Vouchere UE de peste 1 miliard de lei pentru panouri solare rezidențiale pot ajunge la primării

Vouchere UE de peste 1 miliard de lei pentru panouri solare rezidențiale pot ajunge la primării
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 10 aug 2023

Primăriile ar putea căpăta statutul juridic de agenții de implementare a proiectelor de investiții finanțate din fonduri UE nerambursabile din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Agențiile de implementare au rolul de a implementa investițiile din cadrul PNRR, în numele coordonatorului de reforme și/sau investiții, potrivit legislației în vigoare.

Apple plănuiește o mică revoluție. Specialiștii susțin că va produce confuzie CITEȘTE ȘI Apple plănuiește o mică revoluție. Specialiștii susțin că va produce confuzie

Aceasta prevede în prezent că agenții de implementare pot fi numai instituțiile publice finanțate de la bugetele centrale, cele finanțate parțial sau integral din venituri proprii, precum și entitățile aflată în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ministerelor sau a agențiilor de dezvoltare regională.

Prin draftul de act normativ se vrea ca și instituțiile publice finanțate din bugetele locale, precum și autoritățile administrației publice locale, să poată fi agenții de implementare.

EXCLUSIV Guvernul a decis: Renunță la multe restricții la microfirme, formă blândă de impozit la case peste 500.000 euro, prag redus la mașini scumpe. Facilități tăiate, ce va fi cu PFA. ASTĂZI Maratonul Fiscalității CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul a decis: Renunță la multe restricții la microfirme, formă blândă de impozit la case peste 500.000 euro, prag redus la mașini scumpe. Facilități tăiate, ce va fi cu PFA. ASTĂZI Maratonul Fiscalității

Autoritățile administrației publice locale pot avea rolul de agenții de implementare pentru investițiile privind acordarea de vouchere pentru stimularea producției de energie regenerabilă și eficiență energetică pentru clădirile rezidențiale aparținând persoanelor fizice, cuprinse în capitolul RePower EU din PNRR″, scrie în proiect.

Programul propus de România la finanțare prin REPower EU constă în acordarea de vouchere pentru stimularea instalării de panouri fotovoltaice și de sisteme de stocare a energiei aferente pentru clădirile rezidențiale aparținând persoanelor fizice. Bugetul programului este estimat la 233,7 milioane euro – peste 1 miliard de lei.

FOTO L’Occitane, cu magazine și în România, ar putea fi preluat în întregime de miliardarul austriac Reinold Geiger CITEȘTE ȘI FOTO L’Occitane, cu magazine și în România, ar putea fi preluat în întregime de miliardarul austriac Reinold Geiger

Harta atractivității fotovoltaice a României arată astfel:

• Zona roșie (1,387 kWh/mp/an) cuprinde – Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudului Moldovei;
• Zona galbenă (1,168-1,241 kWh/mp/an) cuprinde – regiunile carpatice și subcarpatice ale Munteniei, toată Transilvania, zona de mijloc și nord a Moldovei, Banat;
• Zona albastră (1,095-1,168 kWh/mp/an) – regiunile montane.

″Luând în considerare distribuția sus-menționată un interes aparte trebuie acordat și centrelor urbane mari, precum București, Cluj, Iași sau Timișoara, pentru viitoarele proiecte de investiții. Obiectivul general este de a reduce consumul de energie prin creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale, accelerând implementarea energiei din surse regenerabile prin montarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei″, afirma Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), într-o prezentare din primăvară a programului propus Comisiei Europene.

Isărescu explică cum s-a ajuns la criza bugetară: A scăzut inflația, nu mai au venituri în plus. Guvernatorul cere mai mulți bani la buget. ”Românii nu vor un stat minimal” CITEȘTE ȘI Isărescu explică cum s-a ajuns la criza bugetară: A scăzut inflația, nu mai au venituri în plus. Guvernatorul cere mai mulți bani la buget. ”Românii nu vor un stat minimal”

Potrivit sursei citate, contravaloarea voucherului ar urma să fie stabilită la 25.000 lei pentru o instalație cu o putere de 3 kw net, iar termenul-limită de implementare a investițiilor este trimestrul III 2026.

Mecanismul de implementare a sistemului de voucher pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile caselor aparținând persoanelor fizice se dorește a fi un mecanism suplu, obiectiv și mai puțin birocratic decât alte mecanisme utilizate până în acest moment.

Novo Nordisk a ajuns aproape de cea mai valoroasă firmă europeană. Valoarea a depășit PIB-ul țării mulțumită unui medicament pentru slăbit CITEȘTE ȘI Novo Nordisk a ajuns aproape de cea mai valoroasă firmă europeană. Valoarea a depășit PIB-ul țării mulțumită unui medicament pentru slăbit

″Rolul principal în mecanismul de voucher îl au beneficiarii, persoane fizice, care au intenția de își instala panouri fotovoltaice pe acoperișurile caselor pe care le au în proprietate, însă mecanismul vizează accesarea voucher-ului în anumite precondiții, care asigură finanțatorul că proiectul va fi realizat în intervalul avut la dispoziție în cadrul țintei cuprinse în componenta REPowerEU a PNRR. Aceste precondiții se referă la existența unui contract și implicit a unui proiect tehnic aferent montajului panourilor fotovoltaice pe acoperișul imobilului aflat în proprietatea persoanei fizice, cu o putere de minim 3 kw net″, scrie în prezentare.

Acordarea voucherelor se va face de către coordonatorul de reforme/investiții aferent capitolului RepowerEU stabilit la nivelul MIPE. Beneficiarii de vouchere vor fi aleși în baza unei selecții a cererilor de vouchere realizată printr-o platformă digitală și printr-un proces complet automatizat și securizat împotriva programelor de tip ”bot”, pe abordarea primul venit – primul servit. Documentele obligatorii a fi incluse la solicitarea de voucher vor incluse în platformă în format digital.

FOTO RAR: Echipamentul \ CITEȘTE ȘI FOTO RAR: Echipamentul "minune" care „îngheață” kilometri parcurși de mașină - interzis

După selecție, beneficiarii au obligația comunicării în format fizic, conform cu originalul, a documentelor pentru a se confirma acordarea de voucher. Confirmarea de voucher va reprezenta un acord de adeziune a beneficiarului la condițiile de acordare a voucher-ului (document ce îndeplinește rol de contract de finanțare). După selecție și confirmarea voucherului, beneficiarul împreună cu firma contractată trebuie să realizeze proiectul cu instalarea unui sistem PV cu o putere de minim 3 kw net.

La finalizarea proiectului (minim 3 kw net putere) beneficiarul va transmite documentele de finalizare a instalării certificate de firma de instalare PV, împreună cu factura de plată și cu dovada obținerii avizului tehnic de racordare la coordonatorul de reforme/investiții, care în termen de 5 zile lucrătoare va vira contravaloarea voucherului în contul aferent firmei de instalare a PV.

viewscnt
Afla mai multe despre
vouchere panouri solare
subvenții de stat panouri fotovoltaice
repower eu romania
primării subvenții panouri solare