INFOGRAFIC Incendiul - cauza unor mari despăgubiri plătite de Omniasig. La RCA a bătut recordul un șofer român care a schimbat banda în timp ce vorbea la telefon

INFOGRAFIC Incendiul - cauza unor mari despăgubiri plătite de Omniasig. La RCA a bătut recordul un șofer român care a schimbat banda în timp ce vorbea la telefon
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 apr 2023

La finalul anului 2022, valoarea totală a despăgubirilor plătite de OMNIASIG a fost de aproximativ 1,1 miliarde lei. În topul celor mai mari despăgubiri plătite în această perioadă, își păstrează poziția, ca valoare, cele de pe liniile RCA și Property (Asigurările de incendiu și calamități naturale).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În clasamentul aferent liniei RCA, cea mai mare despăgubire a fost de peste 3,1 milioane lei, plătită în urma unui accident din Marea Britanie în care șoferul român al unui autocamion a schimbat banda fără a se asigura, în timp ce vorbea la telefon și a lovit un motociclu. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului motociclului.

Cea de-a doua despăgubire, în valoare de peste 3 milioane lei, a fost plătită pentru vătămări corporale și deces rezultate în urma unui accident petrecut în Franța, în care șoferul român al unui autotractor nu a putut frâna din cauza unor defecțiuni ale sistemului de frânare și a intrat într-o stație de taxare. În urma impactului, 16 autovehicule și stația au fost avariate, iar opt persoane au fost vătămate, din care patru grav rănite și o persoană decedată.

Pe cea de-a treia poziție în top este o despăgubire de aproximativ 2,3 milioane lei plătită pentru vătămări corporale în urma unui accident din Grecia, în care șoferul unui autoturism a intrat în intersecție pe culoarea galben intermitent a semaforului și a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula regulamentar. Accidentul a dus la avarierea celor două vehicule și la vătămarea gravă a motociclistului, rezultând starea de dizabilitate 95% (tetraplegie) a acestuia.

CONFIRMARE O nouă companie intră pe piața RCA din România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE O nouă companie intră pe piața RCA din România

Pe linia asigurărilor PROPERTY, primele trei despăgubiri ca valoare au fost provocate de incendii. Cea mai mare despăgubire, de aproximativ 37 milioane lei, a fost plătită în urma unui incendiu la o fabrică.

Pe locul al doilea în acest top se află o despăgubire de peste 2,4 milioane lei, achitată ca urmare a unui incendiu rezultat în urma unei explozii la o rafinărie. Pe locul al treilea, este o daună de aproximativ 2,2 milioane lei, plătită pentru un incendiu la o hală de producție.

Pe segmentul ASIGURĂRILOR DE LOCUINȚE, primele trei despăgubiri ca valoare au fost provocate și ele de incendii în locuință sau în anexa locuinței, scurtcircuitul fiind cauza comună a acestora. Cea mai mare despăgubire pe acest segment a fost în valoare de peste 410.000 lei, pe locul doi în acest top este o daună în valoare de peste 270.000 lei,  iar poziția a treia este ocupată de o despăgubire de aproximativ 240.000 lei.  

Incendiul este unul dintre cele mai frecvente cauze ce provoacă daune în locuințe. Conform raportului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) privind evaluarea riscurilor la nivel național, în 2022, numărul total de incendii a fost de 43.234, reprezentând o creștere de 41% față de anul 2021, cu o medie zilnică a acestora de 119.

CONFIRMARE O nouă companie intră pe piața RCA din România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE O nouă companie intră pe piața RCA din România

Conform acestui raport, în medie, 19 locuințe au fost afectate de incendii în fiecare zi. Din totalul incendiilor la locuințe în 2022, respectiv 7.070, 34% au fost provocate din cauza coșurilor de fum defecte sau necurățate, 23% generate de exploatarea echipamentelor electrice defecte sau improvizate, 13% de folosirea unor mijloace de încălzire, 13% de alte împrejurări, 9% de utilizarea focului deschis, 4% din cauza fumatului și 4% din cauza acțiunilor intenționate.

INFOGRAFIC Incendiul - cauza unor mari despăgubiri plătite de Omniasig. La RCA a bătut recordul un șofer român care a schimbat banda în timp ce vorbea la telefon

Pe linia CASCO, cea mai mare despăgubire din 2022 a fost de peste 850.000 lei, fiind plătită în urma unui accident în care autoturismul a derapat și a lovit parapeții autostrăzii. Pe locul al doilea se află o despăgubire de aproximativ 570.000 lei, achitată în cazul unui accident în care un ansamblu tractor cu remorcă a intrat în coliziune cu autobasculanta care circula înaintea sa, aceasta din urmă frânând brusc în momentul în care o căruță a intrat pe sensul său de mers.

Ciucă l-a chemat pe șeful ASF în Guvern să explice noile tarife RCA CITEȘTE ȘI Ciucă l-a chemat pe șeful ASF în Guvern să explice noile tarife RCA

A treia despăgubire ca valoare, de aproximativ 570.000 lei, a fost achitată în urma unui accident dintre un autoturism și un autobuz, provocat de încercarea șoferului autoturismului de a evita un alt vehicul oprit la trecerea de pietoni, intrând astfel pe contrasens.

Pe linia ASIGURĂRILOR DE CĂLĂTORIE, cea mai mare despăgubire, de aproximativ 130.000 lei, a fost plătită pentru costurile medicale aferente unor multiple fracturi în urma unui accident rutier în Statele Unite ale Americii. A doua despăgubire, de aproximativ 120.000 lei a fost plătită pentru a acoperi costurile medicale aferente unor poli-traumatisme (cranian și toracic) în urma unui accident rutier în Indonezia. Pe a treia poziție se află o despăgubire de aproximativ 95.000 lei, plătită pentru acoperirea unui deces în urma unui accident rutier, în timp ce asiguratul se afla în Portugalia.

În această perioadă, serviciile medicale și ASIGURAREA DE SĂNĂTATE continuă să aibă o importanță foarte mare. Astfel, asigurarea de sănătate OMNI+ destinată companiilor și angajaților acestora, a fost accesată de tot mai mulți asigurați în 2022, semn că aceștia au încredere în rețeaua de clinici partenere OMNIASIG și în serviciile oferite. OMNIASIG a plătit peste 47 de milioane de lei în 2022 pentru cele aprox. 170.000 dosare de daună deschise în baza polițelor de asigurare de sănătate OMNI+. Imagistica, medicina de laborator, recuperarea medicală, ginecologia  și ORL au fost cele cinci specialități medicale cel mai des accesate de asigurați. Media de vârstă a persoanelor asigurate care au utilizat beneficiile asigurărilor de sănătate în cursul anului 2022 a fost de 38 de ani, atât în ceea ce privește bărbații, cât și femeile.

viewscnt
Afla mai multe despre
asigurare
incendiu