Guvernul schimbă legea ca urmare a problemelor City Insurance. Cîțu cere anchete. Modificările pregătite

Guvernul schimbă legea ca urmare a problemelor City Insurance. Cîțu cere anchete. Modificările pregătite
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 22 sep 2021

Executivul a adoptat un proiect de act normativ pentru modificarea legislației privind Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) în contextul cererii de insolvență a City Insurance. "Am cerut anchete la City Insurance și rapoartele întocmite de Autoritatea de Supraveghere Financiară în ultimii ani", a anunțat premierul Florin Cîțu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro a anunțat, recent, că Ministerul Finanțelor a readus în dezbatere publică un proiect de lege care ar urma să aducă modificări în ce privește Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), în contextul în care piața asigurărilor ar putea să se confrunte cu falimentul City Insurance, liderul industriei. Printre acestea se află majorarea cuantumului plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei, reglementări în ce privește competențele Fondului și modificarea definiției plafonului de garantare.

În primăvară, Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect similar.

Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit CITEȘTE ȘI Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit

Între timp, și premierul Florin Cîțu a anunțat că, în cazul unui faliment al City Insurance, toate persoanele păgubite de clienți ai asigurătorului vor fi protejate.

Schimbări pregătite

- modificarea definiției plafonului de garantare cu referire expresă la nivelul maxim al garantării pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract, nu pe un creditor de asigurare astfel cum este reglementat în prezent;

Modificarea este necesară pentru a se asigura o protecție reală a creditorilor de asigurări care au calitatea de contractant în mai multe contracte de asigurare încheiate cu societatea în insolvență și ține cont totodată de considerentele Deciziei nr. 29/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din Dosarul nr. 3167/1/2019, conform căreia plafonul de garantare prevăzut de lege se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte.

- majorarea cuantumului plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare  încheiat de asigurătorul aflat în insolvență;

- modificarea prevederilor articolului 13 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) și, implicit abrogarea prevederilor articolului 266, aliniatul (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în sensul că FGA este îndreptățit să efectueze plăți aferente despăgubirilor/indemnizațiilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile, termen calculat de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului;

- pentru situația în care instanța competentă respinge definitiv cererea de deschidere a procedurii de faliment, pentru plățile deja efectuate de către FGA către creditorii de asigurări ai asigurătorului, FGA se poate regresa în vederea recuperării acestor sume de la asigurător, putând emite un act în care individualizează suma datorată, act care reprezintă titlu de creanță; dacă suma nu este plătită la scadența stabilită prin lege, titlul de creanță devine titlu executoriu;

- introducerea prevederii conform căreia, din suma cuvenită creditorului de asigurări, se rețin sumele datorate de către acesta conform contractului de asigurare încheiat între părți;

Scopul prevederii propuse este acela de a diminua durata în care FGA plătește creditorilor de asigurări sumele datorate, în practică întâlnindu-se situații în care plata a putut fi efectuată, conform legii, numai după ce creditorul a făcut dovadă că a achitat primele restante conform condițiilor contractuale.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare devine acționar al Euroins CITEȘTE ȘI Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare devine acționar al Euroins

- reglementarea competenței FGA de a deschide dosare de daună, la solicitarea petenților, în cazul daunelor avizate la asigurători înainte de data retragerii autorizației de funcționare, dar pentru care aceștia nu au deschis dosarele de daună, precum și de a efectua constatări suplimentare pentru dosarele deja deschise de asigurători; scopul prevederilor propuse este acela de a proteja creditorii de asigurări aflați în situațiile descrise, situații întâlnite în practică;

- concentrarea materiei în aceeași reglementare, prin preluarea în proiectul de ordonanță de urgență, cu adaptări, a prevederilor articolului 23, aliniatul (1) din Legea nr. 503/2004 privind privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, referitoare la obligația asigurătorului pentru care s-a dispus măsura retragerii autorizației de funcționare și s-a constatat existența indiciilor stării de insolvență de a preda FGA o serie de evidențe (privind contractele de asigurare în vigoare, dosarele de daună etc) și răspunderea conducerii societății pentru neîndeplinirea acestei obligații.

Adaptarea textului preluat constă, în principal, în raportarea termenului de predare a evidențelor la "data publicării deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență", spre deosebire de prevederile actuale în care acest termen se raportează la "data publicării deciziei de închidere a procedurii de redresare financiară", pentru a cuprinde și situațiile în care decizia de retragere a autorizației este emisă fără ca în prealabil să fi fost parcursă o procedură de redresare financiară. O adaptare similară a fost efectuată și la articolul 12, aliniatul (1) care reglementează posibilitatea creditorilor de asigurări de a solicita FGA deschiderea dosarului de daune.

