Ungurii au tăiat panglica conductei BRUA 1. Transgaz este în întârziere. Șeful Externelor Budapestei, de față cu un înalt diplomat român: "E timpul ca și alții să își facă temele". Detalii - la Profit Energy.forum

Ungurii au tăiat panglica conductei BRUA 1. Transgaz este în întârziere. Șeful Externelor Budapestei, de față cu un înalt diplomat român: "E timpul ca și alții să își facă temele". Detalii - la Profit Energy.forum

CEO-ul FGSZ, Szabolcs Ferencz ministrul de Externe de la Budapesta, Péter Szijjártó, și președintele MOL, Zsolt Hernádi, la inaugurarea noii stații de comprimare a gazelor de la Csanádpalota. Sursă foto: FGSZ

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 8 oct 2019

Operatorul de transport de gaze naturale al Ungariei, FGSZ, subsidiară a grupului MOL, a inaugurat noua stație de comprimare de la punctul de interconectare cu România de la Csanádpalota, investiție care este parte a proiectului conductei internaționale BRUA și care, de anul viitor, va majora capacitatea de import de gaze a Ungariei la 1,75 miliarde metri cubi pe an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La ceremonia de inaugurare au participat CEO-ul FGSZ, Szabolcs Ferencz, născut la Timișoara și fost country manager al operațiunilor din România ale MOL, ministrul de Externe de la Budapesta, Péter Szijjártó, președintele MOL, Zsolt Hernádi, și Victor Micula, secretar de stat în Ministerul de Externe de la București.

Detalii despre situația din sistemul energetic în ansamblu și perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum, un eveniment care va fi organizat pe 14 octombrie, cu transmisiune în direct pe Profit TV, și la care vor fi prezenți oficiali cu putere de decizie din administrație și cei mai importanți jucători din domeniu

Valoarea totală a investiției FGSZ în noua stație de comprimare s-a ridicat la circa 18 milioane euro. Pentru a pune la punct noua stație, cei de la FGSZ au mutat și reinstalat la Csanádpalota două compresoare, fiecare cu putere de 4,5 MW, care anterior funcționau la stație de comprimare de la Hajdúszoboszló.

Suedezii de la East Capital au achiziționat 5,7% din acțiunile Purcari în tranzacția prin care au ieșit cei de la Horizon Capital. Cumpărătorii au mai fost mari investitori și în Fondul Proprietatea CITEȘTE ȘI Suedezii de la East Capital au achiziționat 5,7% din acțiunile Purcari în tranzacția prin care au ieșit cei de la Horizon Capital. Cumpărătorii au mai fost mari investitori și în Fondul Proprietatea

"Securitatea aprovizionării cu energie înseamnă o provocare istorică pentru țările din Uniunea Europeană. Vom vedea progrese doar dacă fiecare dinre țări își va dezvolta propria infrastructură și interconectările cu statele vecine, ceea ce ne va permite și nouă să primim gaz din surse noi. Ungaria și-a îndeplinit sarcina, iar cuvintele au fost urmate de acțiuni: din mai 2020 încolo, 1,75 miliarde metri cubi de gaze vor putea fi transportate anual. Este un lucru de mare importanță nu doar pentru Ungaria și România, ci este relevant pentru întreaga regiune sud-est europeană. Este timpul ca și alte țări să își facă temele", a declarat șeful diplomației de la Budapesta, Péter Szijjártó. 

Asta în condițiile în care, după cum Profit.ro a anunțat în premieră, operatorul român de transport Transgaz a recunoscut încă de la finalul lunii iunie că lucrările la faza 1 a proiectului conductei BRUA, menit să majoreze capacitatea de export de gaze naturale a României la 1,75 miliarde metri cubi pe an către Ungaria și 1,5 miliarde metri cubi spre Bulgaria și aflat sub lupa Comisiei Europene, care asigură un grant de circa 180 milioane euro pentru finanțarea sa, nu vor fi terminate la sfârșitul acestui an, așa cum fusese planificat și promis inițial, ci la finalul lui 2020.

