ANALIZĂ PROFIT TV Săptămâna s-a încheiat cu îngrijorări în SUA și entuziasm la București

ANALIZĂ PROFIT TV Săptămâna s-a încheiat cu îngrijorări în SUA și entuziasm la București
Cătălin Chivu
Cătălin Chivu
scris 30 sep 2019

Dacă la începutul sesiunii de vineri principalii indici bursieri americani afișau câștiguri, întrucât Statele Unite ale Americii (SUA) și China au programat discuții comerciale la Washington în perioada 10-11 octombrie, veștile venite ulterior au anulat creșterile, trimițând acțiunile la minimul săptămânii și slăbind dolarul american (USD). De exemplu cheltuielile consumatorilor din SUA au încetinit în august (0,1%) mai mult decât era de așteptat (0,3%), înregistrând cea mai slabă citire din februarie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Însă, mult mai important, au apărut rapoarte care sugerează că Administrația Trump are în vedere limitarea investițiilor americane în corporațiile chinezești, printr-un plan de delistare forțată de pe bursele americane a companiilor din China (peste 150, dintre care circa zece cu capital de stat), în ceea ce poate reprezenta o escaladare radicală a tensiunilor economice dintre SUA și China. Dacă ideea cu delistările poate fi o manevră de intimidare înaintea apropiatelor negocieri, principalul scop este acela de a contracara fuziunea funcțiilor civile cu cele militare ale tehnologiilor deținute de corporațiile chinezești, incluzând dezvoltarea în industrii-cheie și creșterea mijloacelor de supraveghere în masă. Îngrijorările americanilor sunt cu atât mai mari cu cât între companiile private chinezești și cele deținute de stat există o firavă linie de demarcație. În acest context, pe de-o parte au scăzut acțiunile operatorilor bursieri Intercontinental Exchange Inc (-1,88%, societatea care deține New York Stock Exchange - NYSE), respectiv Nasdaq Inc (-1,71%, ce operează bursa tehnologică NASDAQ), iar pe de altă parte am consemnat pierderi mari ale titlurilor companiilor chinezești listate pe Wall Street, cum ar fi JD.com (-5,95%), Alibaba (-5,15%), Baidu (-3,67%) sau Tencent Holdings (-2,62%).

Smartphone-urile noi cu Android vor fi livrate cu YouTube Music CITEȘTE ȘI Smartphone-urile noi cu Android vor fi livrate cu YouTube Music

Au scăzut vineri și acțiunile Toyota Motor Corp (-1,47%) după ce, conform Reuters, constructorul auto japonez intenționează să își majoreze participația (de la 17% la cel puțin 20%) pe care o deține la rivalul Subaru Corp (-0,95%), în cadrul unui acord conform căruia și Subaru va prelua o mică participație la Toyota. Investiția valorează, pe baza valorii de piață a acțiunilor Subaru, peste 70 miliarde yeni (650 milioane dolari) și vine la aproximativ o lună după ce Toyota și un alt constructor auto japonez mai mic, Suzuki Motor Corp (+0,21%), au anunțat că vor prelua fiecare participații încrucișate, un mod prin care constructorii auto încearcă să își gestioneze costurile și să stimuleze dezvoltarea. De remarcat și prăbușirea acțiunilor Micron Technology (-11,09%), după ce producătorului de cipuri a raportat perspective sub așteptările analiștilor, trăgând în jos și alte nume din industria semiconductorilor.

Pe de altă parte piețele bursiere europene au inchis pe verde în ultima zi a săptămânii, investitorii trăgând speranțe că SUA și China își vor rezolva disputa comercială la negocierile programate luna viitoare. Însă ultimele două ședințe nu au fost suficiente pentru indicii majori de la Frankfurt (DAX -0,70%) și Paris (CAC40 -0,86%) să încheie săptămâna pozitiv, spre deosebire de indicele londonez (FTSE100 1,11%), care a beneficiat însă și de o liră sterlină (GBP) slăbită.
Bursa de Valori București (BVB) încheie en fanfare o săptămână verde, cu creșteri pentru principalii indici, într-o zi de entuziasm după decizia celor de la FTSE Russell, caracterizată drept ”moment istoric” de către reprezentanții operatorului de piață și alte personalități din piață și din zona de reglementare. Asta s-a văzut în volumele de tranzacționare de 15,27 milioane euro (duble față de zilele precedente), care stabilesc o medie zilnică săptămânală de 9,26 milioane euro, aproape identică cu cea precedentă. Cele mai mari rulaje s-au făcut pe titlurile Banca Transilvania (TLV +1,24%), BRD Groupe Societe Generale (BRD +0,99%) și Romgaz (SNG +0,41%), adică, deloc întâmplător, exact acțiunile care urmează să intre peste un an în componența indicelui FTSE Global All Cap. Au fost urmate în topul lichidității de Fondul Proprietatea (FP +1,28%) și Trangaz (TGN +1,39%). Și cumva tot logic, într-o ședință în care, dintre componentele indicelui BET (+0,79%) doar MedLife (M -2,65%) a închis ziua pe roșu, cea mai mare creștere au avut-o chiar acțiunile operatorului de piață (BVB +6,20%).

Chiar dacă dolarul (USD) a pierdut teren vineri în raport cu principalele valute, moneda americană a încheiat o săptămână favorabilă, în care perdantă a fost lira sterină (GBP), perechea GBP/USD scăzând în patru din cele cinci zile. Nu veștile referitoare la Brexit au fost factorul determinant vineri, ci comentariile dovish ale lui Michael Sauders (membru al Monetary Policy Committee), care a declarat că este posibil ca Banca Angliei (BOE) să reducă ratele dobânzilor în scenariul probabil în care nivelul ridicat de incertitudine cu privire la Brexit va persista.

În ceea ce privește principalele mărfuri tranzacționate, evoluțiile în scădere de vineri confirmă săptămâna negativă pentru cotațiile petrolului, aurului și argintului.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
catalin chivu