Cum poate renunța administratorul la mandatul său în cazul pasivității asociaților

Dificultatea persistă uneori chiar și atunci când demisia a fost depusă la oficiul registrului comerțului, printr-o cerere de depunere și/sau menționare acte, însă administratorul continuă să figureze în evidențele registrului ca reprezentant al societății.

Din punct de vedere juridic, trebuie distins între încetarea mandatului în raporturile dintre administrator și societate și opozabilitatea acestei încetări față de terți. Renunțarea la mandat reprezintă un act unilateral, care se notifică societății și a cărui eficacitate nu este condiționată de acceptarea asociaților. Pasivitatea acestora nu poate, prin ea însăși, să oblige administratorul să își păstreze funcția.

Această distincție se regăsește și în considerentele Deciziei nr. 45 din 11 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cadrul acestei Decizii, instanța supremă a reținut aplicabilitatea art. 2034 alin. (1) Cod civil și a delimitat renunțarea la mandat, care exprimă voința administratorului, de revocare, care aparține societății, prin hotărârea adunării generale a asociaților. Înalta Curte a subliniat că renunțarea produce efecte chiar în lipsa acceptării de către celelalte părți, fiind necesară realizarea de îndată a opozabilității față de terți.

Prin urmare, demersul administratorului nu se încheie cu notificarea demisiei sau cu simpla depunere a înscrisului la registrul comerțului. Este necesară verificarea înregistrării efective a încetării calității sale și, dacă aceasta nu a fost operată, solicitarea expresă a efectuării mențiunii corespunzătoare. Problema practică privește, așadar, mijloacele prin care administratorul poate obține, în lipsa cooperării asociaților, publicitatea încetării mandatului și opozabilitatea acesteia față de terți, inclusiv față de organele fiscale.

În cazul pasivității asociaților, administratorul demisionar ar putea introduce, în contradictoriu cu societatea, o acțiune prin care să solicite constatarea încetării mandatului prin renunțare unilaterală și dispunerea înregistrării mențiunii corespunzătoare în registrul comerțului. Admisibilitatea unei asemenea cereri trebuie analizată inclusiv prin raportare la caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, prevăzut de art. 35 Cod de Procedură civilă.

Practica judiciară a cunoscut însă soluții diferite. Prin hotărârea nr. 422/2009 a Tribunalului Vrancea s-a constatat încetarea calității de administrator și s-a dispus radierea mențiunii din registrul comerțului, fiind totodată pusă în vedere asociaților desemnarea unui nou administrator.

În schimb, în Decizia nr. 126/2019 a Curții de Apel Galați, cererea de radiere întemeiată pe art. 25 din Legea nr. 26/1990 a fost respinsă, întrucât nu erau îndeplinite condițiile procedurii speciale invocate. Speța ilustrează importanța alegerii temeiului juridic: încetarea mandatului prin demisie și radierea unei înregistrări păgubitoare nu se confundă.

Prin urmare, sesizarea instanței constituie un remediu juridic posibil, a cărui admisibilitate și temeinicie se apreciază în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, fără ca admiterea cererii să poată fi prezumată. De asemenea, hotărârea judecătorească nu poate fi asimilată, de plano, unei hotărâri a adunării generale a asociaților. Formularea capetelor de cerere și stabilirea temeiurilor juridice trebuie să urmărească atât constatarea încetării raportului de mandat, cât și realizarea publicității legale corespunzătoare, cu respectarea condițiilor procedurale aplicabile și luarea în considerare a orientărilor jurisprudențiale relevante.