DOCUMENT Mai multă putere pentru ASF în cazul derulării procedurii speciale de redresare financiară la societățile de asigurare

Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 20 dec 2023

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea la dispoziție noi proceduri în cazul redresării financiare sau al falimentului societăților de asigurare, după cazurile de insolveță/faliment din ultimii ani, dintre care City Insurance și Euroins sunt cele mai recente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de cameră decizională, un proiect de lege care vizează actualizarea prevederilor privind  în scopul suplimentării, eficientizării și corelării instrumentelor de supraveghere, inclusiv control, ale Autorității pe toate palierele de intervenție, de la planificarea remedierii, prevenția și remedierea deteriorării situației financiare și a sistemului de guvernanță până la redresarea financiară și supravegherea exercitată de ASF asupra societăților ulterior retragerii autorizațiilor de funcționare și obligațiilor care incumbă acestora.

Mai multe detalii AICI.

Poliția Română vrea să apere cu o soluție RASIROM, entitate coordonată de SRI, interesele financiare ale UE în România CITEȘTE ȘI Poliția Română vrea să apere cu o soluție RASIROM, entitate coordonată de SRI, interesele financiare ale UE în România

"Principalele modificări și completări pe care le aduce propunerea legislativă se referă la asigurarea unui cadrul legal transparent și predictibil privind planificarea remedierii societăților de asigurare și reasigurare, privind posibilitatea aplicării de ASF a unor măsuri preventive și corective, crearea unui mecanism viabil și eficient pentru derularea procedurii speciale de redresare financiară, ca procedură administrativă aflată în aria de competență a ASF, precum și reglementarea regmului juridic al acestor societăți ulterior retragerii autorizațiilor de funcționare și competenței ASF de supraveghere a acestora pe perioada lichidării", scrie în expunerea de motive semnată de deputatul Gheorghe Șimon, inițiatorul proiectului de lege.

DOCUMENT Mai multă putere pentru ASF în cazul derulării procedurii speciale de redresare financiară la societățile de asigurare

În ultimii aproape 15 ani, ASF a inițiat procedura redresării financiare la Astra Asigurări, Carpatica Asig, LIG Insurance, City Insurance și Euroins Romania. Ulterior, toate aceste companii au intrat în faliment.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
proiect de lege
redresare financiara
societati de asigurare
asiguratori