Vânzările de gaze naturale ale OMV Petrom au crescut cu 10% în primul semestru

Vânzările de gaze naturale ale OMV Petrom au crescut cu 10% în primul semestru
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 aug 2015

Vânzările de gaze ale OMV Petrom au crescut cu 10% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, deși consumul de gaze a scăzut cu cu 7% la nivelul întregii țări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Importurile s-au redus semnificativ comparativ cu anii trecuți. Doar 2% din cerere a fost importat și din aprilie, dacă nu greșesc, nu au mai fost importuri de gaze în România. Cererea a fost complet satisfăcută din producția internă. Acesta este unul din elementele care a influențat creșterea vânzărilor noastre. Al doilea element a fost schimbarea reglementării care a fost implementată la începutul anului când s-a clarificat că CET-urile vor folosi prețurile pe care le avem pentru consumatorii casnici și acest lucru a avut un impact pozitiv", a declarat Andreas Matje, directorul financiar al companiei.

"Consumul estimat de gaze naturale al României a scăzut cu 7% comparativ cu primele șase luni din 2014, fiind preponderent influențat de consumul scăzut al sectoarelor chimic și de energie electrică și termică. Vânzările OMV Petrom au crescut cu 10% comparativ cu aceeași perioadă, în principal datorită vânzărilor mai mari către producătorii de energie termică ce deservesc sectorul reglementat și datorită contractării unor clienți noi", se precizează în raport.

Potrivit aceluiași document, producția de țiței și gaze la nivel de grup a fost de 33 milioane de barili echivalent petrol (bep), iar producția totală de țiței și gaze în România a atins nivelul de 31,3 milioane de bep, comparativ cu 31,1 milioane de bep în primele șase luni din 2014. Producția internă de țiței a fost de 13,9 milioane de barili (baril- echivalentul a 159 litri . n.r.) în scădere cu 1%, reflectând în principal declinul natural înregistrat în zăcământul Suplacu.

"Producția internă de gaze a crescut cu 2% atingând nivelul de 17,4 milioane bep, reflectând campaniile de succes de reparații capitale offshore și forare de sidetrack-uri, precum și creșterea contribuției sondelor-cheie din zăcământul Totea. Producția de țiței și gaze din Kazahstan a crescut cu 4%, înregistrând valoarea de 1,69 milioane de bep. Volumul vânzărilor a crescut cu 1% comparativ cu primele șase luni din 2014 datorită vânzărilor mai mari de gaze și condensat în România", se spune în raport.

Potrivit estimărilor companiei, cererea de gaze a României nu se va redresa în a doua parte a acestui an ceea ce va conduce la creșterea concurenței și, astfel, la o presiune suplimentară asupra prețurilor și marjelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
gaze naturale
consum gaze