ANALIZĂ PROFIT TV S-a încheiat o lună august extrem de volatilă pentru principalele piețe financiare

ANALIZĂ PROFIT TV S-a încheiat o lună august extrem de volatilă pentru principalele piețe financiare
scris 2 sep 2019

A fost o lună august parcă mai volatilă ca de obicei, dominată în principal de incertitudinea politicii comerciale. Finalul a consemnat cumva o pauză în creșterea amenințărilor tarifare dintre Statele Unite și China, care vor relua negocierile în septembrie. Ministerul chinez de externe a confirmat că discuțiile continuă între Washington și Beijing însă, după cum declara președintele american Donald Trump, tarifele stabilite împotriva Chinei rămân în vigoare.

Astfel, vineri am asistat la creșteri pe piețele bursiere europene, deoarece investitorii au rămas optimisti că cele două mari economii din lume vor fi capabile să-și rezolve disputa comercială. Indicele german DAX (+0,85%) a fost tras în sus de acțiunile imobiliare, după ce ziarul Bild a raportat că planurile pentru înghețarea chiriilor la Berlin ar putea fi mai puțin stricte decât a fost planificat anterior. A crescut și indicele londonez FTSE100 (+0,32%), care însă încheie luna august cu o pierdere de cinci procente, cea mai mare scădere lunară din ultimii patru ani. În schimb indicele de la Milano FTSE MIB (-0,35%) a închis pe minus, după ce liderul partidului Five Star, Luigi Di Maio, a declarat că ar putea să nu se ajungă la un acord de coaliție cu Partidul Democrat de centru-stânga.

Oficial BCE: 74 de ani de pace au dezechilibrat economia europeană! CITEȘTE ȘI Oficial BCE: 74 de ani de pace au dezechilibrat economia europeană!

Pe Wall Street, ultima zi de tranzacționare dintr-o lună august cu evoluții ample și per total negativă (doar a doua din acest an după luna mai) s-a încheiat mixt, cifrele referitoare la cheltuielile personale în SUA fiind mai mari decât era de așteptat. Însă au fost creșteri substanțiale în ultima săptămână pentru principalii indici bursieri americani, respectiv DJIA + 2,99%, S&P500 +2,76% și NASDAQ +2,71%, ceea ce duce randamentul din 2019 la +13,18% pentru DowJones, la +16,74% pentru S&P500 și la +20,00% pentru indicele tehnologic NASDAQ.

Vineri, la Bursa de Valori București (BVB) am asistat la o ședință de tranzacționare nehotărâtă, la fel ca cea precedentă, volumele de 6,07 milioane euro fiind susținute (și) de o tranzacție deal (2,15 milioane lei) cu acțiunile Băncii Transilvania (TLV -0,42%). Acestea au fost precedate în topul lichidității de titlurile Fondului Proprietatea (FP 0,00%), cu un rulaj de peste o treime din cel al pieței, aflate la un nou maxim (1,1400 lei/acțiune) de la listarea din anul 2011. Au fost urmate de Digi Communications (DIGI -1,30%), Prebet Aiud (PREB +9,91%) și OMV Petrom (SNP +0,49%, și ele într-o zonă de maxime ale ultimilor aproape 5 ani). Câștigurile însemnate de marți au determinat, în ciuda pierderilor mici din restul zilelor, un câștig săptămânal de +1,56% pentru indicele reprezentativ BET (-0,06% vineri), care încheie astfel a șaptea lună consecutivă pozitivă (+0,40%) și ajunge la un randament anul acesta de +25,08%. Pe undeva la fel s-a comportat și indicele energetic BET-NG (-0,10% vineri, +1,50% în ultima săptămână însă -0,40% în luna august), care are un plus de 23,10% de la începutul anului, în timp ce indicele financiar BET-FI (+0,19% vineri, a patra zi consecutivă pe verde, +1,60% săptămâna trecută și +2,25% în august) are un randament în 2019 de +18,34%.

Pe piața valutară finalul lunii a confirmat tendința de depreciere a monedei unice europene (EUR), cotația acesteia în raport cu dolarul american (USD) trecând, pentru prima oară din mai 2017, sub pragul de 1,1000. Este un moment important, deoarece nu este vorba doar închiderea zilnică, ci și de cea săptămânală și lunară. Referitor la acest subiect, președintele Donald Trump a exagerat, ca de obicei, într-un tweet, atacând iarăși Federal Reserve (FED) care nu face nimic, căci dacă ar tăia ratele am vedea la una dintre cele mai mari creșteri ale pieței bursiere într-un timp îndelungat (tocmai la asta asistăm în ultimii zece ani). Trump a mai afirmat că deprecierea nebună a euro (nici vorbă de așa ceva, ba chiar cotația EUR/USD se află un pic deasupra nivelului la care se găsea în 8 noiembrie 2016, ziua în care Trump a fost ales președinte) le oferă europenilor un mare avantaj de export și de producție, iar dolarul este cel mai puternic din istorie (sic!, nicio legătură cu realitatea, poate doar în raport cu yuanul chinezesc). A fost, într-adevăr, o săptămână în care performerul a fost dolarul american (USD +7% față de coșul valutelor majore), iar perdantul a fost dolarul neozeelandez (NZD -6%). În ceea ce privește moneda națională, EUR/RON încheie săptămâna la 4,7294, cursul stabilit vineri de Banca Națională a României (BNR), după o variație între aceleași limite (rotunde) 4,7200- 4,7400 din ultimele trei luni.

Scăderile de vineri (circa 2%) ale cotațiilor petrolului au mai micșorat câștigul săptămânal, însă per total am incheiat o lună august negativă, în timp ce pierderile din utimele două zile au dus la o ieftinire a prețului aurului în săptămâna recent încheiată, care însă nu diminuează prea mult creșterea lunară de aproape opt procente a cotației metalului prețios.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
bursa
sua
tarife