Tot recent, Transgaz a inaugurat stația de comprimare de la Jupa, de pe traseul BRUA, investiția asigurând, de la 1 octombrie, o capacitate de transport fermă de ieșire la punctul de interconectare Csanadpalota de 0,75 mld. mc/an. Finalizarea obiectivului s-a făcut cu o întârziere de 5 luni față de data asumată oficial prin angajament față de Comisia Europeană.

FT: HSBC, cea mai mare bancă europeană, vrea să desființeze circa 10.000 de locuri de muncă CITEȘTE ȘI FT: HSBC, cea mai mare bancă europeană, vrea să desființeze circa 10.000 de locuri de muncă

Comunicatul FGSZ precizează că interconectorul dintre cele două țări funcționează în prezent la capacitate maximă pe direcția inversă, Ungaria-România. În ultimele luni, importurile românești de gaze din Ungaria au crescut masiv.

"Conducta operează în prezent la capacitate maximă între Ungaria și Româna și se așteaptă ca transportul de gaze către Ungaria să înceapă pe la mijlocul lui 2020, după finalizarea dezvoltărilor pe secțiunea românescă. Asta va permite tranzitul bidirecțional al unor volume de gaze mult mai mari la frontiera de sud-est a țării și, în consecință, în viitor, în regiunea noastră ar putea fi transportate și alte resurse de gaze decât cele românești. Securitatea aprovizionării, dezvoltarea pieței regionale de energie și rolul crucial al conductei BRUA în dinamica legăturilor energetice bilaterale contribuie toate la importanța acestui proiect pentru Ungaria", se mai arată în comunicatul FGSZ.

În mai anul acesta, ministrul ungar de Externe declara că, dacă gigantul american ExxonMobi, împreună cu partenerul său român, OMV Petrom, nu adoptă până în luna septembrie o decizie finală de investiție favorabilă în ceea ce privește proiectul offshore de producție de gaze Neptun Deep, Ungaria va reîncepe negocierile cu Rusia în vederea semnării unui nou acord pe termen lung de furnizare de gaze naturale.

STUDIU: 1 din 3 români este expus în continuare riscului de sărăcie și excluziune socială CITEȘTE ȘI STUDIU: 1 din 3 români este expus în continuare riscului de sărăcie și excluziune socială

"ExxonMobil poate fi compania care să schimbe jocurile în ceea ce privește alimentarea cu energie a Europei. Însă trebuie să adopte decizia finală de investiție (în Neptun Deep - n.r.). Dacă (ExxonMobil și, implicit, OMV Petrom - n.r.) nu vor adopta această decizie până în septembrie, va trebui să încheiem un alt acord pe termen lung cu rușii", a spus ministrul maghiar, într-un interviu acordat Reuters la Houston, unde Ungaria tocmai deschisese un consulat. Tot la Houston se află și sediul central al ExxonMobil.

Între timp, ExxonMobil a anunțat că intenționează să își renunțe la participația deținută la concesiunea Neptun Deep, iar în replică, autoritățile de la București au publicat un proiect de modificare a Legii offshore, în care sunt cuprinse majoritatea solicitărilor operatorilor petrolieri din Marea Neagră. În plus, sunt în curs de eliminare prevederile din OUG nr. 114/2018 care au stârnit nemulțumirea producătorilor.

Pe de altă parte, procedura de rezervare de capacitate pe faza 2 de dezvoltare a gazoductului internațional BRUA, prin care capacitatea de transport a conductei ar urma să fie majorată la 4,4 miliarde metri cubi pe an, de la 1,75 miliarde, cât va asigura prima fază a proiectului, a fost amânată din nou, tot cu 5 luni, până la finalul lunii martie 2020. Asta după ce Transgaz și omologul său din Ungaria, FGSZ, au primit mai multe solicitări de amânare din partea unor companii interesate de licitație.

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz brua
fgsz brua
romania ungaria gaze naturale
importuri gaze ungaria
exporturi gaze ungaria
neptun deep