UE deschide o investigație asupra unui contract pentru un parc fotovoltaic al CE Oltenia și OMV Petrom. Verificări și la firme din China. "Subvenții străine care denaturează piața internă"

UE deschide o investigație asupra unui contract pentru un parc fotovoltaic al CE Oltenia și OMV Petrom. Verificări și la firme din China. "Subvenții străine care denaturează piața internă"
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 apr 2024

Comisia Europeană a lansat două investigații aprofundate vizând rolul potențial de denaturare a pieței al subvențiilor străine acordate ofertanților în cadrul unei proceduri de achiziții publice din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, procedura publică relevantă a fost lansată de o autoritate contractantă română (Societatea PARC fotovoltaic Rovinari Est S.A.) pentru proiectarea, construirea și exploatarea unui parc fotovoltaic în România, cu o putere instalată de 110 MW. Acest proiect este finanțat parțial din Fondul UE pentru modernizare, scrie Agerpres.

Modificare legislativă în Senat: Prosumatorii vor putea compensa producția de electricitate cu factura la gaze sau de la un alt loc de consum CITEȘTE ȘI Modificare legislativă în Senat: Prosumatorii vor putea compensa producția de electricitate cu factura la gaze sau de la un alt loc de consum

Investigațiile lansate astăzi sunt rezultatul notificărilor transmise, pe de o parte, de Grupul Enevo, inclusiv de LONGi Solar Technologie GmbH și, pe de altă parte, de Shanghai Electric UK Co. Ltd. și de Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Co. Ltd.

În urma examinării preliminare a tuturor observațiilor, Comisia a considerat că este justificat să inițieze o investigație aprofundată pentru doi ofertanți, deoarece există suficiente indicii că au primit subvenții străine care denaturează piața internă.

"În cursul investigației aprofundate, Comisia va evalua în continuare presupusele subvenții străine și va obține toate informațiile necesare pentru a stabili dacă este posibil ca acestea să fi permis societăților să prezinte o ofertă nejustificat de avantajoasă ca răspuns la o licitație. O astfel de ofertă ar putea determina alte întreprinderi care participă la procedura de achiziții publice să piardă oportunități de vânzare", subliniază executivul comunitar.

În conformitate cu Regulamentul privind subvențiile străine, întreprinderile sunt obligate să notifice licitațiile lor de achiziții publice în UE atunci când valoarea estimată a contractului depășește 250 milioane de euro și când societății i s-au acordat contribuții financiare străine de cel puțin 4 de milioane euro din cel puțin o țară terță în cei trei ani anteriori notificării.

"Panourile solare au devenit importante din punct de vedere strategic pentru Europa: pentru producția noastră de energie curată, locuri de muncă în Europa și securitatea aprovizionării. Cele două noi investigații aprofundate privind subvențiile străine în sectorul panourilor solare urmăresc să mențină securitatea economică și competitivitatea Europei prin asigurarea faptului că întreprinderile de pe piața noastră unică sunt cu adevărat competitive și joacă un rol echitabil", a declarat comisarul pentru piața internă, Thierry Breton.

Transportul feroviar a înregistrat o creștere a numărului de pasageri CITEȘTE ȘI Transportul feroviar a înregistrat o creștere a numărului de pasageri

Primul consorțiu investigat de executivul comunitar este compus din grupul Enevo și LONGi Solar Technologie GmbH. Enevo Group, liderul consorțiului, este un furnizor de servicii de inginerie și consultanță cu sediul în România. Longi Solar Technologie GmbH este o filială germană nou înființată, deținută integral și controlată integral de LONGi Green Energy Technology Co., Ltd, care este un furnizor important de soluții solare fotovoltaice, cotată la Bursa din Hong Kong. Atât LONGi Solar Technologie GmbH, cât și LONGi Green Energy Technology Co., Ltd. își desfășoară activitatea în domeniul dezvoltării, fabricării și întreținerii plachetelor, celulelor și modulelor solare.

Al doilea consorțiu investigat este compus din Shanghai Electric UK Co. Ltd. și Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Co. Ltd. Ambele societăți sunt deținute și controlate în proporție de 100% de Shanghai Electric Group Co. Ltd, o întreprindere deținută de stat din Republica Populară Chineză. Este deținută și controlată în ultimă instanță de Comitetul de supraveghere și gestionare a industriei deținut de stat Shanghai, o entitate deținută de stat care este subordonată Guvernului Popular Central Chinez. Shanghai Electric UK Co., Ltd. și Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Co., Ltd. sunt principalii furnizori mondiali de soluții industriale în domeniul energiei, al producției și al integrării inteligenței digitale. Acestea furnizează servicii privind stocarea energiei eoliene, solare și a hidrogenului, precum și un proces integrat de generare, rețea, încărcare și stocare.

La finele anului trecut, compania Parc Fotovoltaic Rovinari Est SA, o societate deținută în ponderi egale de Complexul Energetic Oltenia și OMV Petrom, a scos la licitație contractele pentru construcția a patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 450 MW.

La începutul anului 2024, Societatea Parc Fotovoltaic Rovinari Est anunța că a primit nu mai puțin de opt oferte la licitația pentru construcția celor patru parcuri fotovoltaice, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Una din oferte a venit de la asocierea: Enevo Group (Leader),LONGI Solar Technologie iar o alta ofertă a venit de la asocierea Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Company Limited (Leader),Shanghai Electric UK Company Limited.

viewscnt
Afla mai multe despre
ue
parc fotovoltaic