Înainte de transferul către Allianz, grupul german Gothaer capitalizează subsidiara din România cu 5 milioane de euro CITEȘTE ȘI Înainte de transferul către Allianz, grupul german Gothaer capitalizează subsidiara din România cu 5 milioane de euro

- introducerea unor dispoziții privind stabilirea cuantumului daunelor morale cu respectarea principiului echității și prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, ținându-se cont de criterii obiective și rezonabile;

Prevederea este necesară în condițiile în care procesul de determinare a cuantumului acestui tip de daune include o doză irefutabilă de aproximare raportată la unele criterii precum situația familială, profesională și socială și are drept scop stabilirea unei valori fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei.

- reglementarea expresă a faptului că executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva FGA;

Prevederea ține cont de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 80/2017 și de necesitatea corelării cu dispozițiile Legii nr. 85/2014, având în vedere faptul că FGA nu se susbstituie asigurătorului în faliment și că nu există o transmisiune a obligațiilor acestuia către FGA.

- modificarea căii de atac a deciziilor FGA de respingere a plății sumelor solicitate;

Astfel, proiectul de ordonanță de urgență prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul FGA (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București), căile de atac fiind cele prevăzute de Codul de procedură civilă. Modificarea căii de atac din contencios în civil survine ca urmare a solicitării Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Ministerul Justiției.

Frigoglass obține o primă despăgubire de 15 milioane euro pentru pagubele provocate de incendiul de la Timișoara. Fabrica din România va fi reconstruită. Cea mai mare parte a operațiunilor din Timișoara - transferată la fabrica din Rusia CITEȘTE ȘI Frigoglass obține o primă despăgubire de 15 milioane euro pentru pagubele provocate de incendiul de la Timișoara. Fabrica din România va fi reconstruită. Cea mai mare parte a operațiunilor din Timișoara - transferată la fabrica din Rusia

- ca o consecință a modificării căii de atac din contencios în civil, proiectul de ordonanță de urgență conține totodată propunerea de modificare a aliniatului (1) de la articolul 14 din OOU nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât taxa de timbru de 200 lei prevăzută la acest alineat să fie aplicată și în cazul contestațiilor introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 213/2015;

- introducerea posibilității FGA de a se îndrepta în mod direct împotriva persoanelor care au încasat necuvenit sume de la FGA, în vederea recuperării acestora putând exercita astfel de acțiuni inclusiv împotriva persoanelor care îndeplinesc servicii de interes public și care au încasat necuvenit sume de la FGA în exercitarea acestor servicii;

Propunerea are în vedere practica judiciară în domeniul executărilor silite urmare a numeroase demersuri de executare silită declanșate de către executori judecătorești.

- actualizarea capitolului privind contravențiile și sancțiunile, inclusiv introducerea unor prevederi privind posibilitatea aplicării de sancțiuni contravenționale complementare;

- reglementarea competenței ASF de numire a FGA ca administrator interimar al unui asigurător pentru care se dispune măsura retragerii autorizației de funcționare și se constată indiciile existenței stării de insolvență, precum și reglementarea atribuțiilor de administrator interimar constând în administrarea și conducerea respectivei societăți, concomitent cu conservarea patrimoniului acesteia între data deciziei ASF și data deschiderii procedurii de faliment când este desemnat un lichidator judiciar;

Pe perioada exercitării atribuției de administrator interimar, atribuțiile conducerii asigurătorului se suspendă de drept, cu câteva excepții expres menționate, cum ar fi cea de predare a evidențelor către FGA.

ULTIMA ORĂ City Insurance nu a primit niciun ban de la I3CP, care a susținut că a subscris toate acțiunile emise de asigurător pentru capitalizarea de 150 milioane euro. Livrarea banilor, condiție pentru a evita falimentul. ASF - decizie în scurt timp CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ City Insurance nu a primit niciun ban de la I3CP, care a susținut că a subscris toate acțiunile emise de asigurător pentru capitalizarea de 150 milioane euro. Livrarea banilor, condiție pentru a evita falimentul. ASF - decizie în scurt timp

- reglementarea expresă a dreptului FGA de a avea puncte de lucru;

- inserarea unei prevederi rezultate din necesitatea soluționării dosarelor de daună cu elemente de extraneitate în scopul de a facilita demersurile creditorilor de asigurări, rezidenți în alte state membre, de a obține despăgubiri de la FGA.

