ULTIMA ORĂ Acord SUA-România pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și retehnologizarea unității 1

ULTIMA ORĂ Acord SUA-România pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și retehnologizarea unității 1
scris 9 oct 2020

Secretarul pentru Energie din SUA, Dan Brouillette, și ministrul român al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, au parafat un proiect de acord interguvernamental pentru a coopera la extinderea și modernizarea programului de energie nucleară civilă din România, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie de la Washington.

Potrivit sursei citate, odată executat formal, acest acord caracterizat drept ”istoric” va pune bazele pentru ca România să utilizeze expertiza și tehnologia SUA cu o echipă multinațională care va construi unitățile de reactor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă și va retehnologiza reactorul 1. În comunicat se mai afirmă că acest acord subliniază importanța parteneriatului strategic între Statele Unite și România și angajamentul reciproc al celor două state pentru securitatea energetică în regiune.

”Energia nucleară este crucială pentru a se asigura că România are o sursă de energie electrică fiabilă, accesibilă și fără emisii, iar industria nucleară din SUA așteaptă cu nerăbdare să-și ofere expertiza pentru a dezvolta această importantă sursă de energie. Acest acord între SUA și România sporește cooperarea noastră energetică reciprocă și va consolida securitatea energetică a ambelor națiuni”, a declarat secretatul pentru Energie Dan Brouillette.

Premierul Orban promite continuarea plății șomajului tehnic pentru angajații din HoReCa și subvenționarea locurilor de muncă menținute CITEȘTE ȘI Premierul Orban promite continuarea plății șomajului tehnic pentru angajații din HoReCa și subvenționarea locurilor de muncă menținute

„Astăzi, România face un uriaș pas în dezvoltarea parteneriatului său strategic cu Statele Unite ale Americii, în ceea ce privește componenta energetică, și anume cooperarea în domeniul nuclear civil”, a spus și ministrul român Popescu.

Acest parteneriat va asigura securitatea energetică, va conduce la creștere economică și va implementa cele mai înalte standarde de siguranță. Energia nucleară va continua să joace un rol proeminent în mixul energetic național al țării, oferind României energie fiabilă fără emisii, pentru a satisface cererea sa crescândă de electricitate, se mai arată în comunicat.

Acolo se mai afirmă că Statele Unite și România vor continua să își consolideze relația bilaterală în cadrul diferitelor cadre multilaterale, inclusiv Parteneriatul pentru cooperare energetică transatlantică (P-TEC) creat sub administrația Trump. În cadrul P-TEC, SUA și România co-prezidează un grup de lucru privind cooperarea nucleară civilă, care ”va rămâne o piatră de temelie pentru extinderea acestui parteneriat strategic și comercial”.

SUA impun tarife antidumping pentru Alro Slatina după ce o anchetă împotriva companiei românești și a altor producători de aluminiu a stabilit că industria americană este \ CITEȘTE ȘI SUA impun tarife antidumping pentru Alro Slatina după ce o anchetă împotriva companiei românești și a altor producători de aluminiu a stabilit că industria americană este "lovită semnificativ" de prețurile acestora

Ambasadorul Statelor Unite la București a anunțat joi că România și SUA vor semna astăzi un acord integuvernamental de cooperare pentru retehnologizarea unui reactor și construirea altor două la centrala nucleară de la Cernavodă, proiect în valoare de 8 miliarde de dolari ce va beneficia de finanțare din partea agenției de credit de export a statului american, Exim Bank. 

"Mâine, ministrul Popescu (Virgil Popescu, ministrul Economiei, aflat în vizită în SUA, la fel ca ministrul Apărării Nicolae Ciucă – n.r.) se va întâlni cu secretarul Departamentului pentru Energie Brouillette pentru a iniția un Acord Interguvernamental de Cooperare pentru retehnologizarea unui reactor și construirea a două noi reactoare la facilitatea nucleară Cernavodă din România. Acest proiect de 8 miliarde de dolari va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte de dezvoltare economice și energetice româno-americane economice", a declarat ambasadorul american în România, Adrian Zuckerman, aflat și el în SUA.

Zuckerman a anunțat și că ministrul Popescu urmează să se întâlnească cu președintele Exim Bank, Kimberley Reed, pentru a executa un memorandum de înțelegere pentru finanțarea proiectului nuclear de la Cernavodă și a altor proiecte din România. "Pachetul de finanțare este cel mai mare primit vreodată de România și constituie un semn al încrederii SUA în partenerul și aliatul său. Relațiile bilaterale Statele Unite-România nu au fost niciodată mai puternice", a adăugat Zuckerman.

