ULTIMA ORĂ Romgaz a primit licență de furnizor de electricitate

ULTIMA ORĂ Romgaz a primit licență de furnizor de electricitate
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 10 feb 2023

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a primit licență de furnizor de electricitate din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), conform datelor Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Profit.ro a anunțat anterior că Romgaz a solicitat licența.

La acest moment, cel mai avantajos furnizor de electricitate, inclusiv pentru consumatori casnici, este Hidroelectrica, de asemenea companie de stat.

Compania și-a majorat anul trecut cu peste 73% volumul de energie electrică generat de vechea sa centrală de la Iernut, alimentată cu gaze din producția proprie, de la 640 la circa 1.110 GWh.

Scandal de corupție în Parlamentul European: Un eurodeputat belgian a fost reținut CITEȘTE ȘI Scandal de corupție în Parlamentul European: Un eurodeputat belgian a fost reținut

Producția de gaze naturale a Romgaz a scăzut cu 1,8% în 2022, la 4,936 miliarde metri cubi, în timp ce declinul vânzărilor de gaze a fost mai mare, de 4,5%, la 4,741 miliarde metri cubi. Doar pe trimestrul IV al anului trecut, față de T4 2021, reducerea extracției de gaze a fost de 5,6%, la 1,248 miliarde metri cubi.

Nivelul raportat al scăderii producției totale de gaze din 2022 este în linie cu estimările anterioare ale companiei transmise Guvernului, în care Romgaz avertiza și asupra reducerii masive a extracției de pe structura Caragele din județul Buzău, care include printre cele mai mari și mai promițătoare zăcăminte onshore de gaze naturale din România.

UPDATE TOKHIT, aplicație dezvoltată de un startup românesc, susține că a atras o finanțare de 100 de milioane de dolari CITEȘTE ȘI UPDATE TOKHIT, aplicație dezvoltată de un startup românesc, susține că a atras o finanțare de 100 de milioane de dolari

În schimb, volumul gazelor înmagazinate de Romgaz în depozite subterane a avansat cu peste 34% în 2022, la mai mult de 2,45 miliarde metri cubi, pe fondul înăspririi legislației europene și naționale în domeniu, ca urmare a panicii generate de riscul opririi livrărilor de gaze ale Rusiei în Europa, din cauza războiului din Ucraina.

Extracția de gaze din depozite a scăzut cu peste 18%, la 1,722 miliarde metri cubi, iar producția de condensat a Romgaz s-a redus cu 14,5%, la 20.878 tone.

VIDEO Viktor Orbán și Klaus Iohannis, observați de presa europeană că au fost singurii care nu au aplaudat sosirea președintelui Zelenski la summitul liderilor UE CITEȘTE ȘI VIDEO Viktor Orbán și Klaus Iohannis, observați de presa europeană că au fost singurii care nu au aplaudat sosirea președintelui Zelenski la summitul liderilor UE

Compania a anunțat luna trecută că, spre deosebire de concurenții și partenerii de la OMV Petrom, datorează contribuția de solidaritate de 60% din ″profitul excesiv″ pe 2022 impusă de Guvern la finalul anului trecut, în aplicarea unui Regulament UE din octombrie, estimând că va achita statului român suprataxă de peste 900 milioane lei.

Romgaz își va publica rezultatele financiare preliminare pe 2022 în data de 28 februarie.

Poșta Română a recâștigat contractul pentru livrarea, la domiciliu, a permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare CITEȘTE ȘI Poșta Română a recâștigat contractul pentru livrarea, la domiciliu, a permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare

Compania estimează că profitul său brut va scădea cu aproape 15% anul acesta, de la peste 3 miliarde lei în 2022 la 2,58 miliarde lei în 2023, din cauza reducerii producției, coroborată cu reglementarea prețului de vânzare. Profitul net este prognozat să scadă corespunzător, de la 2,37 la 2,01 miliarde lei. Cei de la Romgaz au calculat că veniturile din exploatare li se vor reduce cu aproape 25% față de anul trecut, de la 13,6 la 10,3 miliarde lei.

Veniturile din gaze Romgaz livrate din producția internă (fără asocieri, fără gazele pentru producerea de energie electrică) s-au fundamentat pe baza cantităților de gaze naturale estimate a se livra către clienți în anul 2023 și a prețurilor medii de livrare aferente gazelor din producția curentă și extrase din depozitele de înmagazinare gaze. Scăderea veniturilor din vânzarea gazelor este cauzată de scăderea cantităților și prețurilor de livrare, ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 27/2022. Astfel, se estimează că 75,3% din producția livrată clienților se va vinde cu prețul reglementat de 150 lei/MWh″, se menționează în proiectul de buget pe 2023 al companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
productie gaze romgaz
productie energie romgaz
inmagazinare gaze romgaz
contributie de solidaritate romgaz