrare de 81 miliarde de dolari, cumpără divizia de proiecte eoliene offshore a grupului german WPD, inclusiv proiectele din România. Profit.ro a relatat recent că WPD pregătește construcția a două parcuri eoliene offshore în România, cu o capacitate totală de 1,9 GW.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

GIP a semnat un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile diviziei WPD Offshore, al cărei portofoliu include participații în 5 proiecte în funcțiune și în construcție în Germania, Franța și Taiwan, precum și peste 30 GW în proiecte eoliene offshore aflate în diferite stadii de dezvoltare la nivel global relevă date analizate de Profit.ro.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori

La începutul anului, WPD Offshore a anunțat că a devenit prima companie din România care a aplicat oficial pentru dezvoltarea de proiecte de energie eoliană în Marea Neagră, confirmând informațiile prezentate anterior de Profit.ro.

În iulie anul trecut, Profit.ro a relatat că WPD, unul dintre pionierii industriei mondiale de profil, înființat în 1996, activ în 28 de țări, cu un portofoliu de proiecte implementate cu putere instalată totală de peste 5.000 MW și având peste 3.000 de angajați, și-a înregistrat două noi subsidiare în România, ce vizează segmentul energiei eoliene offshore, aflat încă în stadiu de intenție pe plan local și nebeneficiind deocamdată nici măcar de legislație specifică.

Astfel, germanii au înființat firmele WPD Offshore Black Sea 1 SRL și WPD Offshore Black Sea 2 SRL, cu capital total cumulat de pornire de 100.000 de lei.

Proiectele Black Sea 1 (500 MW) și Black Sea 2 (aproximativ 1,4 GW) urmează să fie dezvoltate și construite în largul coastei Mării Negre.

Administratorul celor două societăți românești este Achim Berge Olsen, șeful businessului WPD Offshore, iar reprezentant al asociatului unic german este chiar cofondatorul și CEO-ul WPD, Gernot Blanke, considerat a fi unul dintre cei mai influenți executivi ai industriei pe plan global.

Achim Berge Olsen, în prezent director de operațiuni în cadrul WPD, va prelua funcția de director general al diviziei offshore după finalizarea achiziției acesteia de către GIP.

VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Prețul energiei este marea problemă. Celelalte pot fi oarecum gestionabile până la un punct CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Prețul energiei este marea problemă. Celelalte pot fi oarecum gestionabile până la un punct

În urma tranzacției, WPD se va concentra pe activitățile eoliene și solare onshore. Grupul german este prezent cu divizia onshore în 30 de țări din Europa, Asia, Chile și SUA.

“Proiectele noastre eoliene și solare în funcțiune totalizau 2.500 MW la sfârșitul anului 2021 și vom dubla acest volum până în 2024", spune Björn Nullmeyer, directorul financiar al WPD.

În România, WPD pregătește proiecte pentru parcuri eoliene onshore cu o capacitate totală de 1.300 MW.

Global Infrastructure Partners, înființat la New York în 2006, este un manager independent de fonduri de infrastructură, cu investiții în sectoarele energiei, transporturilor, infrastructurii digitale și apei/deșeurilor, atât în țările OCDE, cât și în anumite țări cu piețe emergente.

Portofoliul global de energie regenerabilă al GIP include active solare, eoliene, hidro și de stocare a bateriilor, reprezentând 15 GW de capacitate de producție în funcțiune, redevențe din peste 19 GW de proiecte regenerabile în funcțiune și peste 120 GW de active în construcție sau în curs de dezvoltare.

GIP administrează active totale în valoare de aproximativ 81 miliarde de dolari, companiile din portofoliul fondului având venituri anuale cumulate de circa 61 miliarde de dolari și 99.000 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
wpd
parcuri eoliene offshore
energie eoliana offshore
wpd
wpd offshore
parcuri eoliene marea neagra
gip
global infrastructure partners
achizitie wdp offshore