ULTIMA ORĂ Zborurile către și dinspre statele cu risc epidemiologic ridicat se suspendă. Țările UE, Marea Britanie, Emiratele Arabe și Qatar sunt exceptate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Zborurile către și dinspre statele cu risc epidemiologic ridicat se suspendă. Țările UE, Marea Britanie, Emiratele Arabe și Qatar sunt exceptate

Ultima implicare internațională masivă a Exim Bank în sectorul nuclear datează din 2012, când agenția a aprobarea finanțarea cu 2 miliarde de dolari a proiectului construirii unei centrale de profil în Emiratele Arabe Unite de către corporația americană Westinghouse

Inițiativa ambasadorului, de a anunța în avans acordul, înaintea părților și instituțiilor direct implicate, a părut atipică. Mai mult, Zuckerman a făcut anunțul într-un discurs public în care a mai afirmat, printre altele, că, ”în urmă cu doar două săptămâni, am fost martorii unui proces electoral care a continuat să pună distanță între națiune și baronii-tâlhari roșii care au manipulat legea pentru a-și umple buzunarele, în detrimentul poporului român”. În plus, el a elogiat din nou ”viziunea și calitățile de lider ale președintelui Iohannis și ale membrilor guvernului premierului Orban”, precum și modul în care România a gestionat pandemia de COVID-19,

După cum a relatat Profit.ro în exclusivitate, potrivit unui sondaj de opinie comandat anul acesta de Nuclearelectrica, față de 2018, a devenit majoritar procentul românilor celor care consideră că proiectul reactoarelor 3 și 4 trebuie implementat de către statul român fără investitori străini, acesta crescând de la 43% la 55%. În schimb, ponderea respondenților care sunt de părere că noile reactoare trebuie construite cât mai repede, cu investitori străini, chiar dacă statul nu va mai deține controlul majoritar asupra proiectului, a scăzut de la 42% la 38%. Pe de altă parte, a crescut de la doar 51% la 71% procentul celor care sunt de părere că, pentru proiectul Cernavodă 3-4, ar fi potrivit un parteneriat între Guvernul României și companii din spațiul euro-atlantic.

Cele mai mari 700 de companii au generat aproape 45% din cifra de afaceri a tuturor companiilor nefinanciare din România în 2019 CITEȘTE ȘI Cele mai mari 700 de companii au generat aproape 45% din cifra de afaceri a tuturor companiilor nefinanciare din România în 2019

În iulie, premierul Ludovic Orban a declarat, cu ocazia unei vizite la Cernavodă, că, "în cel mai scurt timp", vor fi semnate acorduri cu parteneri euroatlantici care să participe la proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 ale centralei, dar și la cel de retehnologizare a reactorului 1.

El a adăugat, răspunzând unei întrebări din partea presei, că termenul de finalizare a acestei investiții rămâne anul 2030, același prevăzut de vechea variantă a proiectului, în care partenerul SNN era gigantul chinez de stat China General Nuclear Power, însă nu a dat nici un detaliu despre respectivii "parteneri euroatlantici", nici măcar dacă au fost identificați sau nu. Acționarii Nuclearelectrica au decis ruperea înțelegerii cu compania chineză în iunie.

China General Nuclear Power (CGN), gigantul chinez de stat fost partener al Nuclearelectrica la proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, a fost plasat de autoritățile americane pe o "listă neagră" cu companii despre care se consideră că acționează "împotriva securității naționale și intereselor de politică externă" ale SUA, cu circa o săptămână înaintea întâlnirii de la Casa Albă dintre Donald Trump și Klaus Iohannis din august anul trecut. Motivul invocat a fost acela că CGN și subsidiarele sale "ar întreprinde sau favoriza demersuri de a obține tehnologii și materiale nucleare avansate ale SUA pentru a fi deturnate în scopuri militare în China".

Portul măștii devine obligatoriu în toate spațiile publice din Polonia CITEȘTE ȘI Portul măștii devine obligatoriu în toate spațiile publice din Polonia

Fostul secretar american al Energiei, Rick Perry, a răspuns "Da" atunci când a fost întrebat, în luna mai 2019, dacă îl îngrijorează colaborarea României cu China în cadrul proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă de către un membru al Congresului SUA al cărui principal finanțator electoral este gigantul american al energiei Exelon Corp, cel mai mare operator de centrale nucleare din Statele Unite. CEO-ul Exelon Corp a făcut parte dintr-o delegație de executivi de cel mai înalt rang ai industriei energetice nucleare americane care s-au întâlnit în februarie anul trecut cu președintele Donald Trump pentru a-l convinge să le sprijine companiile să câștige contracte în străinătate.

Lui Perry i-a fost pusă întrebarea la o audiere în fața Subcomisiei pentru Energie a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA de către republicanul Adam Kinzinger.

”Sunt îngrijorat că aliații noștri români iau serios în calcul să facă afacerea cu compania chineză de stat China General Nuclear Power Corporation. Săptămâna aceasta, România a semnat un acord preliminar cu firma chineză pentru construcția a două noi reactoare, în valoare de câteva miliarde de dolari. Avem companii americane care își doresc să construiască, dar oferta lor a fost refuzată de guvernul României din cauza influenței crescânde a Chinei în România. Pentru a înrăutăți lucrurile și mai mult, cele două noi reactoare nucleare sunt amplasate lângă Marea Neagră, la câțiva kilometri de baza MK (Mihai Kogălniceanu), unde avem soldați americani. Din punct de vedere al securității naționale, vă îngrijorează această investiție a Chinei în infrastructura energetică a aliatului nostru?”, a întrebat Kinzinger, întrebare la care Rick Perry a răspuns "Da".

viewscnt
Afla mai multe despre
reactoare 3 si 4 cernavoda
china general nuclear power snn
nuclearelectrica fondul proprietatea