Astfel, se prevede expres faptul că, pentru a facilita demersurile creditorilor de asigurări rezidenți în alte state membre de a obține despăgubiri de la FGA, acesta poate mandata Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), care este biroul auto român conform prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, sau organisme similare din alte state membre/corespondenți externi desemnați să gestioneze dosarele de daună, ținând cont de acordurile semnate în cadrul Sistemului Carte Verde.

Prevederea este necesară și în condițiile în care birourile naționale auto garantează plata despăgubirilor chiar și în situația în care asigurătorul membru al biroului care a încheiat Carte Verde, este în stare de faliment, obligație asumată prin aderarea la sistemul Carte Verde. Garanția birourilor este la nivelul despăgubirii datorate conform legii aplicabile, fără nicio limitare a acesteia. Mai mult decât atât, în cadrul sistemului Carte Verde, birourile naționale din statul de înmatriculare/înregistrare a vehiculelor garantează despăgubirea persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul altor state ale căror birouri naționale au aderat la sistem, iar constatarea și evaluarea prejudiciilor se face, cu deplină competență, de biroul național al statului pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, în conformitate cu legea aplicabilă, care este, de regulă legea statului respectiv;
completarea prevederilor privind resursele financiare ale FGA, pentru corelare cu prevederile Legii nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor.

- reglementarea posibilității FGA de a-și constitui conturi în valută, precum și de a-și investi resursele financiare și în instrumente financiare și alte plasamente în valută;

Euroins România în S1: subscrierile au revenit pe plus, după declinul din T1 CITEȘTE ȘI Euroins România în S1: subscrierile au revenit pe plus, după declinul din T1

- concentrarea materiei în aceeași reglementare, prin preluarea în proiectul de ordonanță de urgență a prevederilor articolului 22 din Legea nr. 503/2004, și articolului 266, aliniatul (1) din Legea nr. 85/2014, referitoare la momentul nașterii dreptului creditorilor de asigurări de a solicita FGA plata sumelor datorate conform legii; concomitent se propune abrogarea  art. 22 din Legea nr. 503/2004;

- concentrarea materiei în aceeași reglementare, prin preluarea în proiectul de ordonanță de urgență, cu adaptările impuse de situațiile întâlnite în practică pe parcursul aplicării legii, a prevederilor articolului 23, aliniatul (2) din Legea nr. 503/2004, referitoare la comisia specială din cadrul FGA, căreia legea îi conferă competența de a aproba sau, după caz, de a respinge la plată sumele pretinse de petenți; concomitent se propune abrogarea articolului 23 din Legea nr. 503/2004;

- reglementarea competenței comisiei speciale de a suspenda soluționarea cererii de plată, în situația expres reglementată în proiectul de ordonanță de urgență în care petentul solicită prelungirea termenului de furnizare a documentației solicitate de Fond care include acte emise de alte entități private sau publice;

- crearea cadrului legal care să permită unor instituții și autorități ale statului (cum ar fi, de exemplu, unitățile de poliție, medicale, inspectoratele județene pentru situații de urgență etc) să comunice FGA, la cerere, informațiile deținute cu privire la cauzele și împrejurările producerii riscurilor asigurate și la prejudiciile ori vătămările provocate, în vederea stabilirii și plății despăgubirilor cuvenite;

- modificarea definițiilor termenilor creanță de asigurări și creditori de asigurări,  pentru corelare legislativă cu Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, și pentru evitarea unor interpretări contradictorii cu Legea nr. 85/2014, în sensul incorect de a încadra creanțele de asigurări născute după data deschiderii procedurii de faliment ca și cheltuieli născute în timpul procedurii;

- reglementarea competenței ASF de a stabili, prin norme emise în aplicarea legii, un plafon maxim al plăților efectuate de FGA prin intermediul poștei, în scopul diminuării costurilor generate de comisioanele aferente unor astfel de servicii de plată, în contextul în care există o marjă semnificativă între comisioanele practicate de poștă (în cazul căreia, în practică, FGA a achitat și comisioane variabile aplicate la suma datorată), respectiv de instituțiile de credit;

- modificări și completări referitoare la: informațiile minime conținute de cererea de plată adresată FGA, înscrisurile atașate cererilor, competența FGA de a solicita petenților informații și documente suplimentare necesare pentru soluționarea cererilor, cerința de publicare a Statutului FGA în Monitorul Oficial al României, etc.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul de garantare a asiguraților
fga
ministerul finantelor
proiect de lege